Ne aflăm în plină campanie electorală. Atmosfera e încinsă. Dar dacă ne luăm după pulsul străzii constatăm că românii privesc alegerile cu apatie şi fără prea mari speranţe. Institutele de sondaje ne oferă tot felul de procente în care nu mai crede nimeni. Toată lumea construieşte scenarii cât mai departe de indicii sociologilor. De fapt, nimeni nu ştie nimic. PSD domină şi de această dată scena. Nu numai că nu se i se mai acordă atenţia de altădată, dar puterea sa s-a consolidat. Capii opoziţiei tac intimidaţi, şocaţi parcă de faptul că PSD a aruncat în luptă artileria grea. Recentele imagini din India difuzate de Euronews, cu femei şi copii călcaţi în picioare şi omorâţi în timp ce încercau să apuce hainele împărţite de un politician local contra voturi, ne-au adus aminte că şi la noi pe plaiurile mioritice se oferă mititei, fleici şi bere de către unii baroni mai largi la pungă. Că are balta peşte.
    E suspectă liniştea de pe frontul intelectualilor şi liderilor de o­pinie. Vlăguiţi de exerciţiul analitic forţat în care s-au târât câţiva ani la rând, toate modelele şi formulele de talk-show-uri care au putut fi inventate, ei tac acum (sau se exprimă doar în scris) aşteptând ca realitatea să schimbe în sfârşit filmul înţepenit de multă vreme în aparat, în fluierăturile tot mai anemice ale spectatorilor. Pe de altă parte, puterea a avut grijă ca alegerile să-i prindă pe mulţi ca titulari de emisiui tv. Rezultatul? Dialoguri culturale, mimând destinderea şi revenirea la o stare calmă. Până şi Robert Turcescu pune tot mai des întrebări de bilă albă unor invitaţi ne-politici, de ale căror ade­văruri nu ne-ndoim. Prestaţia jurnalistului nu este decât o eschivă care vrea să rămână în limitele bunului simţ şi să ne inducă ideea că nu ştim ce va urma. Între timp scandalurile trosnesc înfăşurate în vată. Iacubov divorţează subit, tocmai când i se numărau averile, cum făcea mai an un alt miliardar în persoana lui Sorin Ovidiu Vântu. E limpede că statul nu poate fi executat ca debitor. Calom­nia de presă intră la puşcărie şi aşteaptă să o scoată de acolo în ultima clipă însuşi preşedintele Iliescu. Analistul Dan Pavel suportă fără să crâcnească experimentele electorale ale boss-ului său, aş­teptând să înţelegem ce inimă curată de copil are Gigi Becali. Unii dau semne bune cum ar fi de pildă politologul Vladimir Tismăneanu care i-a făcut o vizită privată patronului echipei de fotbal Steaua.
    În ciuda imobilismului, a apatiei, lumea nu stă pe loc, ea se miş­că. Bucureştiul îşi schimbă bordurile care fuseseră montate acum vreo cinci ani, ca şi la Alba Iulia de pildă, în timp ce baletul sinistru al maşinilor prin gropi continuă tot mai îndrăcit. Peste toate acestea vor prinde să tune şi să fulgere "catindaţii" căptuşiţi de cele mai bune şi generoase intenţii, de cele mai planturoase promisiuni. Cad stânci pe şosele şi bucăţi de zid în capul trecătorilor, dar viaţa merge înainte ca şi când nu pare să se fi-ntâmplat nimic deosebit. Dar iată că se fac mişcări spectaculoase în marile oraşe, începând cu Bucureştiul listele de primari sunt blindate cu oameni grei, personaje cu charismă care să fie tot atâtea certitudini că vor reuşi să ia potul la alegeri. Guvernul PSD a sacrificat dintr-un foc doi miniştri, poate cei mai buni, pentru a câştiga capitala ţării - Bu­cureştiul şi capitala Ardealului - Clujul, respectiv Mircea Geoană şi Ioan Rus. Se spune că ar fi o formulă americană care să şocheze electoratul. Tot ce se poate.