Campania electorală e în toi şi în lupta pentru atragerea sim­patiei electoratului toate partidele se arată foarte, foarte interesate de creşterea nivelului de trai. O preocupare pe care nu trebuie doar s-o trâmbiţeze, ci şi să o realizeze. Dar vorbind despre nivelul de trai, ei se gândesc numai la nivelul coşului zilnic, la hrană, la îm­brăcăminte, la acoperişul de deasupra capului şi la facturile pentru întreţinere. Mai există însă o componentă a nivelului de trai, deter­minantă chiar, de care nimeni nu spune nimic şi pentru care ni­meni nu face nimic de ani şi ani: cultura. Sigur că în deceniul trecut pauperizarea i-a făcut pe români să acorde mai puţină im­portanţă culturii, iar acest dezinteres s-a transmis de jos în sus, adică de la omul de rând, cel care trebuie să beneficieze de actul cultural, la cei care trebuie să asigure condiţiile necesare pentru ca acest act cultural să se petreacă şi nu oricum, ci în condiţii bune, care să contribuie la asigurarea calităţii sale.
    În anul 2003 apărea Legea nr. 292 privind organizarea şi acre­di­tarea aşezămintelor culturale, completată în acest an prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2193. Conform acestor acte normative toate instituţiile de cultură, de la căminele culturale, la marile centre cul­turale trebuie să obţină statutul de aşezământ cultural. Pentru obţinerea acestui statut trebuie întocmit, de către instituţiile în cauză şi administraţiile publice locale cărora li se subordonează, un dosar de acreditare. În judeţul Alba, până la această dată au fost întocmite 12 asemenea dosare, 10 pentru cămine culturale şi 2 pentru case de cultură ( Aiud şi Zlatna). Dezinteresul primăriilor pentru reglementarea situaţiei aşezămintelor culturale este clar! Şi în fond de ce să obţii statut de cămin cultural sau de casă de cultură pentru instituţii care sunt aşa ceva doar cu numele, pentru că de fapt activitatea lor de bază este organizarea de discoteci şi găzduirea contra cost a unor cârciumi mai mult sau mai puţin "spălate"? De ce să se streseze primarii să organizeze concursuri pentru angajarea pe post de şef al căminului cultural sau al casei de cultură a unor oameni care înţeleg ce e aceea munca în cultură şi vor să o facă, de vreme ce ei au mai degrabă nevoie de tipi musculoşi, care să poată răcori spiritele înfierbântate de dans şi alcool? Dar ce ne mirăm de cele ce se petrec la sat, când cel mai cu pretenţii centru cultural din judeţul Alba, am numit Centrul cultural "Lucian Blaga" Sebeş, nu îndeplineşte criteriile necesare pentru a putea purta o asemenea titulatură. Aici nu există Consiliu ştiinţific, deci nici activitatea pe care acesta o presupune. Cât des­pre numirea unui director general... S-au amânat până acum trei concursuri, invocându-se varii motive, dar se pare toate cu sub­strat politic.
    Iar ceea ce se petrece în judeţul Alba este desigur valabil pentru toată ţara. Poate că nu ar fi lipsit de interes ca, referindu-se la nivelul de trai cei care ne cer acum votul, dar şi cei cărora li l-am dat deja la alegerile locale, să înceapă să gândească cultural, nu anticultural ca până acum. Spun asta pentru că, de exemplu, când vine vorba de cheltuieli din bugetele locale sau din bugetul de stat, culturii i se acordă cei mai puţini bani. Vrem să vedem creşterea economică a ultimilor ani reflectată şi în susţinerea mai substan­ţială a actului de cultură, fără să înţelegem prin asta că mecenatul nu trebuie şi el să crească.