Curier județean
Canicula aglomerează... "Urgența"
    Victimele caniculei aglomerează Serviciul de Urgențe al Spitalului Județean, și așa suprasolicitat din cauză că unii dintre pacienți nu se adresează mai întâi medicilor de familie pentru cazurile mai puțin grave. Dr. Carmen Popa, medic de gardă la "Urgențe", a declarat că sunt înregistrați zilnic, în medie, câte 10 pacienți, care suferă de di­ferite afecțiuni produse pe fondul temperaturilor ridicate din această perioadă. În primul rând, este vorba de cardiaci, care se prezintă la medic având tensiunea arterială scăzută, în urma transpirației abun­dente din cauza arșiței. De asemenea, sunt înregistrate cazuri de lipotimie, existând pierderi de calciu, tot prin intermediul transpi­rației. În schimb, insuficienta hidratare a organismului provoacă creș­terea glicemiei, diabeticii având de suferit din această cauză. Căl­dura îi afectează și pe suferinzii de colici renale, fiind favorizată declanșarea mecanismelor de punere în mișcare a particulelor de nisip sau pietre de la rinichi. Din aceste motive, dr. Carmen Popa a atenționat din nou populația, în special persoanele care se cunosc că sunt afectate de temperaturile ridicate, să respecte măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor, care se aplică în zilele caniculare. Este vorba de consumul a cel puțin 2 litri de apă pe zi, evitarea expunerii la soare la orele amiezii și acoperirea capului, în cazul în care este necesară deplasarea prin căldură, mai ales că și indicele de umi­ditate se află aproape de limita suportabilității. Este interzis însă consumul apei din râuri, lacuri, puțuri, bălți și sisteme de irigații, precum și scăldatul în aceste locuri. În schimb, vă puteți îmbăia în ștranduri autorizate, supuse controlului sanitar.
Robert GHERGU

Toate școlile din județul Alba vor avea autorizație de funcționare
    Ieri, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a județului Alba a fost abordată și problema privind pregătirea unităților de învățământ în perspectiva începerii noului an școlar la data de 15 septembrie a.c. În acest sens prefectul Mugurel Sârbu ne-a declarat că se vor constitui 2 comisii, prima urmând să urmărească începând cu data de 1 septembrie modul în care au fost efectuate reparațiile necesare și curățenia aferentă la școlile din județ. Cea de-a doua va avea o activitate cu bătaie mai lungă și se va ocupa de obținerea auto­rizațiilor de funcționare a acestor unități de învățământ. "La această oră există un număr însemnat de școli care nu posedă această autorizație și tocmai de aceea vom crea o comisie care va analiza din punct de vedere financiar resursele necesare obținerii acestor documentații. Cred că în maxim un an de zile vom rezolva această problemă" a declarat prefectul de Alba. Domnia - sa a mai spus că era imperios necesar să să abordeze într-un mod organizat aspectul respectiv altfel niciodată nu s-ar fi ajuns la o stare de normalitate.(R.J.)
Restanțe la banii folosiți la alegeri
    Directorul executiv al CJ Alba, Ioan Boariu informează asupra faptului că sumele cheltuite pentru organizarea alegerilor locale s-au cifrat la peste 2,7 miliarde de lei. În prezent CJ Alba a solicitat Consiliilor locale restituirea acestor sume. (A.G.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.