Curier județean
Calea Sfintei Cruci
    IsusCalea Sfintei Cruci este rugăciunea care ne apropie cel mai mult cu sufletul de ultimile ceasuri din viața Mântuitorului, oferită toată Părintelui ce­resc. Izvoarele acestei practici creștine ajung până în secolul IV, când creștinii pelerini în Țara Sfântă, reconstituiau prin rugăciune drumul parcurs de Hristos de la pretoriul lui Pilat până la locul răs­tig­nirii și apoi a mormântului Domnului. Ce folos spiritual avem meditând această ru­găciune? Primim "... puterea lui Dum­nezeu". (1 Cor 1.18). Odată cu "înăl­țarea" de bună voie a lui Isus pe cruce, peste umbra suferinței, de orice fel, care ținea omenirea în "umbra și latura morții" s-a revărsat din plin lumina nădejdii: moar­tea și chinul se deschid astfel spre înviere și fericire. Iată ce aduce Hristos, prin crucea Sa, omenirii întregi care caută fără rost în altă parte soluții pentru înlăturarea durerii cum sunt din nefericire drogurile sau eutanasia. Sensul pe care Crucea lui Hristos îl dă morții ne dă puterea credinței de a nu ne mai îngrozi de ea, deoa­rece moartea noastră este legată, prin cruce, de nădejdea învierii: "căci cuvântul crucii pentru noi este puterea lui Dumnezeu" (1 Cor. 1, 18).
    Astăzi, observăm cum pentru unii dintre semenii noștri, crucea nu mai este decât un obiect de podoabă, iar pentru alții este doar un semn cu anumite semnificații religioase, dar al cărui sens și bogăție nu sunt dispuși să-l înțeleagă.
    Pentru creștinii autentici, postitori și rugători în adevăr, lemnul cru­cii este puterea lui Dumnezeu.
    Adam cel vechi mâncând din fructul oprit a fost alungat din Eden, noi având pavăză crucea vom intra în Rai, pentru că cel ce de bună voie s-a înălțat pe cruce ne-a dăruit-o apoi nouă: "armă de pace, neînvinsă biruință".
    Iată de ce în acest timp de har, postul mare, în care medităm pa­tima și moartea lui Hristos, este bine să împletim postul și ru­gă­ciu­nea noastră de căință și ispășire sinceră, prin meditarea devoțiunii numită: Calea Sfintei Cruci. Meditând la patima lui Hristos, urmă­rindu-l pe drumul crucii, cu imaginația, cu mintea și inima, putem să trăim ca adevărați creștini în respect față de Cuvântul Domnului și Pa­tima Sa. Să zicem toți în aceste zile împreună cu Sfânta Bise­rică: "mântuiește, Doamne poporul Tău și binecuvintează moște­ni­rea Ta, și prin crucea Ta păzește pe poporul Tău ".
Pr. Alexandru BIRIȘ, Ocna Mureș

Ultima vineri din Postul Paștilor se numește și
Vinerea Patimilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare
    Conotațiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se întâmplă în această zi: se numește Vinerea Paștilor pentru că este ultima vineri dinaintea Paștelui; Vinerea Patimilor deoarece în a­ceastă zi a pătimit și a fost răstignit Iisus; Vinerea Seacă, pentru că cei mai mulți români au obiceiul de a posti Postul negru (nu mănâncă și nu beau nimic toată ziua);
    Vinerea Mare, pentru că este ultima vineri din Săptămâna Mare. Postul Negru este ținut în credința că Dumnezeu îl va feri pe cel care postește de toate bolile, îl va face să fie sănătos și să-i meargă bine tot restul anului și-l va ajuta la necazuri și nevoi. Legenda spune că pe cel care postește nu-l va durea niciodată capul și acesta va ști cu trei zile înainte când va muri.
    Femeile țin în mod special la respectarea vinerilor în general, în credința că Sfânta Vineri le-ar aduce un mare necaz dacă ar coase, ar țese, ar toarce sau ar albi cămăși în cursul acestei zile. O altă datină în Vinerea Mare este aceea a scăldatului. În mod diferit față de persoanele în vârstă care se spovedesc și se împărtășesc de mai multe ori pe an, tineretul merge pentru aceste lucruri doar o dată pe an, în Vinerea Paștilor. Dar, în afară de această datină, unii cred că cel care se cufundă de trei ori în apă rece în Vinerea Seacă va fi sănătos tot anul. Cei mai mulți se scaldă în această zi pentru a nu se prinde de ei, în decursul anului, nici o bubă, friguri, sau alte boli. Se crede că dacă plouă în Vinerea Seacă anul va fi mănos, iar dacă nu plouă, anul va fi neroditor.(A.D.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.