Editorial
Politică și spiritualitate
     Sigur că știindu-i deja de ani buni pe unii (destul de mulți din păcate) dintre politicienii care din patru în patru ani se fac preș cerându-vă votul, titlul de mai sus vi se pare ironic. Și chiar este, pentru că puțini sunt oamenii de cultură de mare valoare care doresc, îndrăznesc să se amestece în viața politică. Ei preferă să o analizeze de pe margine, iar rezultatele analizei le întăresc convingerea că neimplicându-se au luat decizia corectă, Corectă pentru ei, să ne înțelegem, pentru că absența lor din dezbaterile Parlamentului, de exemplu, se simte în chiar calitatea actului legislativ. Și totuși politicienii se preocupă de spiritualitate. Este cazul organizării anuale a Congresului Spiritualității Românești, reuniune care a ajuns acum la cea de-a treia ediție găzduită de Alba Iulia. Necazul este că decalarea perioadei de desfășurare cu peste o lună de zile, face ca ediția din acest an să nu aibă încărcătura dorită, semnificația profundă pe care le-au avut edițiile precedente. Că acest congres se organizează sub patronajul președintelui României și cu largul sprijin al guvernului este un lucru bun, având în vedere că la congres participă foarte mulți români din Diaspora. Rău este că tocmai oferirea acestui sprijin a dat prilejul "finanțatorilor" să decaleze perioada de desfășurare a congresului în funcție de varii interese. Socoteala a pornit de la faptul că în 28 noiembrie (când ar fi trebuit tradițional să înceapă congresul) sunt alegeri generale iar politicienii nu ar fi putut participa la eveniment fiind desigur preocupați de cu totul altceva. În plus președintele Iliescu și premierul Adrian Năstase trebuiau să participe la deschiderea congresului ce a avut loc vineri, 8 octombrie, dar n-au mai ajuns din pricina ceții. Așa că deși și-au dorit să mai facă o baie de mulțime, să mai speculeze electoral Congresul, n-au reușit. Au reușit în schimb să bulverseze pe toți cei implicați: unii dintre invitați n-au mai putut veni pentru că aveau deja alte programe, alte angajamente, iar organizatorii de la nivel județean au trebuit să improvizeze în pripă. Tot o trăsătură negativă este și faptul că la congres participă an de an cam aceiași oameni. Nu spunem că nu merită să vină, dar ne întrebăm dacă spi­ri­tualitatea românească stă numai în ei? Dacă "da", atunci nu putem decât să ne întristăm. Cred totuși că nu este așa, ci faptul se datorează tot politicii, de data asta uneia care ține de relațiile interpersonale, de legăturile stabilite. În plus câte idei noi pot adu­ce aceiași oameni an de an? Poate că citind aceste rânduri cei îndrituiți cu organizarea congresului vor pregăti ediția de anul viitor mult mai bine.
    Există însă un exemplu și mai dur, de-a dreptul hilar, legat de relația politică și spiritualitate: Gigi Becali cel născut filosof după propria sa declarație! La sfârșitul săptămânii trecute președintele Partidului Noua Generație și-a anunțat, la cererea a 40 de pre­ședinți de filiale ale partidului, candidatura la președinția României. Și ca demersul să-i fie cu succes primul pas pe drumul anevoios către Cotroceni a fost făcut la Patriarhie întru solicitarea sprijinului PF Teoctist, capul Bisercii Ortodoxe Române, o componentă e­sen­țială a spiritualității românești. De altfel Gigi Becali este un fer­vent susținător al bisericii, daniile sale regăsindu-se în toată țara. Dar dând bani bisericii nu cumperi harul! Oricum, chiar dacă nu s-a întâlnit cu Patriarhul, Gigi Becali este convins că și în condițiile în care nu se va instala în Palatul Cotroceni, candidatura sa este un mare câștig pentru România! Modestia este însă o virtute pe care patronul Stelei nu o are. Intrat vijelios în politică Gigi Becali tân­jește după spiritualitate. El este un tipar exemplar pentru mulți dintre politicienii noștri.
Anca DINICĂ