S-au terminat toate treburile şi înţelegerile electorale. S-au pus în contul participanţilor şi bune şi rele. Am trecut la oile noastre, la viaţa de zi cu zi sub tirul neîntrerupt al scumpirilor. De pe un front pe altul, s-ar putea spune.
    Să fie oare o întâmplare că, tocmai după ce ne-am scuturat bine de obositoarele promisiuni, luăm în cârcă povara unor costuri greu de suportat? Momentul este, psihologic, bine ales. Fără putinţă de a ne trage răsuflarea, mai marii noştri ne servesc la cald din im­perativele uniunii: majorarea preţurilor, a tarifelor şi nu în porţii mici, ci în calupuri sănătoase, exprimate în procente de zece până la cincizeci la sută, cu alte cuvinte în cifre cu multe zerouri.
    Suntem cu ochii-n soare, cum se spune plastic în limbaj popular, căutând zadarnic un punct de sprijin la o guvernare bolnavă, care are pe conştiinţă deplorabile abdicări de la visul de linişte al propriei sale existenţe.
    Căutăm febril în buzunarele tot mai adânci şi goale după "leul câştigat cu greu" să plătim taxe, impozite, facturi şi puţinul consum cotidian. Scormonim în depozitele străinătăţii după articole "de lux", păstrând diferenţa pentru o pâine tot mai mică şi mai scumpă, pen­tru gramele numărate de carne, pentru becul pe care îl vom de­bran­şa singuri, să nu mai aducă pagube în bugetul familiei. An de an, campanie de campanie, aşteptăm un timp care să suspende între­bările: Cum va fi ziua de mâine? Care e preţul ei? Cine ne plăteşte pensia? şi infinit de multe altele fără răspunsuri limpezi, liniştitoare. Iulie, o lună de foc, astral şi existenţial totodată, a debutat sumbru, sub egida ameninţătoarelor urcuşuri ale costurilor vieţii. Plătim mai mult pe bucatele tradiţionale, pe paharul închinat cu prietenii, pe confortul atât de râvnit al electrificării, pe alocuri de dată recentă, pe transportul necesar. Iar noi, care ştim acum doar ora exactă şi tim­pul probabil, sesizăm că afară este o zi cu soare şi ne cheltuim vremea meditând la imposibilul ieşirii la liman din majorările împo­vărătoare care ar fi trebuit să ne alinieze la societăţile civilizate. În schimb, rămânem în poziţie de drepţi ca nişte ostaşi disciplinaţi, care primesc şi execută fără crâcnire ordinele... rămânem cum am fost: săraci şi cinstiţi, vorba cuiva. Ca un pandativ ieftin, televiziunile - în parte - urlă la ceasurile de ştiri cu vestea bombă că leul nostru este sus şi tare, că bate moneda de referinţă cu câteva sutare de pe-o zi pe alta. Şi-a luat parcă vacanţă cel care promitea mai deu­năzi salarii, pensii şi indemnizaţii duble, în graba de a îndepărta un echivoc, silindu-ne să ne reformulăm singuri posibilele coordonate băneşti.
    Sub arşiţa verii şi a preţurilor, s-a domolit şi dinamica actelor de curaj ale mulţimii cândva protestatară la tot ce era nou şi împotriva dorinţei sale, au tăcut toate strunele care au vibrat la rezonanţa le­gilor adevărului, demnităţii şi progresului uman.
    O acceptare tacită, de nimic prevestitoare, ţine de foame, de somn, de necaz sau bucurie. Din când în când se mai aud slab e­courile vreunei organizaţii "non..." care cheamă la solidaritate, e­couri ce se sting imperceptibil, la fel cum au apărut.
    Un râu de miere peste toate gurile amare curge molcom, ducând cu el durerile noastre ascunse, ştiute şi nerostite.