Actualitate
Astăzi la București
Congresul Extraordinar al PSD
     Așa după cum v-am mai informat, astăzi la București se va des­fășura Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat, o im­por­tantă acțiune acum cu puțin timp înaintea alegerilor generale din toamnă. Congresul va avea mai multe puncte interesante pe ordinea de zi, printre care se regăsesc lansarea candidaturii la Președinția României a d-nului Adrian Năstase, validarea ofertei electorale a PSD, precum și unele modificări statutare. De asemenea, se va con­stitui și un Consiliu de Integritate Morală a PSD care se va o­cupa cu "scoaterea în decor" a acelor membri care suferă la acest capitol. Delegația județului Alba va fi compusă din 30 de persoane și anume: Mugurel Liviu Sârbu, Alexandru Retegan, Nicolae Gavrilă, Ioan Andrei, Lenica Bucur, Marius Cetină, Romi Dragosin, Ioan Far­caș, Gheorghe Lazea, Ioan Moldovan, Nicolae Mera, Constantin Pre­descu, Alexandru Petrașcu, Nicolae Rusu, Liviu Rusu Octavian, Dorin Sandea, Constantin Selagea, Codrin Ștefănescu, Ana Topâr­ceanu, Ion Ileana, Radu Coclici, Cornel Dârjan, Cornel Dumitru, Cor­nel Suciu, Mihai Hațegan, Oliviu Bobar, Dumitru Bobar, Daniel Ne­grea, Ioan Mircea Leahu și Virgil Lenghel.
    În altă ordine de idei, președintele PSD Alba ne-a mai comunicat faptul că a fost stabilită prin tragere la sorți ordinea pe buletinele de vot a candidaților care vor participa la alegerile preliminare din inte­riorul partidului din data de 5 septembrie a.c.
Răzvan JURCĂ

Partidul lui Năstase - între înnoire și conservatorism
     Nu mai este mult până la alegerile interne din PSD. Dacă se dorește sincer un divorț real de baronii locali și o despărțire de cei corupți și compromiși, atunci ar fi un bun prilej de "asanare" a par­tidului. Orice alte încercări de cosmetizare a lupilor drapați în blană de oi, ar însemna o grea pierdere în campania electorală din toam­nă. Nu este nevoie de mimetism sau scenarii sforăitoare. Este nevoie de voință politică reală, de promovare și susținere a candi­da­ților ce nu și-au întinat numele cu scandaloase afaceri necurate, cu fraude, ce atârnă ca o piatră de moară de gâtul multor guvernanți și parlamentari de stirpe pesedistă. O astfel de terapie este cu atât mai necesară cu cât alegerile locale au însemnat un recul greu de digerat.
    În aceste zile s-a mai făcut un pas în alcătuirea listelor de can­didați pentru Parlament. Contrar strategiei anunțate, pe aceste liste și-au făcut loc destul de mulți demnitari din staff-ul PSD ce au ținut prima pagină a ziarelor, pentru deocheatele lor escrocherii și fraude ce au păgubit vistieria statului cu sute și mii de milioane de lei. Listele nu sunt bătute în cuie. Noile structuri de decizie ale PSD vor putea infirma unele candidaturi. Date fiind tainicele legături între ca­pii partidului și odraslele lor ce au adus "servicii" partidului, va fi destul de greu să se taie în carne vie, așa cum a promis Adrian Năs­tase, șeful partidului. În ce măsură listele de candidați, progra­mele și strategia PSD vor răspunde așteptărilor populației, rămâne de văzut. Este cert că nemulțumirile și dezamăgirile electoratului nu vor putea fi surmontate doar cu oferte populiste.
    O schimbare de optică a liderilor PSD pare a fi renunțarea la re­stricțiile inițiale de a nu permite pretendenților pentru alegerile preli­minare interne să desfășoare campanii electorale în mass-media. Înlesnirea în sine este benefică atât pentru membrii - candidați cât și pentru refacerea imaginii destul de șifonate a PSD. Până la proba contrarie se poate crede că odată cu imaginea personală a fiecăruia dintre candidați se va realiza și promovarea în sine a partidului, dar și a liderului său ce și-a făcut cunoscută public intenția de a râvni la fotoliul de președinte al României.
    Decizia biroului coordonator al PSD de a promova candidați noi în proporție de 25% tineri și 25% femei, a dat frisoane multora din actualii deputați. Totul depinde de maniera în care noii veniți vor fi lăsați și ajutați să se prezinte electoratului. Formula adoptată com­portă totuși un oarecare coeficient de risc. S-ar putea ca unii dintre noii candidați, ce au strâns cu ușurință 1000 de semnături, să fie "iluștrii omenirii" care s-au instalat pe locurile eligibile creând unele dificultăți personalităților impuse de la centru. Sunt semnale din teritoriu care certifică acest lucru. Unii dintre candidații noi, chiar dacă nu o fac cu voce tare, ar dori ca la alegerile interne din 5 sep­tembrie să participe și observatori ai societății civile (cel puțin re­pre­zentanți ai mass-media), pentru ca votul să fie cu adevărat demo­cratic, fără nici o posibilitate de măsluire.
Sebastian TRUȚĂ

Promisiuni onorate de liderul PNG, Gigi Becali,
150 de milioane de lei pentru comunele cu viceprimari PNG din județul Alba
     GigiPreședintele Partidului Noua Generație (PNG), Gigi Becali, pa­tronul Clubului de fotbal Steaua București, continuă acțiunile de sprijinire financiară a comuni­tă­ților locale din județul Alba, po­trivit promisiunilor făcute. Astfel, în cursul zilei de miercuri, 25 au­gust, liderul PNG a donat suma totală de 150 de milioane de lei comunelor Sâncel, Șona și Stremț, care au viceprimari PNG. La eveniment au participat doi membri de marcă ai PNG București: directorul executiv Cristian Matei și secretarul executiv Nicolae Trache, ei fiind însoțiți de Traian Bordea, secretarul executiv al organizației județene Alba a PNG, și Ștefan Băcueți, președintele PNG Alba Iulia. La Sâncel, în prezența viceprimarului PNG Gheorghe Biriș, comuna a primit 50 de milioane de lei, în vederea consolidării terenului pe care este amplasat lă­cașul de cult din satul Iclod (preot Liviu Stoica). În Șona, vice­primarul PNG Gheorghe Poșa va utiliza cei 50 de milioane primiți din partea lui Gigi Becali pentru amenajarea lăcașului de cult din centrul comunei. Alte 50 de milioane de lei au fost donate comunei Stremț, în prezența viceprimarului PNG Cornel Munteanu, cu scopul ame­najării bucătăriei anexe a Căminului cultural Geoagiu. Lucrările sunt absolut necesare pentru buna organizare a meselor festive din lo­calitate (nunți, botezuri), au spus surse oficiale din conducerea PNG Alba.
Robert GHERGU

PNG se extinde și în județul Alba
     Organizația județeană a Partidului Noua Generație, condus de patronul Clubului de fotbal Steaua București, Gigi Becali, se extinde tot mai mult și în județul Alba, a declarat președintele PNG Alba, Ovidiu Jurcan. În prezent, PNG Alba are aproximativ 4.500 de mem­bri, având organizații municipale și orășenești în 7 localități urbane. La Alba Iulia, sediul PNG se află în clădirea Hotelului Transilvania, la Sebeș, organizația municipală funcționează într-un imobil de pe str. Dorin Pavel nr. 62 (în apropierea spitalului), sediul PNG Blaj este situat pe str. Eroilor bl. 37. apt. 64 (în zona gării), iar la Aiud, PNG are sediul pe str. Ion Creangă nr.79 (lângă stația de taxi). La Câm­peni, organizația orășenească a PNG funcționează pe str. Mește­șugarilor (în clădirea cooperativei), sediul PNG Abrud se află într-un imobil situat vis-a-vis de primărie, iar la Cugir, organizația locală PNG are sediul pe str. Trandafirilor nr. 2A (lângă noua biserică). Ovi­diu Jurcan a precizat că în această perioadă sunt înființate or­ga­nizații PNG și la nivelul comunelor din județul Alba, tot mai mulți lo­cuitori depunându-și adeziunile la partidul condus de Gigi Becali.(R.G.)
Prefectul Mugurel Sârbu sprijină înființarea unui parc industrial la Zlatna
     Prefectul Mugurel Sârbu a declarat ieri într-o conferință de presă că va sprijini necondiționat inițiativa primarului Zlatnei Silviu Ponoran de a înființa un parc industrial pe raza localității. "Cum pe actualul perimetru al SC Ampelum nu este posibil așa - ceva, dl. Ponoran mi-a spus că există o suprafață de 20.000 mp dotată și cu utilitățile necesare unde s-ar putea înființa o asemenea societate. I-am pro­mis că îl voi ajuta în toate demersurile pe care le va face și printre primele va fi acela de a obține de la ministerul de resort titlul de parc industrial", a spus prefectul de Alba.(R.J.)
Pictorul polonez a murit de pancreatită
     Jacek Cichon Tadeusz, în vârstă de 34 de ani, cetățeanul polonez care a murit marți seara în camera unui hotel din Aiud, în timp ce se afla în tabăra de pictură Inter-Art, a decedat din cauza unei pancreatite. Surse oficiale medico-legale au declarat că pictorul avea asupra lui mai multe tipuri de medicamente, între care și unul recomandat cardiacilor, motiv pentru care inițial s-a crezut că ar fi fost vorba de un stop cardiac. În urma autopsiei, medicii legiști au stabilit însă că tânărul po­lonez a murit din cauza unei pancreatite, el suferind de mai multe afecțiuni gastrice. Autoritățile române au luat deja legătura cu Consulatul Poloniei pentru ca trupul neînsuflețit al lui Jacek Tadeusz să fie repatriat.(R.G.)
Admitere la democrați
     Biroul Permanent Național al PD a decis marți ca organizațiile județene ale partidului să-i reanalizeze pe candidații partidului de pe listele Alianței, pentru a vedea dacă sunt respectate criteriile pro­puse de societatea civilă, relatează RomNET. Liderul democrat, Tra­ian Băsescu, a declarat că toate propunerile organizațiilor societății civile, reunite în "Coaliția pentru un Parlament Curat", au devenit con­diții de selecție pentru listele electorale. Băsescu a precizat, de asemenea, că va discuta cu organizațiile județene și propunerea pri­vind profesionalizarea parlamentarilor. "Când vii în Parlament, optezi: ești chirurg, avocat sau de meserie om politic", a spus liderul PD, adă­ugând că, în principiu, pe liste nu vor intra cei care au fost cu "a­nul și partidul". (RomNET)
Puiu Codreanu la Mușca
     Astăzi și mâine, cunoscutul interpret de folclor din Banat, Puiu Co­dreanu, va susține un concert de muzică populară în comuna Lupșa. El va cânta pentru iubitorii genului la Căminul cultural din sa­tul Mușca, aparținător comunei. La spectacolul folcloric sunt aștep­tate să participe aproximativ 500 de persoane, îndeosebi localnici, dar și săteni din împrejurimi. (R.G.)
Pinnochio și Mustăciosul
     Nu este vorba despre vreun banc sau o fabulă, ci despre pore­clele cu care s-au "gratulat" două dintre personalitățile de marcă ale județului nostru, Mugurel Sârbu și Mircea Hava. "Nu îmi amintesc să îl fi poreclit vreodată pe Hava, dar dacă el m-a făcut Pinnochio o să-i zic și eu lui Mustăciosul", a spus ieri într-o conferință de presă pre­fectul de Alba. Totul a pornit de la o declarație a lui Mircea Hava cum că Sebeșul ar fi pierdut 2 miliarde de lei prin neimplicarea în programul SAMTID. "Spre deosebire de el (nr - Mircea Hava) eu știu ce vorbesc. Prin parteneriatul public - privat care se va derula la Se­beș, acest oraș va câștiga 2 miliarde lei", a conchis Mugurel Sârbu. Domnia sa a mai declarat că "nu voi mai intra în polemici cu Mircea Hava pentru că nu am cu cine!".(R.J.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.