Tinerii, în primele rânduri ale donatorilor de sânge
În cele 3 zile ale campaniei de infomare "Donează sânge pentru viață!", derulată în perioada 4-6 noiembrie și în județul Alba, 80 de persoane s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sangvine (CTS) pentru a face acest nobil gest. Directorul unității, Elena Popescu, a declarat că, pe lângă donatorii fideli convocați de personalul CTS Alba, au donat sânge foarte mulți tineri, în special studenți, dar și oameni simpli. Ea a ținut să sublinieze că printre donatori s-a numărat chiar și un infractor, în total fiind recoltate aproximativ 70 de doze de sânge a câte 400 mililitri fiecare. Alte 10 persoane nu au putut dona pe loc sânge, deoarece aveau tensiunea arterială scăzută, motiv pentru care au fost îndrumate să revină în ziua următoare. "Este un lucru foarte bun că tinerii vin să doneze sânge, pentru că trebuie să înnoim lotul de donatori. Am remarcat, de asemenea, o mai bună mobilizare a aparținătorilor bolnavilor transfuzați, având în vedere că sângele trebuie recuperat în primul rând de la rudele pacienților", a spus Elena Popescu. Totodată, ea a menționat că unitățile de sânge colectate în cadrul campaniei ar putea salva tot atâtea vieți, chiar în aceste zile un copil din județul Alba fiind supus unei intervenții chirurgicale la inimă, la o clinică din Cluj Napoca.
Robert GHERGU
În aceeași zi
Doi pietoni neatenți au fost accidentați grav
Luni, 8 noiembrie la orele 21 și 10 minute Achim Albu (40 ani) aflat în stare de ebrietate s-a angajat, în dreptul bisericii romano-catolice din Blaj, în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, moment în care a fost lovit. Pietonul a fost acroșat de autovehicolul marca VW ce aparținea unei firme și era condus de Elena Voinea (56 ani - administrator al respectivei firme) și care se deplasa în mod regulamentar. Achim Albu a fost transportat la spital unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, răni la cap și genunchi. Din fericire acesta nu a suferit nici o fractură. În Alba Iulia, în aceeași zi de luni, la orele 18,40 pe strada Moților în dreptul unui imobil a avut loc un alt accident cauzat tot de neatenția pietonilor. În timp ce traversa neregulamentar Dumitru Topârceanu (42 ani) din Alba Iulia a fost acroșat de autovehicolul Dacia 1310 condus de Monica Mihaela Iuga (40 ani). Dumitru Topârceanu a suferit o fractură parietală bilaterală și a fost internat la Spitalul Județean Alba pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Lavinia IONAȘ
Pentru finalizarea lucrărilor începute
CJ Alba cere bani de la Guvern
Președintele CJ Alba, Teodor Atanasiu, împreună cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, Ioan Maier și directorul Direcției economice din CJ Alba, Marian Aitai, au inițiat mai multe proiecte de hotărâre ce urmează să fie dezbătute cel mai probabil în ședința de Guvern din această săptămână. Prin repectivele proiecte, CJ Alba solicită Guvernului sumele necesare finalizării următoarelor investiții: 13 miliarde pentru proiectul "alimentarea cu apă a localităților Totoi și Dumitra"; 7 miliarde pentru proiectul "alimentarea cu apă a localităților Ciugud, Șeușa, Drâmbar, Teleac"; 800 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la podul de peste râul Arieș, pe raza comunei Lupșa; 12,8 miliarde de lei pentru reparația podului de peste Mureș, la Galtiu; 1 miliard de lei pentru alimentarea cu gaze a grădinițelor și școlilor din Zlatna; 7 miliarde de lei pentru lucrări de reabilitare și modernizări ale unor străzi din Alba Iulia; 950 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la sala de sport din Câmpeni.
(N.I.T.)
"Dorin Pavel"- cel mai nou colegiu din județul Alba
Grupul Școlar "Dorin Pavel" din Alba Iulia este cel mai nou colegiu din județul Alba, fiind inclus în această categorie abia din acest an școlar, a declarat directorul unității, prof. Marioara Morar. Ea a precizat că unul dintre avantajele care ar putea decurge prin transformarea unității în colegiu tehnic este că, în viitor, instituția ar putea pregăti elevi și la alte specializări, nu doar în domeniul construcțiilor și lucrărilor publice, ca în prezent. Colegiul Tehnic "Dorin Pavel" poate fi inclus în categoria unităților noi și pentru faptul că în prezent corpul principal al instituției este supus unor ample lucrări de renovare, în baza unui program finanțat din fonduri Phare TVET. Prof. Marioara Morar a menționat că a fost realizată o șarpantă, au fost înlocuite ferestrele cu geamuri termopan, fiind totodată schimbate corpurile de încălzit și conductele vechiului sistem de termoficare. Execuția lucrărilor, în valoare totală de 169.000 de euro, este programată să fie finalizată anul viitor, în prima decadă a lunii ianuarie. Până în anul 2007, vor mai fi realizate lucrări de reparații la clădirile atelierelor școlare, precum și dotări ale laboratoarelor, astfel că suma totală a investițiilor ar putea ajunge în anii următori la o jumătate de milion de euro, a mai spus prof. Marioara Morar.
Robert GHERGU