Actualitate
În fața parlamentarilor
Ion Iliescu și-a prezentat raportul la sfârșit de mandat
•Alianța D.A îl acuză pe președinte de campanie electorală pro-PSD
     Președintele Ion Iliescu a afirmat, în plenul Parlamentului, că își încheie "al doilea mandat constituțional" (aritmetic este al treilea) de șef al statului "cu satisfacția lucrului împlinit", însă bilanțul său a stârnit criticile reprezentanților opoziției prezenți în sală. Preșe­dintele Iliescu a amintit obiectivele Revoluției române, respingând afirmațiile conform cărora în decembrie 1989 în România ar fi avut loc un complot sau o lovitură de stat. El a adăugat că, după Revo­luție, "totul trebuia schimbat", adică legi, Constituție, instituții, me­canisme economice și sociale, valori politice și morale, dar mai ales mentalități. El a apreciat că "elaborarea unui proiect de viitor pentru România, bazat pe valorile și principiile europene" și având ca idee centrală că "socialul determină atât politicul cât și eco­nomicul" reprezintă "cea mai mare realizare" a sa.
    Între "neîmplinirile și slăbiciunile societății", în care își asumă și el partea sa de răspundere, Ion Iliescu a menționat: lipsa de con­secvență în urmărirea obiectivelor asumate, incapacitatea de a lucra împreună pentru viitor, grava polarizare socială și, mai nou, educațională, capacitatea administrativă redusă la nivel central și local, care privește și Justiția în toate aspectele ei esențiale.
    El a adăugat că, pe fondul acestor "slăbiciuni", s-a dezvoltat corupția, "capitalismul de cumetrie", fenomen care, în opinia sa, nu trebuie politizat în continuare. Liderii Alianței D.A. l-au acuzat pe Ion Iliescu, care a făcut referire la "realizările guvernului", că face campanie pro-PSD, deși Constituția îl oprește pe președinte să facă politică.
(F.R.)

MAI și MApN vor păzi 401 secții de votare
     În cadrul ședinței de ieri a ATOPA, șeful IPJ Alba, chestorul Marin Aron, a prezentat o situație cu măsurile luate pentru orga­nizarea și desfășurarea alegerilor generale din 28 noiembrie a.c. Începând de ieri seară, de la ora 18,00, se asigură paza cir­cum­scripțiilor electorale și a secțiilor de votare. Cadre de poliție, jan­darmi și militari vor asigura paza la 401 secții de votare, în total fiind vorba de 648 de persoane. Unitățile de poliție și jandarmi vor asi­gura măsurile de ordine publică și siguranță publică, pe timpul adunărilor electorale, mitingurilor și manifestărilor cultural-artisitice organizate de partidele politice și candidații independenți. Inte­gritatea locurilor de afișaj electoral va fi asigurată de primari cu gardieni publici, iar polițiștii și jandarmii vor face patrulări. Forțele de ordine se vor implica și în paza buletinelor de vot și a transportului acestora la secțiile de votare. Activitățile de preluare și predare în pază a secțiilor de votare se vor desfășura în prezența președintelui biroului electoral al secției de votare și a celoralți membri ai biroului. "În conformitate cu prevederile legii privind statutul polițistului, în timpul campaniei electorale și în perioada alegerilor, polițiștii din IPJ Alba, prin activitățile desfășurate, vor fi echidistanți din punct de vedere politic și vor asigura ordinea și liniștea publică pe raza de competență", a declarat chestorul de poliție, Marin Aron, șeful IPJ Alba.
Florin ROMAN

A fost găsit cadavrul celui înecat în Mureș
     Așa cum v-am informat, în 17 octombrie, un bărbat din Dumitra a plecat cu oile la spălat. În împrejurări încă neelucidate, dar se pre­supune că omul a intrat să se scalde, Isidor Dreghiciu, de 48 de ani, a fost înghițit de apele Mureșului. Cadavrul acestuia a fost găsit doar marți după-amiaza de doi copii care pescuiau. Legiștii au con­firmat că decesul a intervenit ca urmare a asfixiei mecanice prin înec.(F.R.)
Încă 6 miliarde de lei pentru județul Alba
     Prefectul Mugurel Sârbu a anunțat ieri, într-o conferință de presă că județului Alba i-au fost alocate de la bugetul de stat încă 6 mi­liarde de lei. "Am discutat cu conducerea CJ Alba și am convenit ca marea majoritate a banilor respectivi să fie folosiți pentru fina­lizarea lucrărilor la sălile de sport, lucrări care reveneau admi­nis­trațiilor locale (asigurarea cu utilități). De asemenea, suma de 1 mi­liard de lei va fi folosită pentru finalizarea lucrărilor la dispensarul medical de la Ocoliș, 600 de milioane de lei pentru rezolvarea pro­blemei curentului electric în colonia Dumbrava din Ocna Mureș și alte 600 de milioane de lei pentru Sanatoriul TBC din Aiud", ne-a declarat șeful administrației publice județene.(R.J.)
Cu o zi înainte de termenul limită
Se îngroașă lista formațiunilor ce vor candida în alegeri
     Președintele Biroului electoral al circumscripției Alba, jude­că­torul Aurelian Mocan, ne-a informat că până ieri și-au depus do­sarele de candidaturi pentru Camera Deputaților 14 formațiuni, aso­ciații și uniuni culturale. La Senat au depus liste complete (care cuprind 4 candidați) UDMR, PNG, PNDC. Lista PNG-ului la Senat va trebui modificată întrucât nu respectă criteriul de repre­zen­tativitate între sexe, mai pe românește spus, pe listă sunt numai bărbați. Mâine la ora 24,00 expiră termenul de depunere a candi­daturilor, iar "greii" politicii românești se lasă pe ultima sută de me­tri.(F.R.)
Nou consilier local PSD la Sebeș
     Președintele Tineretului Social-Democrat Sebeș, ing. Vasile Bu­ligă, a depus marți, 26 octombrie, jurământul de consilier local al municipiului Sebeș, din partea PSD. El a fost validat în această funcție în locul colegului său de partid, Viorel Chișiu Romanițan, decedat săptămâna trecută la vârsta de 57 de ani, în urma unui infarct miocardic. De altfel, ședința ordinară a Consiliului Local Se­beș de marți a început cu un moment de reculegere ținut în me­moria lui Viorel Chișiu, fost președinte al comisiei de agricultură, fiind transmise sincere condoleanțe familiei celui dispărut. Noul con­silier municipal a absolvit facultatea în anul 1994, este căsătorit și de 10 ani lucrează la o firmă din Răhău. Vasile Buligă a declarat în plenul ședinței că nu este bucuros că a ajuns consilier în aceste condiții, dar a jurat cu mâna pe Biblie că va face totul pentru binele locuitorilor din Sebeș.(R.G.)
RMGC a alocat pentru descărcare de sarcină arheologică de 70 de ori suma alocată de Ministerul Culturii
     Potrivit informațiilor pe care ni le-a pus la dispoziție Adrian Gi­gor, arheolog în cadrul "Arheoterra Consult" (firmă ce lucrează îm­preună cu Ministerul Culturii, Muzeul Național de Istorie a Româ­niei, câteva universități românești și două din Munchen și Toulouse, la descărcarea de sarcină arheologică din zona Roșia Montană), din anul 2001 când a început Programul național de cercetare "Alburnus Maior" și până în prezent, s-a lucrat în permanență câte 6 luni pe an, cu câte 150 de arheologi angajați, plus personalul auxiliar (media anuală de angajare fiind de 300 de persoane). De asemenea, faptul că au fost săpate 1.200 de șanțuri arheologice, s-au descoperit două necropole de incinerație (cu 300 și respectiv 250 de morminte) și că s-au obținut până în prezent 4 certificate de descărcare de sarcină arheologică, pentru patru zone cuprinse în proiect.
    Pentru toate acestea, Roșia Montană Gold Corporation a alocat suma totală de 7 milioane de dolari, adică de 70 de ori bugetul alocat anul acesta de Ministerul Culturii pentru descărcări de sar­cină arheologică în întreaga țară (100.000 de dolari). (I.H.)
Aproape 300 de elevi au abandonat cursurile
     Un număr de 294 de elevi din județul Alba au abandonat cursu­rile unităților de învățământ pe care le frecventaseră în anul școlar trecut. Cei mai mulți elevi care au renunțat la pregătire sunt din în­vățământul profesional, școli de arte și meserii sau de ucenici - 157. Alți 60 de elevi care au refuzat să-și continue sau să-și finalizeze studiile au provenit din învățământul liceal. Mai grav este însă că 77 de copii au abandonat școala încă de mici, din ciclul gimnazial sau chiar primar, unii dintre ei riscând să rămână anal­fabeți, dacă renunță definitiv la educație. (R.G.)
Trei teme de reflecție strategică
     Ambasador George Cristian Maior, principalul candidat al Uniunii PSD + PUR Alba la Senat a participat marți, 26 octombrie a.c., la Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, la lansarea propriei lucrări "Trei teme de reflecție strategică" - un eseu despre relevanța Mării Negre în noul context geo - politic european. La manifestare au participat numeroși studenți și cadre universitare, care i-au pus mai multe întrebări d-lui Maior, rectorul Achim Moise, Radu Coclici, primarul Ciugudului, Gheorghe Damian, dar și fostul prefect din perioada 1996 - 2000, Ananie Gârbovean. Tot cu acest prilej a fost prezentată și o altă lucrare de specialitate" România - NATO, Cronologie 1989 - 2004" în care, printre altele, este subliniat rolul determinant al d-lui George Maior în acceptarea României ca membru al organizației nord - atlantice.(R.J.)
Atelierele-școală, veritabile camere frigorifice
     Atelierele de electrotehnică și lăcătușerie ale Grupului Școlar Industrial Metalurgic din Alba Iulia devin adevărate camere frigorifice pe timp de iarnă, din cauză că nu sunt încălzite. Conducerea in­stituției a declarat că acestea primeau agent termic de la o so­cietate din apropiere, dar au fost debranșate de mai bine de un an de zile, după ce firma respectivă a decis să aibă doar individual centrală termică. Pentru reabilitarea sistemelor de termoficare ale celor două imobile ar fi necesare aproximativ 600 de milioane de lei, sumă care depășește însă posibilitățile financiare ale Grupului Șco­lar Industrial Metalurgic Alba Iulia, a mai spus conducerea uni­tății.(R.G.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.