Prima pagină Ediția din: 18.6.2004
Ieri, la Zlatna, după ce au evaluat pagubele pro­duse de recentele inundații
Miniștrii Oprea și Sârbu au promis alocarea de urgență a unor fonduri guvernamentale
    Gabriel Oprea - ministrul delegat al Administrației și Internelor, împreună cu Ilie Sârbu - ministrul Agriculturii, au fost prezenți ieri în o­rașul Zlatna unde au vizitat obiectivele afectate de recentele ca­lamități naturale, fiind observate cu precădere șoseaua de centură și strada Vasile Alecsandri. Valoarea totală a pagubelor s-a ridicat la aproximativ 11,8 miliarde de lei, prefectul Mugurel Sârbu precizându-le celor doi miniștri primele măsuri care au fost luate de autoritățile județene pentru înlăturarea efectelor negative. Ilie Sârbu a spus că în ședința de guvern de săptămâna viitoare se va discuta despre si­tu­ația de la Zlatna și se va stabili alocarea de fonduri pentru refa­cerea obiectivelor afectate. La rândul său Gabriel Oprea a spus: "Zlatna are nevoie de lucrări serioase și durabile, în locul "cârpelilor" de până acum. La orice ploaie mai acătări în această localitate se pro­duc pagube însemnate. Este nevoie de proiecte serioase și sunt con­vins că prefectul Mugurel Sârbu, unul dintre cei mai buni din țară, va găsi soluțiile necesare", a menționat ministrul Oprea.
    Cei doi miniștri s-au îndreptat apoi spre sediul Prefecturii Alba un­de au susținut o conferință de presă. Vom reveni. (R.J.)
Între Decea și Mirăslău
Trei "întreprinzători" au furat... contra-șine funcționale de cale ferată
    Tiberiu Lăcătuș, de 26 de ani, Rozalia Lăcătuș, de 50 de ani, am­bii dintr-un sat din județul Cluj și Ciucur Rostaș, de 63 de ani, din Ciu­gudul de Jos, județul Alba sunt cercetați de poliție pentru comi­terea infracțiunilor de furt calificat, distrugere și semnalizare falsă. Cei trei au furat, în noaptea de 6/7 iunie a.c., 8 contra-șine de cale ferată, în lungime de 6 metri fiecare, de pe un pod CFR situat între Mirăslău și Decea. Șinele au fost vândute de cei trei unui centru de colectare a fierului vechi contra sumei de 6 milioane de lei. Polițiștii le-au întocmit dosare penale și pentru semnalizare falsă, deoarece intervenția lor pe calea ferată a condus la unele dereglări în sistemul de supraveghere automatizată a rețelei. (N.I.T.)
Deși se află în stadii diferite de pregătire
UE dorește aderarea României și Bulgariei în ianuarie 2007
    Uniunea Europeană a reafirmat că dorește ca România și Bulga­ria să adere împreună la organizație în ianuarie 2007, cu toate că se află, în prezent, în stadii de pregătire diferite, potrivit proiectului de con­cluzii al summitului de la Bruxelles, dat publicității miercuri, trans­mite Mediafax.
    "Obiectivul" Uniunii Europene este aderarea României și Bulga­riei, în ianuarie 2007, dacă cele doua state "sunt pregătite", preci­zea­ză documentul, care respinge, pentru moment, posibilitatea se­parării celor două candidaturi.
    Bulgaria a încheiat deja, în această săptămână, ne­gocierile de a­de­rare la Uniunea Europeană, iar România speră să le finalizeze pâ­nă la sfârșitul anului. Proiectul de concluzii al summitului a fost dat publicității de președinția irlandeză a Uniunii. Documentul afirmă că elaborarea tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE "va de­buta în iulie 2004", pentru a permite semnarea acestuia "de în­da­tă ce va fi posibil, în 2005".
    UE îndeamnă cele două state candidate să-și intensifice eforturile de pregătire pentru aderare, în special reformarea administrației și a sistemului de justiție, dar și continuarea reformelor economice. An­ga­jamentele asumate de cele două țări trebuie îndeplinite "la timp", înainte de aderarea efectivă, programată pentru ianuarie 2007.
Florin ROMAN

Patru partide au depus raportul de venituri și cheltuieli pentru campania electorală
    Surse oficiale din cadrul Curții de Conturi Alba au declarat pentru ziarul "Unirea" că până în prezent patru partide și formațiuni politice au depus raportul de venituri și cheltuieli pentru campania electorală desfășurată cu ocazia alegerilor locale. Este vorba de PD, PUR, PSD și UDMR. Rapoartele nu sunt finale pentru că mai există și tu­rul II. Cât au cheltuit partidele și care sunt sursele de finanțare vom afla de abia după terminarea alegerilor și depunerea situațiilor fi­nan­ciare definitive. În sistemul electoral american, candidații trebuie să-și prezinte imediat sursele de finanțare, dar noi suntem începători la acest capitol al transparenței. (F.R.)
Turul II costă 300 de milioane de lei
    Secretarul general al Prefecturii Alba, Adriana Ursa, a declarat pen­tru ziarul "Unirea" că turul II al alegerilor locale va costa circa 300 de milioane de lei. Aici intră cheltuielile cu tipărirea buletinelor de vot, procesele verbale, listele suplimentare, sacii etc. Banii vor fi re­cuperați ulterior de la consiliile locale.(F.R.)
A venit vacanța!
    După ce în urmă cu două săptămâni și apoi cu o săptămână, elevii claselor a VIII-a, respectiv cei ai claselor a XII-a și a XIII-a, au terminat școala, a venit rândul și celorlalți colegi ai lor. Concret, azi se încheie anul școlar 2003-2004 și vor intra în vacanța de vară și elevii claselor I-VII și IX-XI. Pentru că nu sunt implicați în nici un fel de examene, se pot bucura din plin de vacanța de vară, mai ales că de sâmbătă, 19 iunie, când începe oficial vacanța, se deschide și sezonul taberelor școlare. (A.D.)
Accident de muncă mortal
    Un accident de muncă mortal a avut loc miercuri după-amiază în Stația CFR Sântimbru, soldat cu moartea unui bărbat. Victima se numește Laurențiu Curelaru Timariu, de 44 de ani, din Alba Iulia. De­cedatul, angajat la CFR, a căzut, se pare, de la înălțime. Legiștii au stabilit că decesul a intervenit din cauza unui traumatism cranio ce­rebral prin cădere de la înălțime etc. Inspectoratul Teritorial de Mun­că Alba a declanșat o anchetă pentru stabilirea modului în care s-a produs accidentul.(F.R.)
Carambol rutier pe DN1
    Circulația pe DN 1 a fost întreruptă ieri dimineață, după ora 9.30, circa o jumătate de oră din cauza unui accident rutier produs în zo­na Răhău. Circulând pe direcția Sibiu-Sebeș, un ARO aparținând Di­recției Silvice Sibiu nu a păstrat distanța regulamentară în trafic și a tamponat din spate o Dacia cu numere de Alba care rula regu­la­mentar în fața sa. Din șoc, Dacia tamponată a fost propulsată pe con­trasens, unde a intrat în coliziune cu o altă mașină Dacia, de Al­ba, pe care a proiectat-o în șanțul de la marginea șoselei. În urma accidentului în lanț, nimeni nu a fost rănit grav, însă circulația a fost afectată aproape o jumătate de oră, cât au durat măsurătorile la ac­cident ale poliției din cadrul Biroului Drumuri Naționale - IPJ Alba. (N.I.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.