Editorial
Ceață deasupra Cotrocenilor...
     Recent, pe aeroportul Otopeni s-a consumat un episod, care, deși a trecut aproape neobservat, ne-a arătat adevărata stare de spirit vis-a-vis de persoana lui Traian Băsescu. Din nefericire pentru el, succesul reprezentat de vizita oficială la Moscova a fost umbrit de imensul scandal cu achiziționarea apartamentului din strada Ștefan Mihăileanu. Deși pe drumul de întoarcere și-a pregătit cu atenție răspunsurile la unele eventuale întrebări privind atitudinea președintelui Putin față de instalarea bazelor NATO pe teritoriul Ro­mâniei, rezolvarea problemei Transnistrene ori configurația noii geo­grafii a Europei, specifice comentatorilor de politică externă, șeful statului s-a trezit chestionat pe tema "vilei" achiziționate... "cu cân­tec!". Era un semnal că prea puțin interesează pe unde trece "axa" politicii noastre externe, atâta timp cât deasupra lui Băsescu se ridică mari semne de întrebare.
    Mărturisesc sincer că nu m-aș fi așteptat, iar asemeni mie sunt destui, ca tocmai Traian Băsescu, omul care se dădea drept sta­tuia corectitudinii și moralității să profite chiar așa de funcția pe care a deținut-o. Totul demonstrează că nimic n-a purtat semnul hazardului, el a căutat un imobil liber, l-a găsit, și l-a repartizat, pentru ca în cele din urmă să-și aprobe singur cumpărarea. Odată mecanismul dat în vileag, nu ne mai mirăm că șeful statului n-a scos nici un cuvânt atunci când judecătoarea Maria Huza, aflată destul de sus în ierarhia Consiliului Suprem al Magistraturii, s-a înfruptat împreună cu toate neamurile ei cu case din fondul locativ rezervat tinerilor căsătoriți. Mai mult, se află în aceeași oală cu Rodica Stănoiu, ministrul pesedist al Justiției, care și-a vândut casa părintească redobândită unei companii de stat, la un preț de zece ori mai mare decât cel al pieței!
    Strâns cu ușa, Traian Băsescu ne demonstrează că nu face par­te din stirpea potlogarilor din PSD și, într-un comunicat emis de Palatul Cotroceni, șeful statului arată că "din respect pentru opinia publică înțelege să renunțe la acest apartament". Este un pas î­nainte în evoluția omului politic de pe cheiul Dâmboviței, pentru că acum doi ani premierul Adrian Năstase ne trimitea să-i numărăm ouăle de la Cornu, într-o situație aproape similară! Numai că, fără să-și dea seama, prin acest gest "elegant" Traian Băsescu recu­noaște indirect că jongleriile sale nu sunt tocmai morale. Ca să nu mai spunem că între timp președintele a dat-o iar la întors și se mai gândește dacă dă casa înapoi. Dar dacă opinia publică nu ar fi aflat nimic?!
    Spre neșansa președintelui, "câinele" de pază al democrației a adulmecat totul și abia acum lumea începe să-și pună întrebări, la care nu știm dacă va primi vreodată răspunsurile pe care și le-ar dori. Dacă și în povestea cu vânzarea flotei Băsescu are ceva de ascuns? Prea repede a căzut la pace cu șeful PNA, după ce în campania electorală l-a făcut în fel și chip... Dacă atunci când a fost acuzat că a colaborat cu fosta Securitate n-a fost tocmai sin­cer? Prea ușor a trecut cu vederea afrontul adus de Radu Timofte care a refuzat în termeni duri trecerea dosarelor secrete din arhiva SRI în fondurile CNSAS... Mai poate cineva să bage mâna în foc pentru Traian Băsescu?
    Ar fi o șansă: Justiția să devină cu adevărat independentă, cum însuși președintele a promis în campania electorală. Magistrații să fie lăsați să-și facă datoria, să intervină atunci când constată că unele fapte sunt mușamalizate. Să stabilească dacă și-a luat casa legal sau nu și să plătească pentru faptele sale. Cam așa se pe­trece în toate țările unde actul de justiție se face în sălile tribu­nalelor și nu prin vocea tunătoare a președintelui, care se "miră" că nu sunt trimiși după gratii unii ori alții, după liste alcătuite arbitrar...
Dumitru HENEGAR