Revoltă la Sântimbru
277 de case sunt șubrezite zi de zi din cauza transportatorilor

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Nicolae Popa, a prezentat într-o conferință de presă situația a 277 de familii din localitatea Sântimbru, care au apelat la CJ Alba pentru a li se face dreptate, depunând și liste cu semnături. În numele acestora, d-l Virgil Beldean a declarat următoarele: "Ne exprimăm totala nemulțumire față de modul în care este reglementată circulația rutieră din zonă. Mai precis, mașini de mare tonaj, de 30-40 de tone, circulă pe drumurile județene din comună, iar din acest motiv s-a distrus podul ce lega Sântimbru de Galtiu și s-a ajuns la deteriorarea structurii de rezistență a celor 277 de case. În cazul în care CJ Alba și organele în drept nu vor lua măsurile legale necesare, cele 277 de familii din Sântimbru sunt hotărâte să-i acționeze în judecată pe cei vinovați de această stare de lucruri și să ceară despăgubiri".
Nicolae Popa a spus că instituția pe care o reprezintă cere Poliției Rutiere și consiliilor locale să reglementeze circulația pe drumurile publice, mai ales în zonele de conflict cum sunt recentele exemple de pe strada Crinului, Cetatea de Baltă și Sântimbru. "În primul rând este vorba de localitățile unde mașinile de mare tonaj distrug drumurile și casele oamenilor, fără ca circulația acestor autovehicule să fie restricționată de indicatoare. Majoritatea drumurilor sunt neconsolidate și nu rezistă la astfel de poveri. Dorim ca instituțiile statului să-și facă datoria cu mai multă fermitate", a precizat Popa. El a adăugat că, la Cetatea de Baltă, unde localnicii au protestat că le sunt distruse drumurile, s-au montat indicatoare cu restricții de viteză.
În legătură cu acest subiect, președintele CJ Alba, Teodor Atanasiu, a spus: "Cetățenii au dreptate, pentru că nu este normal să le fie distruse casele și drumurile. Nu avem nimic cu firmele care contribuie la dezvoltarea județului, dar este clar că, fie trebuie să restricționăm circulația, fie va trebui să găsim soluția unui drum ocolitor". În aceeași ordine de idei, președintele Atanasiu le-a sugerat celor care stau "la pândă" cu radarul la intrarea în Crăciunelu de Jos să găsească mai bine soluții de a-i amenda pe cei care strică drumul.
Florin ROMAN
Conducătorii județului - în dialog direct cu cetățenii
Programul deplasărilor în teritoriu, săptămâna 18-24 octombrie 2004
Conducerea Consiliului Județean Alba și directorii din cadrul instituției se vor deplasa în teritoriu, începând cu data de 18 octombrie 2004, pentru a discuta cu autoritățile locale.
Invităm și cetățenii comunelor să participe la aceste întâlniri, deoarece scopul lor este inventarierea problemelor locale și stabilirea priorităților de dezvoltare economică în vederea elaborării strategiei de dezvoltare a județului pe termen mediu și lung.
În săptămâna 18 - 24 octombrie 2004, deplasările se vor desfășura după următorul program:
*luni, 18 octombrie 2004, ora 19.00 - comuna Vințu de Jos; *marți, 19 octombrie 2004, ora 19.00 - comuna Ciugud; *miercuri, 20 octombrie 2004, ora 19.00 - comuna Berghin; *joi, 21 octombrie 2004, ora 19.00 - comuna Daia Română; *vineri, 22 octombrie 2004, ora 19.00 - comuna Șpring; *sâmbătă, 23 octombrie 2004, ora 15.00 - comuna Câlnic; ora 18.00 - comuna Gârbova; *duminică, 24 octombrie 2004, ora 12.00 - comuna Șugag.
Amenzi în valoare de un miliard de lei
Conform datelor furnizate de către șeful OPC Alba, dl Ioan Pleșa, în primele 9 luni anului în curs instituția pe care o conduce a aplicat amenzi în valoare de cca. 1 miliard de lei. De asemenea, în perioada sus - amintită, Oficiul județean pentru Protecția Consumatorilor a avut de rezolvat 384 de sesizări și reclamații venite din partea cetățenilor și a verificat produse atât indigene cât și din import în valoare de 32 de miliarde de lei. La un număr de 54 agenți economici s-a dispus sistarea temporară a fabricației.
(R.J.)
Județul Alba are încă doi tauri comunali autorizați
Numărul taurilor comunali existenți în județul Alba a crescut la 20, după ce Unitatea de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Alba (UARZ) a autorizat în această săptămână încă doi tauri, în comuna Întregalde. Cele două exemplare sunt metiși din rasa Bălțată Românească și Bălțat German, au vârsta de 16-17 luni și au fost achiziționate de la Ponor de Asociația Crescătorilor de Taurine, respectiv Primăria Întregalde. Directorul UARZ Alba, Dumitru Muntiu, a declarat că cei mai mulți tauri comunali aparțin primăriilor Ponor și Roșia Montană, câte 4 fiecare, dar în județul Alba există și doi tauri de bivoli, la Cicău-Mirăslău și Crăciunelu de Jos.
(R.G.)
150 de ani de la nașterea doctorului Ioan Mihu
Duminică, 17 octombrie, în incinta sălii de sport a Școlii Generale din Vinerea se va desfășura simpozionul comemorativ "150 de ani de la nașterea doctorului Ioan Mihu" și "Pavel Chinezul - conducătorul bătăliei de la Câmpul Pâinii". Manifestarea este organizată de Primăria Orașului Cugir, Societatea Culturală "Vinereana", Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.
(N.I.T.)
Sfințirea bisericii din Gârda de Jos
Duminică, 17 octombrie, la Gârda de Jos va fi oficiată slujba de sfințire a unei noi biserici. Ceremonialul religios va fi susținut de ÎPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia, împreună cu un sobor de preoți. Se estimează prezența a peste 300 de credincioși.
(N.I.T.)
Ungurii se simt marginalizați
Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, s-a deplasat la Lopadea Nouă, unde a avut discuții cu autoritățile și localnicii în vederea inventarierii problemelor cu care se confruntă această comună, în care trăiesc numeroși români de etnie maghiară. Aceștia s-au plâns în special de starea proastă a drumurilor județene, motivând că s-a ajuns la actuala stare de fapt din cauza dezinteresului tuturor celor care s-au aflat în fruntea județului din 1990 încoace pentru minoritatea maghiară. Ion Dumitrel le-a promis oamenilor că CJ Alba se va apuca de lucru la drumul ce trece prin Lopadea de anul viitor, pentru că vremea nu mai permite astfel de lucrări în acest an. Cât despre un eventual sabotaj al zonelor locuite de etnici maghiari, Dumitrel a reamintit că CJ Alba lucrează în prezent la modernizarea drumului Aiud-Rimetea.
(F.R.)