Am intrat pe ultima sută de metri în campania pentru alegerile locale. Veleitari, ipocriţi şi cinici, dar atât de zvăpăiaţi în sloganuri, promisiuni, încât vor să mituiască electoratul credul şi cam som­nambul. Candidaţii Opoziţiei par să fie cei mai furibunzi, promiţând drumuri, străzi europene, de parcă le-ar scoate din cutia Pandorei, o viaţă mai bună, o siguranţă a persoanei şi multă linişte publică, în ciuda zecilor de mii de buticuri care se află pe aria judeţului şi unde decibelii fac ravagii iar somnul oamenilor-ţăndări. Toată lumea se aruncă pe SAPARD, SAMTID, FRDS şi alte programe europene că nu va mai rămâne nici măcar o gropiţă în şoselele scumpei noastre patrii, parcurile vor lua cu asalt străzile şi bulevardele oraşelor încât ne vom îmbăta de miresmele copacilor şi florilor, pensiile şi salariile vor creşte, Europa aşteaptă cu sufletul la gură să ne strângă la piept. Se bate monedă pe infrastructură, surse de venituri din afara bugetului, pe strategii de dezvoltare etc. Discursuri şleampete, seci, agramate, încât te întrebi ce şanse de a-i convinge pe oameni cu asemenea sforăieli mai au partidele în a-i determina pe alegători să se scoale devreme pe 6 iunie şi să alerge la urne. Băieţii de gaşcă care ştiu să dea la ţurloaie sunt resentimentari, controversaţi, cu o lipsă elementară de logică. Va avea acest limbaj efect? Poate da, poate nu!
    Să ne imaginăm protagonistul principal de la 6 iunie, indiferent, indecis, sastisit de vorbe, multiplicat de câteva mii de ori, că el nu e doar la ghişee ci şi în şcoli, şi în tribunale, şi în spitale, şi în cazărmi, şi cam peste tot unde vieţuiesc aşa-numiţii bugetari de­veniţi propagatori voluntari ai valorilor tembele ale acestora. Con­ştiinţa că dacă ei sunt capabili să conducă ţara, dacă ei îi vor bi­nele, dacă ei sunt patrioţi şi generoşi a devenit a doua natură a indivizilor cu chipurile afişate pe stâlpi, zâmbind histrionic. PD-iştii se bat cu pumnii în piept că sunt cei mai pricepuţi şi destoinici, PNL-iştii se cred de-a dreptul socratici, trădând o adâncă şi ome­nească preocupare pentru a face comunitatea să prospere. Dacă pe la oraş mai auzi câte o sintagmă gen "Ba pe-a mă-tii!", absolut democratic în contextul actual, o astfel de probabilitate este ex­clusă la ţară. Acolo, amărăşteanul care vine cu căciula în mâini nici nu crâcneşte. Fericit că a obţinut o ţidulă necesară, el e chiar re­cunoscător că a primit o lecţie de cumsecădenie şi o lecţie de po­litică. Va vota fără chef, dar înfricoşat de schimbare.
    Ce schimbare mai aşteaptă cei aproape şapte milioane de pensionari? Dar funcţionărimea blocată într-un sistem de muncă învechit? Cum o să-l muţi pe funcţionăraşul cu plaivas după ureche de la hârţogăria lui soioasă la tastatura computerului? Cum să-l motivezi pe profesorul îndobitocit de rutină, pe directoraşul de în­treprindere, obişnuit cu ordinele de la Centru şi care face alergie la gândul că trebuie să găsească pieţe de desfacere pentru învechitele sale produse? Straniu acest apetit ofensiv şi combativ al candi­daţilor care se cred prezumtivi învingători. E treaba lor. Ei singuri îşi asigură o înălţare sau o cădere. Dar dacă asta vor, de ce ne-am opune noi?