Curier județean
Prefectura se implică în rezolvarea problemelor de la UTEPS
•Subprefectul Clement Negruț solicită conducerii societății plata salariilor restante către disponibi­li­zați
     În cursul acestei săptămâni, subprefectul județului Alba, Clement Negruț, a avut o întâlnire cu reprezentanții disponibilizaților de la UTEPS, care nici acum nu au intrat în posesia drepturilor salariale pe lunile iunie-noiembrie 2003. Conform celor declarate de Clement Negruț în cadrul conferinței de presă susținută ieri la Prefectură, 75% din salariații întreprinderii se aflau în perioada amintită în șomaj tehnic, ceea ce înseamnă însă că trebuiau să-și primească salariile. "În total 160 de persoane se găsesc în această situație. O parte și-au găsit un loc de muncă, o altă parte a fost rechemată la UTEPS, dar au rămas 60-70 de persoane care nu au nici un loc de muncă", a precizat subprefectul Negruț. Situația grea este accentuată și de faptul că activele firmei sunt sub sechestru și nu mai puțin de 70 de creditori așteaptă să-și primească banii în urma vânzării, aceștia având prioritate la plată în detrimentul salariaților. Datoriile UTEPS-ului se cifrează la circa 103 miliarde de lei care trebuie plătite celor 70 de firme creditoare, plus încă circa 4 miliarde de lei creanțe către salariați. "Rolul pe care Prefectura și-l asumă în situația amintită este acela de arbitru și ceea ce voi încerca eu să fac este să con­ving conducerea în funcție a societății ca o parte din sumele obținute din vânzare să revină salariaților, eșalonat", a mai precizat sub­pre­fectul de Alba. O altă soluție de recuperare a banilor ar putea fi atra­gerea de investitori străini prin închirierea halelor goale de care UTEPS-ul dispune. (I.P.)
Domeniul privat al statului a rămas fără teren
     În anii cooperativizării forțate a agriculturii, mulți dintre gospodarii de frunte ai satelor au îmbătrânit așteptând ziua în care să-și redo­bândească pământul luat cu de-a sila la colectivă. Proprietatea de­venise tot o apă și-un pământ și se lucra în devălmășie. Statul avea grijă să-și rețină partea consistentă din recoltă și truditorilor țarinei să li se arunce doar fărâmituri de la masa bogatului.
    După '90 și în județul Alba au avut loc schimbări importante în ce privește natura proprietății. Cei în drept și-au redobândit pământul cuvenit aproape în totalitate. Acum, domeniul privat al statului abia dacă mai posedă 0,4% din cel deținut în 1989. În schimb suprafața domeniului privat particular a crescut de la 39,7% la 99,7%. Actu­almente pășunile și fânețele aparțin în proporție de 99,8% domeniului privat particular. (S.T.)
"Valentine's Day" - gheață la mal!
•Albaiulienii nu prea dau curs ofertelor agențiilor de turism
     Au mai rămas puține zile până la 14 februarie a.c., când se va sărbători și în România Valentine's Day (Ziua Îndrăgostiților) - o săr­bătoare "împrumutată" de la americani. Un tur de orizont efectuat pe la mai multe agenții de turism din Alba Iulia a scos în evidență faptul că îndrăgostiții nu se prea înghesuie să-și petreacă clipele ro­man­tice într-un cadru organizat, poate din cauza prețurilor piperate, sau a gerului care îngheață până și iubirea. Sau poate pentru că dra­gostea se poate manifesta oriunde nu numai în hoteluri cu multe stele. Totuși, pentru cei care au de gând să-și invite partenera la o seară romantică într-un hotel de lux există spre exemplu o ofertă în stațiunea Băile Felix, pe durata a 2 zile, la un hotel de 3 stele. Pachetul cuprinde printre altele micul dejun, o cină romantică, diver­tisment, acces la piscină și mici cadouri simbolice. Prețul acestei mici excursii este de 4.250.000 de lei/persoană. În ceea ce privește ofertele pentru sejururi în străinătate, ele au existat cu precădere în Italia (Verona, Venezia), însă am fost informați că puținele locuri au fost ocupate de clienți din afara județului.
    Mai mult ca sigur însă în municipiul Alba Iulia, dar și în alte lo­calități alte județului, diversele restaurante și cluburi vor organiza petreceri de Ziua Îndrăgostiților, la fel ca și anii trecuți, iar nouă nu ne rămâne decât să vă urăm "Happy Valentine's".(R.J.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.