Prima pagină Ediția din: 2.8.2004
După o săptămână de ploi
Alunecări de teren și drumuri distruse de torenți
     inundațieDe circa o săptămână plouă fără încetare în majoritatea localităților din județ, dar cele mai importante cantități de pre­cipitații au căzut în zona mon­tană. Deși debitele sunt în creș­tere de la o zi la alta, deocam­dată am scăpat de blestemul i­nun­dațiilor masive, care au creat pagube de zeci și sute de mili­arde de lei, aproape în fiecare an.
    Mai mult prăpăd a făcut grin­dina, care a distrus la Benic și Galda de Jos numeroase acoperișuri și terenuri agricole. Sâmbătă, din cau­za creșterii debitului Văii Ocolișului, apele s-au revărsat și au dus la inundarea și ulterior ruperea DJ 750 G, în patru porțiuni pe su­prafețe de circa 10 metri. Apele au "mușcat" și din drumul comunal 184, care a fost spălat. În zona infrastructurii afectate, circulația se desfășoară greoi pe un singur sens. Din cauza revărsării apelor au fost inundate și 6 gospodării. În cursul zilei de ieri, apele s-au retras, lăsând în urma lor doar nefericire printre localnici, care s-au săturat să fie inundați an de an. Cel mai mult a plouat în Munții Apuseni, la Scărișoara, Poșaga, Baia de Arieș și Câmpeni. Din păcate, aceasta este zona predilectă unde în județul Alba se înregistrează inundații puternice, cauza principală fiind, pe lângă ploile puternice, defrișarea masivă și inconștientă a pădurilor. În loc să se facă reîmpăduriri, la noi se taie ca-n codru, fiecare după cum îi trece prin cap și fără să dea socoteală nimănui. Iar efectele sunt pe măsură!
Florin ROMAN

Mitingul zlătnenilor:
Politicieni, ajutați Zlatna!
     Primăria Zlatna, Consiliul local Zlatna, Comitetul pentru renaș­terea Zlatnei, cu sprijinul a numeroase instituții, societăți comerciale și organizații neguvernamentale din Zlatna, vor organiza sâmbătă, 7 august, sub sloganul«Politicieni, ajutați Zlatna» un mare miting la care zlătnenii vor cere cu decență, demnitate și speranță, tuturor poli­ticienilor să dea o mână de ajutor orașului aflat în pragul dezas­trului economic și social.
    La miting, care se va desfășura la ora 11.00 în centrul orașului, sunt invitați să participe prefectul județului Alba, președintele Con­siliului Județean Alba, președinții tuturor partidelor din Zlatna și din județul Alba, toți parlamentarii din Alba, reprezentanți ai ministerelor care au atribuții legate de Zlatna.
    Organizatorii consideră că prezența invitaților la acest miting al deznădejdii și speranței unui oraș întreg constituie un act de soli­da­ritate cu atât de greu încercații locuitori ai Zlatnei. Totodată, cu a­cest prilej, toți cei care vor să ajute Zlatna pot afla la fața locului pro­blemele, soluțiile și modalitățile de conlucrare.
    Primarul Silviu Ponoran declară că se organizează acest miting "pentru a cere ajutor în crearea condițiilor necesare Zlatnei pentru a putea atrage investitori și investiții străine. Vrem să dăm un semnal că Zlatna nu a murit, că dorim să muncim și că avem soluții fezabile pentru revigorare economică".
Biroul de presă al Primăriei Zlatna

"Poveștiri adevărate" la Prefectura Alba
"Dom' prefect vă caută unu' Emacu ce să fac cu el?"
     Zilele trecute, noul ministru delegat al Administrației și Internelor, Gheorghe Emacu, a efectuat o vizită inopinată în județul Alba, tre­când cum era firesc și pe la Prefectură. Din fire modest și civilizat dom' ministru nu a dat buzna în cabinetul prefectului lăudându-se cu calitatea pe care o are și solicitând intrarea grabnică la subalternul său Mugurel Sârbu, ci s-a prezentat scurt "sunt Gheorghe Emacu, doresc să intru la dl. prefect". Persoana care făcea la acea oră de serviciu în secretariat nu l-a recunoscut însă pe ministru și l-a în­tre­bat liniștit și nonșalant pe prefectul Mugurel Sârbu dacă îl pri­mește înăuntru: "Dom' prefect vă caută unu Emacu, ce să fac cu el?". Dându-și seama despre cine e vorba, prefectul de Alba l-a invitat imediat în birou. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă Mugurel Sârbu, prins cu atâtea probleme pe cap, ar fi fost neatent și nu ar fi realizat despre cine e vorba. Probabil că ar fi spus "Lăsați-l să aștepte puțin că acum am treabă!". (R.J.)
Ajutoare de jumătate de milion de lei
     Familiile și persoanele singure care au dreptul la ajutoare sociale și care utilizează pentru încălzirea locuinței lemne, cărbuni, com­bus­tibili beneficiază de un ajutor financiar de 430.000 de lei pe lună, a stabilit guvernul în ultima ședință. Ajutoarele se acordă pe bază de cerere însoțită de declarația pe propria răspundere privind veniturile familiei.(F.R.)
Și-a văzut moartea cu ochii
     Sâmbătă, 31 iulie a.c., Nicolae D., în vârstă de 39 de ani, din comuna Sântimbru, și-a văzut moartea cu ochii, după ce s-a rănit la gât, în timp ce tăia lemne cu drujba. Bărbatul le-a povestit medicilor de la Spitalul județean de Urgență că, la un moment dat, drujba a sărit din bucata de lemn pe care intenționa să o secționeze, acci­dentându-l în zona laterală a gâtului. Surse medicale au declarat că pacientul a suferit plăgi delabrante multiple latero-cervicale, fiind in­ter­nat la secția chirurgie, în stare gravă.(R.G.)
Audiențe la Cugir
     Joi, 5 august 2004, consilierul județean Flaviu Predescu va acor­da audiențe cetățenilor orașului Cugir. Acestea vor începe la ora 10.00, la sediul PSD din localitate, cei interesați de soluționarea pro­blemelor cu care se confruntă fiind așteptați să se înscrie direct sau să sune la numărul: 756034.

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.