Ambasadorul Germaniei a inaugurat o investiție a Asociației "Agromontana" din Ponor

Vizita ambasadorului Germaniei la București, Excelența-sa Wilfried Gruber, la Ponor a constituit o adevărată sărbătoare pentru locuitorii comunei, care nu au mai fost onorați până acum de prezența unui repezentant al diplomației occidentale. ES Wilfried Gruber s-a aflat sâmbătă, 14 august, la Ponor, la invitația primarului Victor Cordea, pentru a inaugura o investiție a Asociației crescătorilor de animale din comună "Agromontana", realizată cu sprijinul Ambasadei Germaniei. Este vorba de un autocamion cu o capacitate de transport de 3 tone, marca Avia, în valoare de aproximativ 200 de milioane de lei, din care Ambasada Germaniei a donat 3.900 de euro (cca. 159 de milioane lei). Cu acest prilej, în apropierea crucii din centrul comunei a avut loc un ceremonial religios, susținut de preotul paroh, la care au participat zeci de săteni, de la bătrâni cu cârje sau elevi îmbrăcați în costume populare moțești, la femei sau copii de câțiva anișori. De asemenea, din partea autorităților județene au participat Cosmin Covaciu, consilier județean, Gheorghe Lazea, directorul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, și Ionuț Fulea, consilier local la Sebeș. A urmat o slujbă de sfințire a autovehiculului proaspăt achiziționat de la o firmă din județul Sălaj și scurte alocuțiuni ale primarului și ambasadorului german. În calitate de președinte al Asociației "Agromontana", primarul Victor Cordea a declarat că mașina va fi folosită pentru aprovizionarea cu cereale pentru animale ale membrilor asociației, pentru transportul animalelor la târg sau în caz de urgență, dacă este necesar ca un animal să fie dus la medicul veterinar. "Mulțumim Ambasadei Germaniei pentru sprijinul acordat și sperăm să prosperăm alături de Germania, care este motorul Europei", a spus primarul Victor Cordea. La rândul său, ES Wilfried Gruber, deși a venit în România abia de un an de zile, s-a exprimat destul de bine în limba română, fiind ajutat sporadic de translatorul care-l însoțea. "Mă bucur că sunt într-o localitate frumoasă, un loc care mă impresionează. În al doilea rând, vreau să mulțumesc pentru primirea dumneavoastră și sunt mulțumit că există un proiect de colaborare tehnică. Sper că acest camion va fi util pentru dezvoltarea comunei din punct de vedere agricol, al turismului și agroturismului, iar tineretul să aibă condiții pentru a rămâne aici. Vă doresc succes și sănătate", a spus diplomatul german.

ES Wilfried Gruber a urmărit un spectacol folcloric susținut de Ana Almășana Ciontea, Ionuț Fulea și formația Crai Nou, ambasadorul schițând un zâmbet de satisfacție în momentul în care au fost interpretate cântece germane. În timp ce sătenii au beneficiat gratuit de cârnați, bere sau suc din partea Asociației "Agromontana", diplomatul german a vizitat expoziția de pictură și mulaje din lut ars deschisă la sediul primăriei. Lucrările au fost realizate de câțiva copii din cadrul Clubului elevilor din Aiud, aflați în tabără de creație la Ponor, unii dintre ei laureați ai unor premii internaționale. Ambasadorul Germaniei a primit ca suvenir un tablou intitulat "Casă din Ponor", pictat de Andrada Luca, o talentată elevă din comună. Totodată, ES Wilfried Gruber a semnat în cartea de onoare a comunei, inaugurată de Victor Ciorbea, fost prim-ministru al României, fiu al Ponorului. Ambasadorul a mai primit ca suvenir un car tras de cai, lucrare realizată din lemn, în miniatură, precum și o ploscă din lemn, plină cu țuică făcută de moți. Întrebat de redactorul cotidianului "Unirea" dacă va face demersuri pentru înfrățirea comunei Ponor cu o localitate din Germania, ambasadorul german a promis că va căuta o localitate germană cu ocupații similare, în vederea realizării unei colaborări. De asemeena, ES Wilfried Gruber a precizat că va reveni la Ponor, împreună cu soția sa, dacă între timp va fi reparat drumul între Aiud și Ponor, aflat într-o avansată stare de degradare. În cursul după-amiezii, după ce primarul Cordea i-a înmânat contractul pentru mașina cumpărată, Wilfried Gruber a pornit spre Alba Iulia, unde Excelența-sa se va întâlni astăzi cu conducerea Consiliului Județean.
Robert GHERGU
Furt din ajutoarele umanitare destinate greco-catolicilor
Cinci bărbați sunt cercetați de poliție sub acuzația de furt calificat, fiind presupușii autori ai mai multor furturi comise în perioada 2-9 august a.c., din Parohia greco-catolică din Cugir. Este vorba de Constantin Gheorghe Bodor, Cătălin Pintilei, Mihai Edu, Ioan Aurel Boie și Claudiu Vizitiu, cu vârste cuprinse între 19 și 50 de ani, toți din Cugir. Potrivit poliției, cei 5 ar fi sustras în mai multe rânduri ajutoare umanitare care erau destinate enoriașilor greco-catolici. Bunurile furate au fost găsite într-un bloc situat pe str. Gheorghe Doja, unde fuseseră depozitate de cei 5 spărgători. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs furturile, dar și pentru a proba întreaga activitate infracțională a celor 5 cugireni.
(R.G.)
La Sălciua, înainte de Sf. Marie
Tabără religioasă cu participarea... armatei
După cum v-ați putut convinge din numeroasele articole publicate în cotidianul nostru, ASCOR (Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români), filiala Alba, este o structură asociativă care susține pe cele mai diverse căi interesele tinerilor (conferințe, concursuri, campanii de promovare a valorilor creștine, tabere educative etc.), ghidându-le pașii în domeniul spiritualității, ce implică comuniunea inter-umană la toate nivelurile, ca fundament al existenței însăși. Un nou argument în acest sens îl constituie organizarea, de către ASCOR Alba, a unei tabere educative, cu puțin înainte de marea sărbătoare creștină a Adormirii Maicii Domnului. După cum am fost informați, printr-un comunicat de presă al asociației, tabăra a fost organizată la Sălciua, la alegerea acestei locații cântărind mult existența Mănăstirii Subpiatră și diversitatea reliefului. "Bisericuța de lemn a mănăstirii, se arată în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt Tudor- Marian Man, este monument istoric, fiind construită în sec. XVIII. Cu toate acestea, ea are și acum viață duhovnicească, spre deosebire de alte mănăstiri care au fost transformate în muzee. Zilnic, aici se săvârșește Sf. Liturghie, care pune în mișcare sufletele oamenilor..."
Demn de menționat este faptul că la tabăra de la Sălciua și-au adus o contribuție deosebită... militarii. Astfel, pe lângă sprijinul material (amenajarea corturilor, punerea la dispoziție a unor utilități etc.), comandantul UM 01467 din Abrud, lt.col. Romulus Roșian, a fost prezent în mijlocul tinerilor participanți la tabără (proveniți din toate colțurile județului), susținând un curs despre apropierea fenomenului militar de cel religios. O dovadă a apropierii celor două fenomene o constituie însuși trecutul istoric al localității, care a dat, în persoana lui Simion Pantea, nu numai un destoinic căpitan răscoalei conduse de Horea, Cloșca și Crișan, ci și un militant fervent pentru culturalizarea românilor, ca autor de cărți populare și lucrări de cult.
Purtătorul de cuvânt al AS- COR Alba apreciază că tabăra și-a îndeplinit toate scopurile, având ca efect principal depășirea barierei psihologice existente între tinerii din mediul urban și tinerii din mediul rural, un rol însemnat în apropierea și comunicarea acestora avându-l preotul Ioan Velcherean.
Ioan Hănțulescu
În Apuseni încep manevrele Cruciadei pentru Drumul lui Avram Iancu
Moții pregătesc "Marșul căruțelor"
Uniunea Munții Apuseni, organizație nonguvernamentală care a inițiat și susține campania "Drumul lui Avram Iancu - drum național" a avut întâlniri de lucru și a încheiat contracte de parteneriat pentru organizarea și desfășurarea acestei campanii, cu toate primăriile localităților situate pe drumul străbătut odinioară de Craiul Munților în fruntea moților sau singur doinind din fluier: Câmpeni, Sohodol, Vidra, Avram Iancu, Bulzești, Baia de Criș, Brad. Până în data de 20 august se vor parafa înțelegeri de colaborare pentru această campanie și cu Prefecturile și Consiliile Județene din Alba și Hunedoara, instituții care și-au arătat disponibilitatea de a sprijini această jalbă a moților din secolul 21.
Pe traseul drumului situat între Câmpeni și Casa Iancului a început montarea panourilor și bannerelor care prezintă numele persoanelor juridice care sprijină această adevărată cruciadă a moților. Acțiunea va continua cu montarea de panouri pe drumul dintre Brad și Bulzeștii de Sus, publicitatea fiind una din principalele arme pe care moții le vor folosi în această campanie. În capitala Țării Moților, orașul Câmpeni și în comunele Vidra și Avram Iancu se fac pregătiri intense pentru "Marșul căruțelor moțești". La acest marș simbolic care va începe de la Casa Iancului, vor fi invitați să participe și chiar să urce în căruțe; parlamentarii, conducerile prefecturilor și consiliilor județene din Alba și Hunedoara, conducerile celor șapte primării de pe traseul drumului, marii prieteni ai Apusenilor. Pentru liderii politici de la București este prevăzut un marș special care va avea loc la Țebea în luna septembrie.
Marșul căruțelor are următoarele scopuri principale:
1. Prezentarea la fața locului a situației actuale a acestui drum istoric care poate și trebuie să devină un drum simbol al unității, redeșteptării naționale și dezvoltării turistice.
2. Semnarea a două documente istorice, "Legământul de la Casa Iancului" și "Legământul de la Țebea" prin care semnatarii - primari, parlamentari, lideri politici și lideri de opinie participanți la "Marșul căruțelor" și mai apoi la tradiționala comemorare a Iancului de la Țebea - se obligă cu bucurie și de bună voie, să facă tot ce le stă în putință pentru acordarea statutului de drum național și modernizarea la standarde europene a acestei foarte importante căi de acces prin inima Țării Moților.
3. Darea primelor semnale - inclusiv de tulnic - că amu-i vremea ca toți politicienii să pună prietenește umărul pentru a urni căruța moțească din loc. Că-i musai ca moții să-și regăsească unitatea, cutezanța și mai cu seamă crednicia. Că s-a dat destul prin gropi.
Marșul căruțelor moțești se va desfășura conform unui plan strategic bazat pe tehnici moțești de "guerilla marketing" și pe sprijinul unei formidabile legiuni de ziariști și reporteri radio-tv, prieteni ai moților și admiratori ai paradisului turistic din Munții Apuseni. Data și traseul marșului vor fi dezvăluite prin conferințe și comunicate de presă, invitații oficiale, deschiderea website-ului www.moții.ro și semnale de tulnic ale vestitelor moațe vidrence.
Secretar executiv și director de campanie, Horia P. OARGA
Tragedia de la Mihăilești are efecte la Decea,
Un fost șofer de ambulanță a amenințat că își va da foc
Viorel Vasiu, un pensionar în vârstă de 59 de ani, din satul Decea, comuna Mirăslău, fost șofer la Serviciul de Ambulanță Aiud, s-a urcat sâmbătă, 14 august, în podul casei sale, amenințând că -și va da foc și se va arunca în gol. Motivele exacte pentru care bărbatul a vrut să se sinucidă nu au fost precizate, dar surse apropiate bărbatului susțin că ar fi vorba de neînțelegeri în familie, deși în perioada în care lucrase la "Salvare" el era cunoscut ca un om liniștit. La fața locului au fost chemați pompierii militari din Aiud, polițiștii și un echipaj al ambulanței. Viorel Vasiu avea asupra lui o butelie de aragaz, un recipient cu doi litri de benzină și un sac cu azotat. Pompierii sunt de părere că bărbatul a recurs la această metodă inedită, inspirat fiind, probabil, de tragicul eveniment produs la Mihăilești-Buzău, când un TIR cu azotat a sărit în aer, provocând decesul mai multor persoane. În urma discuțiilor purtate cu bărbatul, polițiștii au reușit să-l determine să renunțe, iar în final l-au imobilizat. Viorel Vasiu a fost transportat la Spitalul județean Alba, fiind diagnosticat de foștii săi colegi de la "Ambulanță" cu "tulburări de comportament".
(R.G.)
La Roșia Montană
Ample pregătiri de "Ziua Minerului"
În data de 22 august a.c. la Roșia Montană se va sărbători "Ziua Minerului" - o zi deosebit de importantă pentru fiecare locuitor din această comună, unde mineritul are rădăcini ancestrale. Primarul comunei, Virgil Narița, întors din concediul de odihnă, a luat toate măsurile de bună gospodărire, de înfrumusețare și zugrăvire, astfel încât localitatea să fie bine pregătită pentru a-și primi locuitorii cât și oaspeții care, se speră, vor fi în număr cât mai mare. Așa cum i-a obișnuit an de an pe participanți, primarul va oferi surprize deosebite atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Noi le dorim distracție plăcută și NOROC BUN!
(I.R.)
Scandal între rromi tranșat cu bâtele!
Un conflict spontan, izbucnit sâmbătă seara între mai mulți rromi din comuna Cetatea de Baltă, pe fondul consumului de alcool, s-a soldat cu spitalizarea unuia dintre combatanți. Potrivit poliției, Banii Moldovan, din localitate, ar fi fost lovit cu pumnii și bâtele de Tarzan Șerban, Raj și Sorin Rostaș. În urma incidentului, victima a ajuns la spitalul din Blaj, după ce a suferit o plagă la cap și multiple escoriații pe corp. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate care a fost motivul izbucnirii scandalului și gradul de vinovăție al persoanelor implicate, unii dintre beligeranți fiind clienți vechi ai poliției.
(R.G.)
A furat rufele din podul blocului
Avram Puiu Covaci, de 22 de ani, din Lopadea Nouă, dar care locuiește clandestin în Ciumbrud, este cercetat de poliție sub acuzația de furt calificat. Potrivit poliției, tânărul a fost observat vineri, 13 august, de unul dintre locatarii blocului 7 situat pe str. Horea din Aiud, în timp ce intrase în podul imobilului, deși era ora 3.30 noaptea. Sosiți imediat la fața locului, polițiștii l-au prins în flagrant pe tânăr, care avea asupra sa mai multe bagaje. Acestea conțineau covoare, lenjerie de pat, perdele și articole de îmbrăcăminte, rufe pe care locatarii scării C a blocului amintit le puseseră în pod, la uscat. Prejudiciul, în valoare totală de 8 milioane de lei, a fost recuperat în totalitate, iar tânărului i s-a întocmit dosar penal, el riscând până la 15 ani de închisoare, dacă instanța îl va găsi vinovat de comiterea infracțiunii de furt calificat.
(R.G.)
Incendiu la Mănărade
Un incendiu a izbucnit vineri, 13 august, la gospodăria lui Ioan Gânța, din localitatea Mănărade, lângă Blaj, au anunțat pompierii militari. Flăcările au cuprins furajele depozitate în șopron, extinzându-se apoi la acoperișul imobilului. Au ars două tone de fân și 40 metri pătrați de acoperiș, valoarea pagubelor fiind estimată la 30 de milioane de lei. Incendiul a fost stins de pompierii militari din Blaj, care au acționat timp de două ore, ei reușind să salveze alte bunuri, estimate la 250 de milioane de lei. În urma investigațiilor, pompierii au stabilit că furajele s-au aprins din cauza efectului de lupă indus de un ciob de sticlă sub efectul radiațiilor solare.
(R.G.)