Nu s-au risipit încă ecourile şi nici nu se vor stinge prea curând ale alegerilor locale. Ceea ce pare uşor ridicol este că toţi com­batanţii se fălesc că au câştigat. Unii într-un fel, alţii în altul, destul că tărăboiul e atât de mare încât bietul alegător nu mai ştie ce să creadă şi cui să-i strângă mâna. Dacă e să fim sinceri, unii - dadaiştii - au câştigat segmentul din marile oraşe, alţii - pesediştii - au cucerit satele. Culmea, adunate voturile în favoarea celor două partide dau un uşor câştig de cauză pesediştilor. De remarcat că acest ascendent are loc după o perioadă de aproape 4 ani de şefie, când se ştie că orice partid cât se află la putere îşi pierde din simpatii pentru că, nu-i aşa, e nevoit să ia măsuri antipopulare, ca să nu spunem că e obligat să facă reforme. Şi reformele care te fac să strângi cureaua nu sunt agreate de nimeni, pentru că individul vede mai întâi suprafaţa farfuriei din care mănâncă apoi economia, justiţia şi celelalte.
    Aliaţii sau atlanţii îşi flutură flamura cuceririi unor oraşe aflate până nu demult în feuda PSD-ului, dar aici avem de-a face cu un fenomen ambiguu. Odată că s-a votat politic, adică împotriva PSD-ului şi a doua oară că această creatură bizară numită şi struţo-cămilă pedisto-liberală e făcută împotriva naturii. N-am auzit nicăieri aiurea ca un partid de dreapta să facă pact cu unul de stânga. Programele celor două partide n-au elemente comune decât poate protecţia socială. Liberalismul este egal cu triumful individului, cu iniţiativa particulară, cu îmbogăţirea prin muncă, ori social demo­craţia nu este adepta unei asemenea idei. În mod normal, dacă pediştii n-ar fi atât de înfumuraţi, de orgolioşi, ar fi trebuit demult să fie absorbiţi de partidul cel mare şi puternic. Poate că într-o matematică mai ezoterică procentele pediştilor ar trebui trecute în dreptul pesediştilor, pentru că în realitate îi unesc aceleaşi idei, aceleaşi strategii de economie de piaţă socială. Nu vreau să fac pronosticuri, dar mă îndoiesc că această alianţă născută din dorinţa oarbă de a clătina de pe piedestal PSD-ul, căruia n-am a-i ridica osanale, va dura prea mult. Odată că liberalii au de apărat un nume glorios în istoria României şi se conduc după alte principii, iar PD-ul este un fel de bastard născut dintr-un viol. Văzându-se deja cu sacii în căruţă, au început să trădeze, să facă tot soiul de mezalianţe politice, să devină practic perverşi pentru a pune căpăstrul pe consiliile judeţene. La o adică se fac luntre şi punte pentru a-şi atinge scopurile meschine. Să dea Domnul să mă înşel, dar PD este partidul frustraţilor, al celor care au compromis CDR-ul, chiar dacă formula ca atare n-a avut vlagă şi viitor în România. Să ne aducem aminte cine l-a dat în gât pe Ciorbea, cine l-a săpat pe Radu Vasile, dacă nu Băsescu şi clica lui. Crezul lui politic este să dezbine şi să apuce la ciolanul cel mare. Deocamdată, pediştii au reuşit o victorie a la Phirus.
    O vină mare o poartă şi PSD-ul care i-a subestimat şi nu a ştiut să-şi prezinte cum se cuvine oferta electorală, pentru că aveau ce să etaleze. Cel puţin două lucruri sunt surclasante pentru PD: intrarea în NATO, desfiinţarea vizelor şi crearea posibilităţilor cât mai multor români de a lucra în străinătate, la care se adaugă o înviorare a economiei, o protecţie socială apreciabilă. În plus, aju­toarele sociale date de guvern au fost lăsate să fie însuşite drept merite electorale de unele primării pentru a-şi atrage popularitate. Beizadelele PD-ului din teritoriu, ca şi din judeţul nostru ce se văd deja pe cai mari, vor cădea la prima bătaie de vânt mai puternică, vor cădea din şa şi greu se vor culege din ţărâna drumului, cu ima­ginea complet şifonată.