Timp de două milenii de viaţă creştină pe pământ românesc Paş­tile au fost centrul sărbătorilor din calendarul nostru, momentul de curăţire şi trăire sufletească cel mai înalt, spre care se îndreptau spe­ranţele tuturor credincioşilor.
    În tradiţia apostolică şi a Părinţilor din secolele I-III d.H., Învierea Domnului constituie piatra de temelie a credinţei creştine, fără de care viaţa în Hristos nu este posibilă. Temeiul acestei gândiri a fost sintetizat de Sfântul Apostol Pavel prin cuvintele: "Dacă Hristos n-a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică-i cre­dinţa voastră" (I Cor. 15, 14, 17). De fapt, Învierea reprezintă îm­pli­nirea celui mai adânc sentiment uman, anume nădejdea în viaţa veşnică. Făcut după chipul lui Dumnezeu, omul tinde în mod natural spre Absolut (adică spre Dumnezeu). Fără legătură cu Dumnezeu omul nu poate fi cugetat. Raportarea la Absolut ţine de fiinţa omului. De aici suspinul şi nostalgia lui după Paradis. Fericitul Augustin a sintetizat foarte frumos acest simţământ: "Neliniştit este sufletul meu, Doamne, până ce se va odihni în Tine".
    Luând firea noastră umană, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiu al Omului, întru toate asemenea nouă, afară de păcat şi înviind El se făcea garant al învierii noastre, a tuturor (Evrei 2, 11-17; I Cor. 12, 13, 17). Învierea Mântuitorului încheia şi încorona activitatea Sa, biruind asupra morţii, pe care primii oameni Adam şi Eva şi-au luat-o asupră-le, ca urmare a păcatului neascultării.
    Sărbătoarea Paştelui poate fi asociată şi cu primăvara. Retre­zirea naturii la viaţă simbolizează noua viaţă pe care creştinii au câştigat-o prin crucificarea şi Învierea lui Iisus. Paştele creştin de­rivă din Paştele evreiesc, numit "Pesach" (= trecere). Termenul ebraic de Paşti a trecut în vocabularul creştin pentru că patimile, moartea şi Învierea Domnului au coincis cu Paştile evreilor.
    Evreii numeau Paşti (Pascha) sau sărbătoarea azimilor sărbă­toarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului. Scriptura în cartea Exod (Ieşirea) din Vechiul Testament ne oferă instrucţiunile date de Dumnezeu pentru sărbă­torirea Paştilor în timpul lui Moise. Evreii din antichitate îşi aminteau de faptul că Dumnezeu i-a salvat din robia în care se aflau în Egipt. După cum notează Pr. Prof. Dr. Ene Branişte în "Liturgica gene­rală", numirea de Paşti a fost aplicată de primii creştini comemorării anuale a Cinei celei de taină, care avea loc în seara zilei de 13 Ni­san (aprilie) sau în Joia dinaintea Duminicii Învierii. Ea consta dintr-o masă rituală, care imita Cina la care au participat apostolii şi Hris­tos şi era însoţită de serviciul Sfintei Împărtăşanii. (A.D.)