Există deja în România o puternică polarizare socială. La capătul sărac al grilei se află românii din mediul rural şi pensionarii. Toţi ştim aceste lucruri, chiar şi guvernanţii. Iată trei premise adevărate care l-au făcut pe proaspăt instalatul ministru al Muncii - Dan Mircea Popescu să anunţe primele măsuri. Foarte bine, doar de-aia a fost pus ministru, să se îngrijească de cei în nevoie. Aşa se face că la începutul acestei săptămâni domnul ministru anunţa, mai bine zis promitea, la solicitarea Uniunii Generale a Pensionarilor urmă­toarele: mărirea ajutorului pentru plata energiei termice, recalcu­la­rea tuturor pensiilor, bilete de tratament mai ieftine, dar şi mărirea alocaţiei pentru rechizitele copiiilor provenind din familii defavorizate, sau organizarea de cursuri pentru reorientarea profesională a şome­rilor de la sate...
    Sigur că acestea sunt categorii de cetăţeni care au nevoie de spri­jinul statului. Nu putem însă să nu observăm că ei nu sunt sin­gurii. Ce a făcut de exemplu statul pentru tineri? Adică tocmai pen­tru cei de la care se aşteaptă construirea unei societăţi mai bune? În afară de programul guvernamental "Cornul şi Laptele" nu prea mul­te. Şi ne referim acum mai ales la elevii şi studenţii cu care ne mâdrim, cei care ne aduc laurii olimpiadelor internaţionale la diferite discipline de învăţământ. Nu întâmplător aceşti tineri preferă să-şi caute norocul aiurea, într-o societate unde egalitatea de şanse şi a­tenţia statului faţă de cetăţeni este egal împărţită. Mai toate par­tidele au sesizat că tot concentrându-se pe pensionari, pe cei să­raci şi defavorizaţi şi uitând de cetăţenii de nivel mediu sau de tinerii talentaţi, aceştia tind firesc să răspundă cu aceeaşi monedă. Răs­punsul politic şi mai ales politicianist a fost promovarea tinerilor pe listele pentru alegerile locale şi pe listele pentru alegerile generale. Dar cei câţiva care aleg drumul mocirlos şi plin de dezagreabile com­promisuri, renunţând la visele şi avântul tinereţii pe care-l pre­supune politica românească, sunt puţini şi dintre aceştia şi mai puţini sunt cei care reuşesc să se impună. Iar cu ei problema nu se rezolvă. Sunt necesare măsuri guvernamentale concertate şi în pri­mul rând aceeaşi atenţie pe care statul o acordă celorlalţi.
    Repet, nu fac o pledoarie împotriva categoriilor defavorizate din so­cietatea noastră, ci mă întreb doar cum de este posibil ca după 14 ani de "atenţie" lucrurile să nu fi intrat încă pe făşagul normal. Ci­ne a urmărit evoluţia lucrurilor a văzut că puseele de grijă guver­namentală se manifestă mai ales în preajma unor evenimente e­lectorale. Rezultatele alegerilor locale au venit să reconfirme supre­maţia Partidului Social Democrat în preferinţele alegătorilor din me­diul rural şi în preferinţele pensionarilor. Suntem, deşi nu se spune oficial, în campania electorală pentru alegerile generale. În acest context înţelegem mai bine promisiunile domnului ministru Dan Mir­cea Popescu. Înţelegm că partidul are nevoie de susţinători, înţe­legem că partidul are nevoie de voturi, iar cei care votează trebuie vrăjiţi. De unde va lua domnul ministru banii necesari pentru aco­perirea acestor promisiuni? Poate din noi biruri care vin să stopeze uşoara creştere economică pe care România a înregistrat-o? Poate din reducerea fondurilor necesare investiţiilor în modernizarea ţării? Sau poate că nu-i va lua de nicăieri pentru că, până să devină rea­litate, promisiunile unui ministru au nevoie de acordul Parla­mentului, iar timpul rămas până la alegeri este prea scurt. Dar chiar şi nematerializate, ele îşi vor atinge scopul electoral arătând pseu­do-vizaţilor că statului, dar mai ales partidului îi pasă.