Reflectând la scorul cu care Alianţa PD-PNL a dat peste cap toa­te socotelile PSD-ului privind alegerile locale, ajungem la concluzia amară pentru unii şi siropoasă pentru alţii că o mare parte a cetă­ţenilor, dacă nu chiar aproape 50%, au preferat să stea acasă şi să afirme în sinea lor: ne-am săturat de politică, de aceleaşi găunoase promisiuni, de chipuri ce afişează aroganţă şi trufie şi te sfidează în faţă, ca şi cum cei mulţi ar avea nevoie de ei şi nu domniile lor de noi. Am văzut în aceste zile două categorii de oameni: una cu zâm­betul şi satisfacţia fluturându-le pe chip, asta fiind, nu-i aşa, cea vic­to­rioasă, şi cealaltă cu grimasa amărăciunii pe faţă recte, cei ai că­ror purtători de idealuri şi speranţă au clacat în competiţia elec­torală. Este firesc să fie aşa din moment ce în orice confruntare există învinşi şi învingători. Pentru că nu toată lumea poate pierde, aşa cum nu toată lumea poate câştiga. Dar am risipi cuvintele şi spaţiul scriind despre me­ritele unora şi eşecurile altora. Adevărul e că în această ţară conducătorii ei s-au bătut prea mult cu pumnul în piept şi au declamat fraze edulcorate pentru unul sau altul din me­ritele pe care nici măcar nu le-au obţinut ei, ci poporul. Sau pur şi simplu ne-au fost date de alţii pentru că am fost ce am fost şi sun­tem aşezaţi unde suntem aşezaţi. Cea mai mare izbândă cucerită în aceşti ultimi patru ani a fost descarcerarea graniţelor şi posi­bi­litatea ca oamenii să circule în lume şi să-şi caute un loc de mun­că. Citeam într-un jurnal de mare tiraj că statul român profită din plin de pe urma muncii în străinătate, sumele primite de afară se ridică la 3,5 miliarde de euro.
    Dar n-ar trebui să fim chiar atât de veseli după zumzetul electoral de duminica trecută, în care, aşa cum spuneam, unii au jubilat, alţii au scrâşnit din dinţi. Să ne întoarcem puţin cu faţa spre cei care au refuzat să meargă la urne şi care, fiind atât de plictisiţi, nu mai vor nimic de la ziua de mâine, că ori cu votul lor ori fără el, tot acolo vor ajunge. Pe îngrijorător de mulţi i-a cuprins lehamitea ca un vot de blam la adresa tuturor politicienilor. Acestora nu le mai pasă cine iese şi nu mai vor nimic. Sunt goliţi pur şi simplu de speranţe, de sentimente. Aceştia privesc absent la tot ce se-ntâmplă ca şi cum totul ar fi o fatalitate. Ei vor să fie lăsaţi în pace, cu greutăţile, cu nevoile lor. Ori ies unii, ori alţii, pentru ei e acelaşi deznodământ: băl­tirea, bătuta pe loc, lipsa oricărei voinţe de a face ceva viabil pen­tru popor. Orice ar zice unii, doar 50% din corpul electoral a venit la urne. Prin urmare, ei nu mai speră în nimic. S-au lămurit de 15 ani de ce sunt în stare politicienii şi acum îşi văd posac de viaţa lor, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic pe mioriticele noastre plaiuri.
    E dureros că o dată la patru ani nu ştii ce vrei, nu faci uz de pâr­ghia ce o ai pentru a schimba ceva în această ţară. Probabil că, duşi mereu cu vorba, li s-a făcut lehamite şi că cei din fruntea bu­catelor nu vor face nimic pentru a schimba ceva. Şi ca atare de ce să le-o mai ceară. Nimeni nu mai munceşte ci doar vorbeşte despre ce a fost şi ce va să fie cu cei ieşiţi victorioşi în alegeri. Noroc că berzei chioare Dumnezeu îi face cuib şi ungurii ne relansează eco­nomia. Asupra acestor nehotărâţi şi indecişi trebuie să-şi îndrepte atenţia partidele, fie cele de la putere, fie cele din opoziţie. Să nu ne bucurăm de victoria unora sau altora, ci să-i dezmorţim pe aceşti oa­meni debusolaţi şi plictisiţi.