Bârfe electorale... de sezon
Perspective parlamentare pentru Cornel Filipescu Și Corneliu Olar!?
Pentru că nu mai este mult timp până vom afla oficial persoanele cu care partidele politice vor defila în campania electorală, în aceste zile speculațiile cu privire la viitorii parlamentari județeni sunt care de care mai interesante. Astfel, dacă la PSD Alba se pare totuși că se va "umbla" la lista pentru Senat... în favoarea PUR - ului, o surpriză de proporții se preconizează la organizația județeană a PRM. Mai multe persoane avizate ne-au precizat, sub protecția anonimatului, că locul 1 de la Senat ar reveni... pedistului Corneliu Olar - primarul comunei Horea, care nu s-ar fi împăcat nici un moment cu locul 3 oferit de actualul său partid. Mai mult decât atât, se pare că nici senatorul Cornel Filipescu nu și-ar fi spus ultimul cuvânt, încercând pe ultima sută de metri să prindă o poziție favorabilă pe lista senatorială a Alianței D.A. din județul nostru.
Repetăm, în lipsa unor poziții oficiale, toate nu reprezintă decât niște bârfe electorale care sunt la modă în această perioadă. Cert este că interesele sunt foarte mari, bătălia pentru un loc fiind extrem de încinsă, fiecare partid încercând să iasă în față cu personaje care să ofere garanția câștigării alegerilor.
(R.J.)
La Vințu de Jos,
Patru răniți într-un accident rutier
Coliziunea dintre un autoturism Dacia 1310 și o autoutilitară Mercedes produsă duminică, 19 septembrie, pe raza comunei Vințu de Jos, s-a soldat cu rănirea a 4 persoane. Potrivit poliției, la volanul Daciei se afla Marius Ignat, de 22 de ani, din Blaj. În mașină se mai aflau Andrei Vâțu, de 19 ani, din satul Bălcaciu, comuna Jidvei, Mircea Dăian, de 44 de ani, Florica Pătruț, de 38 de ani, și Maria Ploaie, de 44 de ani, din Oarda de Jos. Din primele investigații ale poliției rezultă că, în jurul orei 4.00, șoferul a ignorat semnificația indicatorului "Oprire" și nu a acordat prioritate autoutilitarei Mercedes, intrând în coliziune cu aceasta. Mașina era condusă de Ioan Todericiu, de 43 de ani, din Alba Iulia. În urma accidentului, toți pasagerii Daciei au suferit leziuni corporale ușoare, îndeosebi vânătăi și zgârieturi la nivelul feței, fiind transportați la Spitalul județean de Urgență. Surse medicale au declarat că cel mai grav rănit pare a fi Andrei Vâțu, căruia i-a sărit un corp străin în ochiul drept, probabil un ciob de sticlă, fiind trimis la secția oftalmologie, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul, celor doi șoferi fiindu-le recoltate probe biologice, potrivit legii, în vederea determinării alcoolemiei.
(R.G.)
Explozie în miez de noapte la Alba Iulia
O casă de pe strada Traian a sărit în aer din cauza acumulărilor de gaze
Pe strada cu pricina se înlocuiesc conductele de apă și gaz metan

Liniștea locuitorilor de pe strada Traian a fost grav perturbată sâmbătă seara, în jurul orei 23.00, din cauza unei explozii care a distrus o casă și a rănit grav trei persoane. Imobilul de pe strada Traian nr.66, distrus în proporție de 80 la sută de suflul exploziei, aparține familiei Ioan Filimon. Din primele concluzii ale comisiei deplasată la fața locului, a rezultat că dezastrul a fost provocat de acumulările de gaze. Fiul proprietarului, Mirel Filimon, de 32 de ani, a ajuns acasă și a aprins becul de la baie. În câteva secunde, s-a declanșat explozia. Mai norocoși, dacă se poate spune așa, au fost părinții tânărului, Ioan și Maria, de 59, respectiv 56 de ani, care se aflau în momentul tragediei în alt corp al casei. Ei au suferit arsuri de gradele II și III, și au fost internați, în timp ce fiul lor a fost transportat în stare de comă la spitalul județean. Pompierii militari au intervenit de urgență însă au constatat că explozia a fost mai puternică, incendiul fiind mai degrabă unul minor. Au ars doar un covor și o parte din mobilă.
Cauza acestei deflagrații o reprezintă, așa cum am mai spus, acumulările de gaze. Pe strada respectivă se execută lucrări de înlocuire a magistralei de gaz metan și apă potabilă. Lucrările respective au ajuns chiar în dreptul imobilului nr. 66 de pe strada Traian. Tragedia i-a scos în stradă pe oameni, care și-au manifestat indignarea față de ce s-a întâmplat. Toți se gândeau că puteau fi ei în situația familiei Filimon. În primăvara acestui an, la Teiuș, un alt imobil a explodat, iar o victimă a decedat câteva zile mai târziu în spital. Directorul Distrigaz Nord, Sucursala Alba, Pavel Bogdan, a declarat: "Așteptăm concluziile comisiei care investighează cazul, până atunci nu ne putem pronunța. Sunt așteptați și specialiștii noștri de la Tg. Mureș care vor stabili cauzele exacte ale tragediei". În cursul zilei de ieri, comisia evalua și pagubele create de suflul exploziei, care, din fericire, nu a afectat și imobilele învecinate.
Florin ROMAN
În plin sezon
La furat de struguri
La sfârșitul acestei săptămâni, hoții au dat iama în vii, în speranța că vor fi mai rapizi decât culegătorii autorizați. Din păcate, peste unii dintre ei a dat ghinionul deoarece au fost prinși de oamenii legii. Așa s-a întâmplat și cu Cosmin Grancea, de 19 ani, Trandafir Bârcea, de 31 de ani, și Maripiana Botoș, de 30 de ani, din Mediaș. Cei trei au fost prinși după ce au sustras 110 kg de struguri de la ferma nr.6 din Tătârlaua, aparținând SC Jidvei. Cercetările continuă.
(F.R.)
Accident grav la Galda de Jos
Un grav accident de circulație a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute pe DN 1. O căruță în care se aflau Stelian Notar, de 37 de ani, și Daniel Drăgoi, de 20 de ani, nu a oprit la întâlnirea indicatorului "STOP" și a intrat în coliziune cu un autoturism Fiat Ducato, condus regulamentar în direcția Alba Iulia-Teiuș, de Edu Miron Constantin, student în Cluj Napoca. În urma impactului, Notar a suferit o fractură la femurul stâng, iar Drăgoi a fost diagnosticat cu leziuni corporale.
(F.R.)
Uniriștii - jefuiți la Brașov
Pe lângă înfrângerea categorică suferită la Brașov, jucătorii uniriști au avut parte și de un jaf, vestiarul oaspeților fiind prădat în a doua repriză. Se bănuiește că autorii au intrat în încăpere pe geamul de la baie, prădându-i pe C. Ciobanu, Iurișniți, A. Dumitru, I. Voicu și R. Cosma, cărora le-au fost furate borsetele în care se găseau acte, obiecte personale, telefoane celulare și diferite sume de bani, albaiulienii încasând în dimineața partidei câte 500 de euro, plătiți de președintele Mălușel. Oficialii vizitatorilor au acuzat paza defectuoasă a forțelor de ordine, precum și faptul că polițiștii n-au demarat o anchetă serioasă și nici nu s-au luat amprente. Curios, dar hoții, bănuiți a fi copii, au operat "pe sărite", alți fotbaliști precum Bumb sau Paleacu găsindu-și lucrurile neatinse, deși stăteau în aceeași zonă cu păgubiții.
(H.D.M.)