Îi vedem sau trecem pe lângă ei grăbiţi în fiecare dimineaţă, în fiecare zi. Cu părul albit de trecerea anilor, dar mai ales din cauza greutăţilor vieţii, cu paşi ce s-ar vrea grăbiţi dar totuşi greoi, cu privirile încă agere dar pierdute în spaţiu şi timp, se preling printre noi destul de distanţi, lăsând impresia că nu ar vrea să deranjeze pe nimeni. Sunt ei, pensionarii României, sunt ei, părinţii noştri...
    Nu mai au demult gânduri sau visuri măreţe, ci doar dorinţa de a mai putea trăi şi ei un an, doi, zece, câţi o vrea Dumnezeu să le mai dea. După o viaţă de muncă şi trudă poate ar fi meritat şi ei un trai mai liniştit la bătrâneţe, recunoştinţă mai multă din partea ţării, din partea copiilor şi a nepoţilor, pentru care după puteri s-au zbătut de când au văzut lumina zilei. Însă şi din acest punct de vedere s-au cam resemnat şi nu vor să ridice prea multe pretenţii. Ţara este tot săracă de când o ştiu, deoarece şi acum şi în trecut a avut cine să o "mulgă", cine să o spolieze, iar într-un viitor mai luminos, chiar de-ar fi să se întrevadă, nu-şi mai pun nici o speranţă din cauza anilor. De recunoştinţa copiilor, ce să mai vorbim? Truda lor..., căci mulţi au albit de tineri din cauza greutăţilor vieţii. Abia dacă îşi pot duce ei traiul de pe o zi pe alta şi să îşi crească copiii, cum să le mai poarte şi lor grija.
    Aşadar, ei, pensionarii, părinţii noştri, n-au reuşit să ia prea multe de la viaţă până acum şi nu-şi mai pun mari nădejdi nici în viitor. Vor doar să-şi mai trăiască zilele câte le mai au de la Cel de Sus. Vor doar o pensie (pentru care au muncit din greu zeci de ani), din care să-şi cumpere o pâine pe zi, să-şi plătească întreţinerea şi eventual telefonul, de care, din cauza bolilor şi a singurătăţii, încă nu se pot lipsi. Cer prea mult? Desigur, nu.
    Acum, că a venit toamna, grijile lor sporesc. La cât este de capricioasă vremea, azi-mâine o să vină frigul, o să cadă zăpada, iar prin buzunarele lor bate vântul. Şi vor trebui plătite facturi mari...
    Totuşi, această toamnă le dă şi un licăr de speranţă. Nu este una oarecare, ci una electorală. Şi cum politicienii şi guvernanţii îşi amintesc de ei doar din patru în patru ani, când trebuie să le dea votul, acum se simt şi ei băgaţi în seamă. Acum, când "cazanul" electoral a început să dea în clocot, dintr-o dată toţi şi-au amintit că în Ţara Românească există peste 6 milioane de pensionari. Lucru care îi plasează de departe pe locul întâi în topul strategiilor electorale ale partidelor şi formaţiunilor politice angrenate în bătălia alegerilor generale din noiembrie a.c. Acum curg promisiuni de tot felul. Toţi le zâmbesc, toţi îi înconjoară cu "dragoste" şi atenţii.
    Guvernanţii au dat primii tonul. Începând cu 1 septembrie, pensiile au fost majorate cu 9,5 la sută, majorare de care beneficiază peste 5,2 milioane de pensionari. Totodată, începând cu 1 octombrie a.c., a fost demarată acţiunea de recorelare a pensiilor pentru 4 milioane de pensionari, operaţiune în urma căreia se pretinde că vor fi înlăturate multe dintre inechităţile existente, urmând de asemenea unele creşteri semnificative ale pensiilor. Atenţia guvernamentală continuă cu reducerea contribuţiilor pensionarilor pentru plata biletelor de tratament la 50 la sută din cuantumul pensiei la sfârşitul lunii octombrie, tichete de căldură pe perioada iernii, tichetele de călătorie neutilizate transformate în bonuri de masă şi altele. Nici Alianţa D.A. (PNL-PD) nu se lasă mai prejos, promiţând pensionarilor până în 2008 o pensie medie de 110 euro, în cazul în care va veni la putere. După atâtea atenţii şi promisiuni, am putea spune că această toamnă este toamna pensionarilor. Şi ar fi foarte bine dacă ar fi aşa. Numai de nu s-ar uita iar de ei după alegerile din noiembrie. Nu de altceva, dar potrivit experienţei anilor trecuţi, mereu au fost "seduşi" şi abandonaţi...