Editorial
Bursa nu este nici SAFI, nici FNI, dar nici CEC!
     Conform unui sondaj realizat de câteva societăți de brokeraj și publicat de revista eFinance în primul număr din acest an, 58,66% dintre intervievați doresc să investească în acțiuni, 8, 95% rămân fideli băncilor sau titlurilor de stat (deși, după ultimele declarații guvernamentale se pare că Guvernul Tăriceanu va fi zgârcit cu emiterea de titluri de stat), iar 8,49% vor pune banii la fondurile de investiții. Numai 1,25 % vor investi în obligațiuni, iar 17,55% vor miza pe investițiile imobiliare.
    Fără a fi economist, dar ocupându-mă de câțiva ani de sectorul economic, voi scrie despre investiția în acțiuni, adică investițiile la bursă (fie ea Bursa de Valori București, fie RASDAQ). De ce? Pentru că mai mulți cititori ne-au întrebat cum pot contacta Broker SA, firma care ne oferă informațiile pentru rubrica "Săptămâna bursieră". Pentru a nu-i ține în suspans, iată și mult doritele date: hotelul Transilvania din Alba Iulia (intrarea prin lateral în partea dreaptă), tel. 815573 - mai multe informații de contact puteți afla la adresa Internet http://albabusiness.albaportal.net, secțiunea Ser­vicii), director Radu Dreghiciu. De ce am pomenit numele directo­rului? Pentru că anul trecut mi-a zis: "Vino cu 100 de milioane și te fac bogat!" Cum tipul e tânăr și cu simțul umorului (observați că n-am zis "Domnia-sa", cum e moda de vreun an să-i zici oricărui tiriplici câștigat la belciuge), eu i-am promis ferm că în momentul când voi câștiga la Loto câteva zeci de miliarde de lei, primul drum îl fac la el, cu 100 de milioane, ca să mă facă bogat! Ei, și-acum să explic ce-am vrut să zic.
    Ca să nu fiu suspectat de cine știe ce interese obscure, trebuie să precizez câteva lucruri. Primul ar fi că pe linie de presă am colaborat numai cu Broker SA, indiferent de director, fiindcă a fost singura firmă de brokeraj care s-a oferit să ne dea informații gratuite pentru cititori (și singura din Alba care a rezistat în piață și când bursa a mers prost). Al doilea este că tot la Broker am apelat când mi-am vândut acțiunile de la SIF 4, iar directorul de-atunci, Cristi Bârleanu, mi-a zis: "Mai așteaptă fiindcă vor crește". Ceea ce s-a și întâmplat, dar eu atunci aveam nevoie de bani, așa că le-am vândut. Al treilea, pe d-l Ionuț Popescu, actualul ministru de Finanțe, l-am cunoscut pe vremea când era Ionuț Popescu, redactor-șef la revista Capital. L-am cunoscut prin intermediul nevesti-mii, care câștigase un concurs de redactori la respectiva revistă economică, iar tipul venise în biroul redactorului-șef adjunct Ioan Mărgărit (care acum este editorul siteului revistapresei.ro) ca să vadă dacă au bătut palma. Pentru curioși, n-au bătut-o fiindcă trebuia să se mute în Bu­curești iar revista nu putea asigura apartament de 3 camere cu apo­metre, dar a rămas colaboratoare la solicitarea lor și a fost plătită domnește.
    Și acum să revenim la chestiile tehnice. Întâmplarea și curiozi­tatea mea au făcut să fiu prezent la un seminar de la AISTEDA, la începutul anilor '90, unde un fost broker ne-a explicat cum se pot câștiga și pierde averi la bursă. Și n-am uitat lecția. Cum n-am avut niciodată bani de prisos, nu mi-am permis să joc (fiindcă acesta e termenul corect) la bursă, nici la fondurile de investiții. Dar cei care au și sunt dispuși să riște, ar fi fraieri să n-o facă. Fie și ca exercițiu intelectual, fiindcă ar trebui să citească și presă de specialitate. Dar cei care vor merge la bursă ca la Stoica, SAFI, FNI e clar că vor ieși în pierdere. De asemenea, bursa le e contraindicată celor ca mine, care-și drămuiesc banii de la salariu la avans și la copâr­șeu. Dacă vreunul dintre aceștia vrea să joace la bursă îi amintesc câteva episoade: crahul de la sfârșitul anilor '80 (parcă prin '88, că nu mai știu exact când am auzit de el la Europa liberă), spargerea balonului dotcomurilor din anii '90, ENRON (filmul v-a fost reco­mandat și-n Unirea Programe TV) și cel mai recent Deutsche Tele­kom. Iar aici fac legătura cu Ionuț Popescu și Tăriceanu fiindcă la Deutsche Telekom printre primii care a cumpărat acțiuni a fost actualul cancelar al Germaniei, care și atunci era cancelar. El a cumpărat acțiuni ca să dea exemplu. Totul a fost mișto atâta timp cât acțiunile au crescut. Însă după vreun an oamenii obișnuiți s-au trezit că banii de înmormântare și cei pentru școlarizarea copilului (și nu sunt figuri de stil, ci crunta realitate) au dispărut odată cu prăbușirea acțiunilor. Dacă vreți, la noi cel mai clar exemplu este Dracula Parc. Cât mai valoarează acele acțiuni și unde se pot va­lorifica? Pentru cei ce-au uitat, le amintesc eu (că nu uit și nu iert) că atunci s-a anunțat public că și premierul (de pe vremea aceea, Doamne mulțam!) Năstase a cumpărat acțiuni.
    Sigur, AGA Bursei de Valori București a decis în ședința extra­ordinară din 10 ianuarie transformarea acesteia în societate pe ac­țiuni, scopul fiind ca BVB să devină cea mai performantă piață bur­sieră din regiune. Pasul următor este absorbția Bursei Electronice RASDAQ (despre care se discută de cel puțin un an, încât am uitat ce-nseamnă RASDAQ, siteul www.rasd.ro nu ne lămurește, iar Radu Dreghiciu probabil că doarme când scriu eu) - piața secundară de acțiuni - și a Bursei Monetar-Financiare și de Mărfuri Sibiu și după aceea crearea Depozitarului Central și constituirea Fondului de Compensare a Investitorilor. Însă, până atunci, nu uitați că bursa nu este nici SAFI, nici FNI, dar nici CEC!
Florin SILEA