Nu-i uşor în administraţia publică! E nevoie de oameni bine pre­gătiţi profesional, dar şi de oameni de caracter, de oameni cărora să le pese mai mult de cetăţean, de comunitate, decât de mă­runtele lor interese particulare, de grup sau de client politic. Astfel de oameni sunt însă destul de puţini, mai ales printre cei care decid ce şi cum în administraţia publică. Nu ne referim acum la vreo comună uitată undeva departe de civilizaţie. Acolo nici nu avem prea mari pretenţii ca lucrurile să se îndrepte în scurt timp. Situaţia se schimbă însă când vorbim de administraţia pubică din marile centre urbane, de la nivelul judeţelor, şi de administraţia centrală. La mai puţin de o lună de la instalarea primarilor şi consilierilor nou aleşi în funcţii, mulţi dintre ei au prilejul unor amare constatări: "anteriorii" au tocat bugetele. Nu discutăm cum, pe ce proiecte, cât erau ele de necesare comunităţii sau dimpotrivă cât de necesare respectării unor interese electorale. Ne interesează modul în care va funcţiona de acum înainte administraţia publică. La Cluj Napoca de exemplu, Emil Boc, venit cu chef de lucru şi de mari realizări, îşi vede şansele de reuşită drastic reduse de cele peste 6300 de procese în care este implicată primăria Clujului şi de vistieria a­proape goală (nu punem la socoteală că numitele procese toacă şi ele zeci de milioane sau chiar sute bune din bugetul local). La Ba­cău lui Romeo Stavarache i-a pierit zâmbetul larg afişat la anun­ţarea înfrângerii lui Dumitru Sechelariu când a văzut că bugetul local este "amanetat" pe circa doi ani. Dezastrul este atât de mare încât acesta se gândeşte chiar să-şi depună mandatul. Noua conducere a Consiliului judeţean Alba se confruntă la rândul ei cu o datorie de 140 de miliarde de lei şi prea puţine resurse pentru achitare.
    Astfel de situaţii nu sunt din păcate rare. Dimpotrivă, frecvenţa lor sugerează adevărata stare de spirit a foştilor capi ai administraţiei publice locale şi judeţene care au adoptat de la Regele Ludovic al XVI-lea deviza "După noi, Potopul!". Asta vădeşte prea puţină grijă pentru interesele reale ale celor care le-au încredinţat în urmă cu patru ani un mandat. Arată în schimb la fel de limpede dorinţa de a pune cu orice preţ beţe în roate "urmaşilor". Calculul politic pare să fi fost cel prin care cheltuind fondurile disponibile şi angajând datorii pentru perioada următoare să arate electoratului că au realizări, ast­fel încât eventual să fie realeşi, urmând ca manevra financiară să rămână, tot prin grija lor, ascunsă. În caz de eşec, aşa cum s-a în­tâmplat, lipsa banilor îi va face pe noii aleşi să pară nişte impotenţi.
    Dincolo de nemulţumirea noilor edili stă un fapt mult mai grav: reforma administraţiei publice locale se face în ritm de melc, chiar de melc obosit! Departe de a se fi schimbat mentalitatea conform căreia nu funcţionarii publici şi maimarii lor se află în slujba cetă­ţeanului care-i plăteşte, ci tocmai invers, administraţia publică lo­cală din România este supradimensionată. Şi fireşte întreţinerea ei constă foarte mult. Dar cine trebuie să ia măsurile de reformă? Tot nişte funcţionari! Iar birocraţia în autoapărare generează biro­craţie. Degeaba ne-au tot tras de mânecă reprezentanţii Uniunii Europene, degeaba ne-au spus şi ne-au repetat până li s-au uscat gâtlejurile că unde nu este reformă, nu este nici performanţă, iar unde nu este performanţă nu vor fi nici prea multe fonduri comu­nitare. Pentru că nimeni nu aruncă bani într-un sac fără fund. Şi nu numai atât, dar nu va fi nici vreo speranţă de gestionare eficientă a propriilor fonduri.