Editorial
Vocația eșecului sau vocația falimentului?
    La sfârșitul săptămânii trecute, presa a scos la iveală un nou conflict în interiorul partidului de guvernământ, dar cu implicații pro­funde în relația Putere - Opoziție, mai ales din perspectiva apro­pia­telor alegeri generale. De această dată, bâlciul a plecat de la publi­carea unui sondaj al IMAS, comandat de PSD pentru uz intern și care arată că Năstase & Co. au cam pierdut teren în fața Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD. Deși sondajul a fost ferit de ochii pre­sei dar și de membrii PSD, la ședința Birolui Executiv Central, pre­ședintele Partidului Social Democrat a trebuit să recunoască că lucrurile cam așa stau. Singura scuză găsită de greii PSD a fost că sondajul a fost efectuat în luna iulie și rezultatele lui sunt influențate de alegerile locale. Sondajul IMAS a țintit doar lupta dintre PSD și Alianță. Potrivit acestei cercetări sociologice, Alianța PNL-PD con­duce în preferințele electoratului cu 42,8 la sută din opțiunile de vot, în timp ce PSD a căzut pe locul doi cu 38,9 la sută. Pălmașii cam­paniilor electorale celor două mari puteri politice au început deja să lucreze în "laboratoarele interne" la tot soiul de strategii. Numeroși lideri din PSD i-au cerut oficial premierului-președinte Adrian Năs­tase ca partidul de guvernământ să-i facă o ofertă oficială președin­telui Ion Iliescu să revină în fruntea PSD. Mulți pesediști speră că revenirea "Bunicuței" este un atu important în câștigarea alegerilor din toamnă. Este clar că PSD poate profita de pe urma plusului de imagine și de voturi pe care Ion Iliescu le poate aduce. Adrian Năs­tase s-a mulțumit să spună că președintele Ion Iliescu are asigurat un loc fruntaș pe listele de Senat ale PSD pentru București, dar a evitat un răspuns tranșant, mărginindu-se doar la a preciza: "Vom vedea". În altă ordine de idei, Năstase le-a cerut colegilor săi să nu mai exprime poziții negative la adresa PSD decât în interiorul par­tidului, unul din cei vizați fiind președintele TSD, Victor Ponta, care s-a plâns presei că tinerii nu au acces pe listele parlamentare, ac­centuând astfel ideea unui conflict între generații. Președintele PSD a mai cerut punerea "tunurilor" pe Alianță și pe Theodor Stolojan, sem­nalul fiind dat chiar de Adrian Năstase. După ce liderul PNL a spus despre Năstase că are "vocația eșecului" pentru că s-a aflat în fruntea PDSR (PSD) când s-au pierdut alegerile din 1996 și localele din această primăvară, replica premierului-președinte nu a întârziat să apară. "Stolojan are vocația falimentului, deoarece peste tot pe un­de a fost a lăsat în urmă falimentul", a spus Năstase. El a con­tinuat atacul la adresa președintelui PNL spunând că Stolojan nu are dreptul să vorbească de foștii comuniști câtă vreme înainte de '89 era secretar de partid în Ministerul de Finanțe. "Stolojan ascun­de o echipă de fanarioți, care încearcă să dea lecții de moralitate PSD, pentru că nu are cum să dea lecții de competență", a mai spus Năstase despre Stolojan, omul care a învățat economie în via­ța reală și la Banca Mondială. Așadar, s-au scos cuțitele pe masă, deși până în noiembrie mai sunt câteva luni. Atacurile au devenit deja agresive și virulente. Bătălia pentru fiecare vot este mai dură ca niciodată, semne prevestitoare ale unei campanii cu "sânge".
Florin ROMAN