Asistăm tot mai frecvent la dezlănţuirea pasiunilor politice de dominaţie, care-şi trag sevele din fărâmiţarea anterioară a partidelor care nu-şi mai permiteau mai ieri-alaltăieri o evoluţie organică pe propriile picioare. Reperele de legătură, de alianţă, îşi capătă pre­mergător alegerilor dimensiunile de fond prin "voinţa comună" a li­derilor câtorva partide şi partiduleţe. Mai nou, în zi festivă de dumi­nică, s-a împlinit o altă căsătorie de probă politică între Acţiunea Populară a ex-preşedintelui CDR-ist, Constantinescu, şi PNŢCD-ul lui Ciuhandu. Până la parafarea reţetei de câştig electoral, AP a semnat protocolul de asociere cu Partidul Creştin Democrat, un soi de preambul al intrării în sânul partidului de vocaţie istorică. Cioc­nirea valorică a celor trei s-a produs într-un punct comun: creştin-democraţia. Sub semnul trinităţii, ex-preşedintele renunţă chiar la fotoliul Cotrocenilor oferit de cursa sfârşitului de toamnă, mulţu­min­du-se cu un buletin de vot pentru legislativ. În virtutea dreptului de întâietate, ţărăniştii îşi păstrează integritatea ochiului ca semn dis­tinctiv al tradiţiei partinice şi numele de frontispiciu la care convin să adauge în final nou venita AP, model preluat de la celebrii "îna­intaşi" PSD+PUR. Ciclopul timişorean va candida de unul singur pe listele comune cu viza Palatului. Efectele "mării curate" se doresc a fi în favoarea celor nehotărâţi încă în aplicarea ştampilei pe una sau alta din primele alianţe: D.A. şi PSD+PUR, creştin-democraţia po­pulară adresându-se, cu alte cuvinte, celor care nu sunt cuprinşi de febra liberalismului sau social-democraţiei. Cum îşi vor realiza dezi­deratele noile structuri rămâne o întrebare cu posibile răspunsuri.
    Rupţi în bucăţi sau adunaţi în conglomerate ocazionale, câţiva li­deri politici şi preşedintele Iliescu au găsit de cuviinţă să-şi amin­tească de momentul comemorativ al Crăişorului, de la Ţebea. Pa­cea eternă pe care şi-ar fi dorit-o Avram Iancu a fost tulburată de vociferările mulţimii neliniştite şi nemulţumite de imixtiunea di­rec­toare de la centru în sfânta zi de sărbătoare creştinească şi po­pulară totodată. Din dorinţa de a perpetua ideile de dreptate, adevăr şi libertate, aşa cum le-a făcut în vâltoarea luptei Craiul Munţilor, la Ţebea au loc an de an serbări câmpeneşti în memoria Iancului, care şi-a păstrat pentru sine un singur colţ: mormântul. Restul aparţine tuturor ca un testament, ca un imn închinat neamului, iubirii de ţară, de oameni. În timp ce vraja Iancului, după cei o sută optzeci de ani, încă se înalţă, tinde spre cer, jos pe pământ, răscolindu-i liniştea ţărânei zgomotos sub tirul cailor putere, oamenii politici de azi s-au duşmănit, dându-şi arama pe faţă, găsindu-şi vorbe grele de acuze. Iancu nu s-a bucurat de această dată de "tovărăşia" contem­po­ranilor noştri porniţi să contrareacţioneze fulminant la fiecare gest al rivalilor din campanie. Nimic nu au învăţat urmaşii de la apostolul A­pusenilor, care după lungi pribegii, întors acasă era în deplină matu­ritate şi purta cu sine un întreg univers cucerit tenace prin renunţări şi privaţiuni. Granzii zilelor noastre au renunţat, în parte, doar la costumul fin şi cravata la comandă pentru a arbora hainele de lucru, de vizită, în ţinuturi sinistrate de nevoi şi greutăţi. Aşa, ca să im­presioneze la vedere cu modestia fără seamăn. În rest, şi-au lăsat spre propria glorie doar alocuţiunile sau declaraţiile de presă stropite dens cu acide cuvinte şi mai nimic în memoria celui pentru care zice-se că au făcut costisitoarele deplasări. Rostirile făcute de oa­meni simpli au fost adevărate lecţii de bun simţ pe care ar trebui să le înveţe temeinic cei care se erijează în conducători de neam.
    Irosiţi în lupta pentru putere, liderii politici prezenţi în spectacolul de la finele săptămânii au demonstrat, o dată în plus, că politica lor e doar de convenienţă.