În catastrofa de la Mihăileşti, produsă în urma exploziei unui TIR care transporta îngrăşăminte chimice, au murit 17 oameni, dar nu există nici un inculpat. TIR-ul şi şoferul nu îndeplineau condiţiile le­ga­le pentru un asemenea transport periculos, dar nimeni n-a veri­ficat acest lucru. La rândul lor, pompierii şi poliţiştii n-au respectat instrucţiunile privind izolarea totală a locului după ce arsenalul a început să explodeze, transportul n-a fost protejat nici un moment, încărcătura n-a fost înregistrată la plecare, filmul tragediei reali­zân­du-se după un scenariu pe al cărui generic sunt înscrise cu majus­culă cuvintele INCOMPETENŢĂ şi INDOLENŢĂ. Aceste două cuvin­te acoperă din nefericire nişte realităţi care au făcut ca în România preţul vieţii să fie în scădere continuă. Chiar dacă nenorocirile care umplu zilnic buletinele de ştiri ale posturilor de radio, de televiziune şi paginile ziarelor nu au neapărat dimensiunile catastrofei de la Mihăileşti, ele poartă urmele inconfundabile ale celor două cuvinte. Câteva mostre extrase din realitatea recentă sunt edificatoare.
    În Banat, mai precis undeva în Timişoara, s-a sărbătorit hramul unei biserici. Chiar în curtea acesteia. Evident, cu tot tipicul mai mult sau mai puţin tradiţional: slujbă mare, pomeniri, masă îmbel­şugată şi... dans. N-au lipsit nici floricelele de porumb, actualmente popcorn, care nu se mai fac în sită, la foc, ci electric. Dar, ghinion, biata furnizoare de floricele s-a electrocutat în procesul producţiei şi a murit. Un cearşaf pe ea şi cheful a continuat nestingherit. La Cluj, unui tânăr angajat într-un cros i s-a făcut rău şi a murit pentru că medicul ambulanţei aflate la Festivalul berii n-a vrut să se mişte din loc pe motiv că nu poate părăsi evenimentul la care fusese chemat să asiste. Toată lumea şi-a adus aminte de personalul unei alte am­bulanţe care, în plină iarnă, a plimbat un bolnav pe la câteva spi­tale până când, plictisit de atâtea refuzuri, acesta l-a lepădat pe nenorocit direct în stradă, numai în pijama, sprijinindu-l de un gard. Bietul om a murit cu acul de la perfuzie în venă. O gravidă a născut pe jos, în secţia de urgenţă a unui spital, întrucât medicul de gardă - o femeie! - a refuzat s-o interneze.
    Din păcate, secvenţele de mai sus nu sunt excepţii, "fructele" in­competenţei, ale indolenţei şi nesimţirii multiplicându-se în mod a­larmant. Astfel, într-o mulţime de locuri, uniform repartizate pe har­tă, se întâmplă ca oamenii să cadă pe stradă răpuşi de boli, bătuţi sau jefuiţi, în vreme ce lumea tace şi trece, uşor agasată, mai de­parte. Nenorocirea este că ne-am obişnuit deja cu răul pe care îl conţin indolenţa şi incompetenţa iar întâmplările pe care le favo­ri­zează ele sunt consumate cu detaşare la televizor, odată cu micul dejun, cu prânzul sau cu cina. De parcă ele n-ar avea loc în Româ­nia ci în altă ţară sau chiar pe altă planetă. Nu ne tulbură prea mult nici ideea că mâine chiar noi am putea fi cei vizaţi. Altele ne sunt priorităţile: jubilăm că am intrat în NATO, sperăm să înduplecăm şi Uniunea Europeană, ne aliniem legislaţia că oricum n-o respectă decât "proştii", creştem preţurile într-o veselie numită social-demo­craţie. Ce dacă o mulţime de şomeri, proveniţi din fabrici falimentate cu bună ştiinţă de şmecheri locali sau centrali, nu mai au nici pu­terea să protesteze, după ce liderii lor s-au vopsit în culori trandafirii şi cântă serenade pe sub balcoanele puterii? Ce dacă valurile de pen­sionari strâng cureaua, până la sufocare, reglând populaţia Ro­mâniei după legea selecţiei naturale? Ce dacă, atunci când nu pot fi vânduţi, pruncii se aruncă la ghenă sau în closet? Ce dacă...?
    În fond, suntem un popor optimist, după cum indică şi ultimul Barometru de Opinie Publică comandat de Fundaţia pentru o So­cietate Deschisă. Astfel, în pofida nemulţumirilor de tot felul, 35 la sută dintre români cred că la anul o vom duce mai bine sau chiar mult mai bine.