Editorial
Vremea lui Vanghelie
     Cu toate că aparent nu e o chestiune de interes local, alegerea primarului Capitalei are o miză care ne îndreptățește să aruncăm și noi un ochi critic asupra bătăliei. Face vâlvă în aceste zile de­sem­narea de către PSD-ul "albastru" a unui candidat cu sânge roșu, pitoresc dealtfel, Marian Vanghelie, "care este" un fel de "Bulă" po­litic, mai ales după lecțiile de gramatică elementară pe care Robert Turcescu i le-a dat în direct, la o oră de maximă audiență. Să fie de râs sau de plâns? Cred că putem să trecem prin ambele stări fără reținere. Dacă ne-am pierde și umorul, cum oare am mai suporta și viziona scena politică? E încă un exemplu că viața bate filmul, și u­neori și proza de calitate. Caragiale nu a avut norocul unei ase­menea muze. S-au spus multe despre această telenovelă: încă o dovadă că nu doar Alianța duce lipsă de personalități, că liderii noș­tri politici ne sfidează și ne desconsideră prea des, sau că există o criză acută de inteligență și pragmatism la nivelul clasei politice. M-aș opri însă asupra unui alt aspect. Printre sofismele cu care sun­tem amețiți de la revoluție încoace, este și acela al "omului", al "gos­podarului", și mai ales al irelevanței politicii în administrarea u­nei comunități. Nimic mai periculos într-o țară unde oricum politica e adeseori privită ca un rău necesar, și asta de către cei îngăduitori, care chibițează pe margine și refuză o implicare activă. Apoi, în bu­nul obicei românesc, critică și se miră retoric și malițios că "nu sunt oameni!". Dacă teoria omului gospodar, deasupra intereselor meschine, desigur, de partid, ar putea fi valabilă în comune, unde la o adică domn' primar poate pune mâna pe mătură, aplicarea ei în cazul orașelor mari și mijlocii nu ține cont de realități și de me­ca­nismele concrete ale administrării unui oraș. Nu neg și nu mini­malizez importanța omului de calitate. Am doar dubii că apolitismul este o opțiune reală și realistă. În momentul în care te im­plici se cheamă că faci politică! Într-o definiție larg acceptată politica în­seamnă organizarea nevoilor unei colectivități! A conduce o co­mu­nitate este în primul rând un exercițiu politic, și abia apoi unul strict gospodăresc. A­cest lucru este valabil mai ales când resursele sunt limitate, cum e cazul României în general, și unde repartizarea a­ces­tora și stabilirea priorităților sunt inevitabil opțiuni politice. Oricât de gospodar ar fi un om, un oraș nu e o fermă și fără sprijin politic și o viziune de ansamblu asupra dezvoltării urbei, care, ne place ori nu, tot politică înseamnă, rezultatele administrării pot fi în cel mai optimist caz unele de imagine. Am avut destule mituri locale în Ro­mânia, dintre care cel mai notoriu e Funar, despre care incredibil de mulți români, clujeni sau nu, inclusiv oameni care habar n-aveau ce se întâmplă în Cluj, aveau curioasa tendință de a-i scuza insanitățile printr-o lozincă de genul "o fi nebun, da-i bun gospodar!". În realitate, Funar nu prea avea treabă cu primăria, iar Clujul nu era cu nimic mai breaz decât alte orașe de mărime asemănătoare. Același risc există teoretic și în cazul Vanghelie. Cum mulți bucureșteni care nu stau în sectorul 5 habar n-au cum e acolo, e suficient să se repete cu ceva obstinație că omul n-o fi având el pedigree, dar e mare gospodar și a făcut minuni în sectorul lui, ca mulți oameni să ia acest lucru ca pe un adevăr peremptoriu. Media noastră e ex­pertă în crearea de false vedete și de mituri care odată născute, pot avea viață lungă. Cât despre teoria că oamenii au conducătorii pe care îi merită, sau că Vanghelie e în definitv efigia miticului obișnuit, un om între oameni și el, putem spune că așa o fi, dar tocmai asta e buba! Cheia progresului social și a emancipării unei comunități constă în capacitatea de a-și pune în frunte oameni puțin altfel, mai buni ca media și care devenind într-un fel simboluri, să influențeze încet-încet societatea printr-un soi de feed-back. Ne putem eman­cipa nu alegând lideri care reprezintă media, ci lideri care pot fi mo­dele pentru ceea ce, într-un fel sau altul, fiecare dintre noi dorește să devină!
Crin POPESCU