România se află între două trenuri, unul care a plecat şi a ajuns în NATO şi altul care este deocamdată garat pe linie moartă, dar pe care sperăm să-l punem în mişcare peste trei ani. După cum se ştie, recent au fost primite în UE 10 state şi că nouă ni s-a promis, ni s-au dat chiar asigurări că nu vom fi uitaţi. O asemenea pro­misiune de consolare nu ştiu dacă o să ne ţină de cald. Aşteptarea noastră poate să dureze mult şi bine. De ce? Pentru că UE are deja probleme serioase cu integrarea noilor veniţi, încât există posibilitatea ca fondurile pe care mizam şi le aşteptam să vină mai greu sau să nu vină deloc. Unii pesimişti afirmă că această extindere ar putea fi sfârşitul Uniunii Europene. Cert este că asi­milarea celor 10 nou veniţi va da multă bătaie de cap organismelor comunitare, iar acest fapt ar putea răci şi mai mult atitudinea destul de reticentă a Uniunii faţă de noi. Pierderea acestui tren se va vedea în perioada imediat următoare. Produsele noastre care şi aşa pă­trundeau anevoios pe piaţa comunitară, acum vor pătrunde şi mai greu, concurate fiind de mărfurile noilor membri şi cel mai mult va avea de suferit agricultura autohtonă, care din anemică şi necom­petitivă ar putea deveni un dezastru. Polonezii care n-au nici ei o agricultură prea solidă au ştiut să negocieze la sânge pentru a obţine condiţii cât mai bune, înainte de intrarea în Uniune, pentru a evita ca după integrare agricultura lor să se vadă transformată într-un candidat la faliment. Neavând ce negocia în calitate de candidaţi la extinderea în acest val, România va trage ponoase de care ar fi putut scăpa dacă ar fi fost admisă în Uniune anul acesta. Mai mult ca sigur că şi investiţiile străine în ţara noastră vor fi mai reduse în următorii ani. Aproape sigur că investitorii îşi vor alege ca ţinte mai atractive ţările nou intrate în Uniune.
    Rămânând pe peron, atât România cât şi Bulgaria au primit mesaje de încurajare. Ni s-a dat să înţelegem să avem răbdare că vine şi rândul nostru. Desigur semnele unei atitudini politicoase, chiar optimiste. Oricine ce-ar zice sunt destul de mari şansele ca România să fie admisă în Uniune în 2007. De ce trebuie însă ca noi să rămânem mereu ultimii? Ba chiar dacă ne-am lua după dis­cursurile celor de la Putere, ar trebui să ne bucurăm că nu suntem printre primii. În NATO am intrat în al doilea val. Principalul motiv al întârzierii a fost că cei aflaţi la putere au avut impresia că în NATO se intră pe vorbe. Dacă ne-am fi văzut serios de reforme, n-am fi stat la coadă pentru a prinde al doilea tren cu destinaţia NATO, iar acum nu le-am fi fluturat batista celor 10 care au intrat în Uniunea Europeană.
    Cât de costisitoare vor fi aceste întârzieri se vede în nivelul nostru de trai, dar în primul rând în ceea ce se întâmplă în eco­nomia românească. Fabrici vândute pe nimica toată, întregi domenii industriale au ajuns să nu mai conteze, iar tot mai multe localităţi se află în agonie economică. Mai nou se zvoneşte că avem pro­bleme în ceea ce priveşte criteriul politic. Acum că a fost lărgită Uniunea cine îşi mai închipuie că în următorii doi ani va mai avea cineva timp să meargă la Bruxelles şi să mai caute în coarnele României, se înşeală. Şi uite aşa, dacă n-am tras la timpul oportun şi nu ne-am pregătit ca lumea, acum riscăm să rămânem singuri pe peron, chiar şi fără Bulgaria.