Dacă privim calendarul constatăm că e 23 august, zi deosebit de importantă pentru ţara noastră nu cu mult timp în urmă. Atunci era una dintre puţinele zile libere, când tot românul ştia să pună friptanele pe grătar şi să tragă mai aproape lada cu bere. Nu înţe­legeau ei prea bine cum e cu întoarcerea armelor împotriva Ger­maniei hitleriste, cu Insurecţia naţională antifascistă şi antiim­pe­rialistă, Revoluţia de eliberare naţională şi socială ori cum o tot botezau cei de la propagandă. Dimineaţa se toropeau în soare aş­teptând să treacă prin faţa tribunelor multicolore, din care le făceau cu mâna aleşii între aleşi, iar pe urmă se lăsau pradă plăcerilor culinare şi bahice. Privită din văzduh, România abia dacă se mai ză­rea printre lozinci, portrete în "par" şi... fumul emanat de insta­laţiile de preparat frigărui şi mici! Aşa trecea pentru cetăţeanul de rând Ziua Naţională, pentru că cei mai mari preferau meniurile de­licate ale dineurilor sau răcoarea brazilor şi aerul tare de munte.
    Acum tot mai multe voci se ridică şi susţin că 23 august ar trebui sărbătorit în continuare, dându-i-se o faţă umană. Dar mai înainte să lăsăm istoricii să stabilească exact împrejurările în care s-a pe­trecut acest moment, locul acestuia în contextul Europei celui de-al doilea război mondial, dar mai ales personajele implicate şi rolul jucat. Nu pot rămâne în afara subiectului nici consecinţele pe care acest act politic le-a avut asupra României următoarelor cinci de­cenii.
    Episod istoric şi politic foarte important, care a hotărât soarta E­u­ropei, 23 august 1944 ar trebui totuşi omagiat într-o sesiune şti­inţifică, în care să fie făcute publice ultimele cercetări istorice. Să nu uităm totuşi că popoarele ce au alcătuit forţele aliate care au de­barcat în Normandia au dat o amploare foarte mare evocării luptelor de pe coasta franceză, cu participare la vârf, chiar dacă nemţii au cam strâmbat din nas. Nu suntem deocamdată de părere să i se dea un fast deosebit, pentru simplul motiv că în ultimii ani sensul evenimentelor istorice a fost deturnat, 23 august constituindu-se un motiv de proslăvire a epocii comuniste, degenerând chiar în exa­cer­barea cultului personalităţii pentru familia prezidenţială. Să aştep­tăm ca timpul să sedimenteze lucrurile, să separăm binele de rău, dar mai ales să învăţăm din greşelile trecutului, în aşa fel încât ele să nu se mai repete.
    Până atunci 23 august va curge ca orice zi, cu bune pentru unii, cu rele pentru alţii, dar totuşi o zi în care, acum 60 de ani, s-a pe­trecut ceva. Ceva peste care nu putem trece nepăsători...