Editorial
23 august...
     Dacă privim calendarul constatăm că e 23 august, zi deosebit de importantă pentru țara noastră nu cu mult timp în urmă. Atunci era una dintre puținele zile libere, când tot românul știa să pună friptanele pe grătar și să tragă mai aproape lada cu bere. Nu înțe­legeau ei prea bine cum e cu întoarcerea armelor împotriva Ger­maniei hitleriste, cu Insurecția națională antifascistă și antiim­pe­rialistă, Revoluția de eliberare națională și socială ori cum o tot botezau cei de la propagandă. Dimineața se toropeau în soare aș­teptând să treacă prin fața tribunelor multicolore, din care le făceau cu mâna aleșii între aleși, iar pe urmă se lăsau pradă plăcerilor culinare și bahice. Privită din văzduh, România abia dacă se mai ză­rea printre lozinci, portrete în "par" și... fumul emanat de insta­lațiile de preparat frigărui și mici! Așa trecea pentru cetățeanul de rând Ziua Națională, pentru că cei mai mari preferau meniurile de­licate ale dineurilor sau răcoarea brazilor și aerul tare de munte.
    Acum tot mai multe voci se ridică și susțin că 23 august ar trebui sărbătorit în continuare, dându-i-se o față umană. Dar mai înainte să lăsăm istoricii să stabilească exact împrejurările în care s-a pe­trecut acest moment, locul acestuia în contextul Europei celui de-al doilea război mondial, dar mai ales personajele implicate și rolul jucat. Nu pot rămâne în afara subiectului nici consecințele pe care acest act politic le-a avut asupra României următoarelor cinci de­cenii.
    Episod istoric și politic foarte important, care a hotărât soarta E­u­ropei, 23 august 1944 ar trebui totuși omagiat într-o sesiune ști­ințifică, în care să fie făcute publice ultimele cercetări istorice. Să nu uităm totuși că popoarele ce au alcătuit forțele aliate care au de­barcat în Normandia au dat o amploare foarte mare evocării luptelor de pe coasta franceză, cu participare la vârf, chiar dacă nemții au cam strâmbat din nas. Nu suntem deocamdată de părere să i se dea un fast deosebit, pentru simplul motiv că în ultimii ani sensul evenimentelor istorice a fost deturnat, 23 august constituindu-se un motiv de proslăvire a epocii comuniste, degenerând chiar în exa­cer­barea cultului personalității pentru familia prezidențială. Să aștep­tăm ca timpul să sedimenteze lucrurile, să separăm binele de rău, dar mai ales să învățăm din greșelile trecutului, în așa fel încât ele să nu se mai repete.
    Până atunci 23 august va curge ca orice zi, cu bune pentru unii, cu rele pentru alții, dar totuși o zi în care, acum 60 de ani, s-a pe­trecut ceva. Ceva peste care nu putem trece nepăsători...
Dumitru HENEGAR