Cam aşa se poate rezuma declaraţia purtătorului de cuvânt al PSD, junele Titus Corlăţeanu, care a afirmat că fostul partid de gu­vernământ pregăteşte acum o Comisie internă specială, formată din jurişti, care să-i apere pe membrii de partid ce vor fi înlocuiţi după venirea la putere a Alianţei D.A. O măsură similară a fost adoptată de PSD şi după alegerile locale, când Octav Cozmâncă a dat ordin ca o comisie, tot "specială", să se ocupe de această dată de gă­sirea de locuri de muncă pentru aleşii locali şi (fra)AGA-manii care şi-au pierdut slujbele. Dacă această comisie a funcţionat sau nu vreodată, dacă a avut rezultate sau nu, e greu de spus pentru că li­derii PSD au tăcut mâlc. Unii spun că şi-au pierdut obiectul muncii, întrucât cei pe care trebuiau să-i ajute au spălat printre primii putina şi au virat spre un nou ciolan sau oscior, pe care mai erau câteva fire de carne. E de apreciat că PSD îşi apără membrii de partid şi nu-i lasă de izbelişte însă, pentru a restabili adevărul, nu avem ce face şi trebuie să ne întoarcem puţin în timp, pentru a vedea cum a gestionat o situaţie identică PSD când a venit la putere în anul 2000. A pornit tăvălugul schimbărilor, un adevărat "tsunami", care a măturat tot ce i-a ieşit în cale. Aproape 99 la sută din cei care ocu­pau funcţii de conducere au fost schimbaţi şi înlocuiţi cu membri PSD. Pentru că, nu-i aşa, PSD nu putea să-şi pună în aplicare pro­gramul de guvernare cu ţărănişti sau liberali. Schimbările masive au creat imaginea unui partid pe care presa şi actuala putere l-au numit partid stat. Au fost chiar voci din PSD, venite din partea unor lideri reformatori ca Ioan Rus de la Cluj Napoca, care au vorbit de un mamut care stă pe picioare de lut. Avertismentul fostului mi­nistru de Interne a stârnit o reacţie dură din partea lui Ion Iliescu, care l-a caracterizat pe Rus într-o manieră care ne scuteşte de alte comentarii:"Este un impertinent". Aşadar, "reformatorul" Ion Iliescu nu acceptă "puciul din Transilvania".
    Din păcate, acest comportament ne aminteşte de vremuri pe ca­re le doream uitate, mai ales că suntem de 15 ani în democraţie. Întemeietorul PSD ne transmite şi el acelaşi mesaj ca junele Cor­lăţeanu: "La vremuri noi, tot noi", sau "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau". Şi atunci să nu ne mai mirăm că cei care au stat patru ani la putere în diferite funcţii îşi doresc să rămână în continuare pe scaunele lor confortabile. Nimeni, în România, nu renunţă, cu una cu două, la ciolan, mai ales în politică. În Occident sau în de­mo­craţia americană, noul preşedinte şi guvernul vin cu o echipă nouă, la noi, acest lucru este considerat ca fiind o acţiune de "epurare politică". Schimbările se vor produce, că vrem sau nu, aşa cum arată experienţa anilor trecuţi, important este ca cei care vin acum să fie stabiliţi pe criterii profesionale şi de competenţă. Este absurd să spui că toţi conducătorii zilelor noastre trebuie schimbaţi, mulţi au trecut de la un partid la altul pentru că altfel erau prinşi de tă­vălugul schimbărilor. Unii au fost forţaţi, alţii, mai slabi de înger, au ales calea trădării de bună voie. Dramatizarea, însă, a acestor epi­soade are un iz puternic de telenovelă ieftină, pentru că de bine de rău, la putere, vorba lui Traian Băsescu, s-a trăit bine, în timp ce o­mul de rând a dus-o ca vai de capul lui.