Curier județean
Primăria Blaj a preluat patrimoniul Serviciului de Evidență a Populației
     Întreg patrimoniul Formațiunii de Evidență Informatizată a Per­soanei din cadrul Poliției Blaj a fost preluat în această săptămână de primărie, potrivit legii, a declarat primarul municipiului, Simion Băcilă. Este vorba de sediul amenajat în clădirea poliției, cu dotările aferente (birouri, calculatoare etc.), documentele de evidență a po­pulației și cei 3 angajați. În viitorul apropiat, a spus primarul Băcilă, Serviciul Public de Evidență a Populației, înființat la nivelul Primăriei Blaj, care va include și Biroul de Stare Civilă, cu cei 2 angajați, se va muta într-un nou sediu. În calcul au fost luate două variante: ame­najarea unui spațiu în incinta primăriei sau a unei centrale termice dezafectate din apropiere. El nu exclude posibilitatea ca, ulterior, nu­mărul angajaților noului serviciu să ajungă la 8 persoane, având în vedere că personalul va trebui să efectueze operațiuni de evidență a persoanei pentru toate localitățile din zona Blaj, dar și activități de stare civilă pentru locuitorii municipiului și satele aparținătoare.(R.G.)
Asistenții sociali se organizează
     Joi, 3 februarie 2005, începând cu ora 17,00, Federația Națională a Asistenților Sociali din România (FNASR) îi invită pe asistenții sociali din județul Alba să participe la o întâlnire în vederea con­sti­tuirii Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, în con­formitate cu prevederile Legii nr.466/2004. Scopul întâlnirii este de­semnarea a doi reprezantanți din județul nostru ai acestei categorii profesionale, care să participe la Adunarea de constituire a Cole­giului Național, ce va avea loc la sfârșitul lunii februarie, la București. Pot participa toți asistenții sociali cu diplomă de licență, absolvenți ai unei facultăți de asistență socială. Participanții vor avea asupra lor, în mod obligatoriu, copii după diploma de licență, actul de identitate și suma de 200.000 de lei, necesară taxelor notariale. Informații su­plimentare se pot obține de la reprezentantul FNASR, Cristian Va­lentin Tîrnacop, tel.0744/383922, sau de la sediul Organizației pen­tru Suport Comunitar, tel. 0258/833230, reprezentant Gabriel Albu, tel. 0727/223617. (I.H.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.