Prima pagină Ediția din: 7.3.2005
În exclusivitate pentru ziarul "Unirea"
Destăinuirile unui vânător de munte întors din misiune în Irak
     AlexoaieCăpitanul Ovidiu Alexoaie, ofițer transmisionist în cadrul Brigăzii 5 Vânători de Munte "Avram Ian­cu" din Alba Iulia, a făcut par­te, alături de colegii săi, preotul mi­litar Ioan Cărpinișan și cap. Ioan Hațegan, din contingentul româ­nesc trimis în misiune inter­na­țională în Irak. Săptămâna tre­cu­tă el a participat la Bistrița, la Re­vista de front a Batalionului 812 Infanterie "Șoimii Carpaților", condus de lt.col. Dorin Blaiu, la ceremonialul militar ocazionat de întoarcerea din misiune, militarii români fiind felicitați de însuși ministrul Apărării Naționale, Teodor Atanasiu, de șeful Statului Major General, Eugen Bădălan și de alte personalități ale MApN prezente. La revenire, cpt. Alexoaie ni s-a destăinuit în exclusivitate cu privire la misiunea desfășurată în Irak. La sfârșitul lunii iulie 2004, și-a în­ceput ofițerul povestirea, s-a alăturat "Șoimilor Carpaților", unitate de elită a Armatei României, pentru a participa la cea de-a patra fază de reconstrucție și stabilizare a Irakului, în cadrul operațiunii "Antica Babilonia". În data de 29 iulie, "Șoimii Carpaților" au fost dislocați în campul (tabăra) White Horse, de lângă Nassiria, intrând în sub­ordinea Brigăzii italiene "Pozzuolo del Friuli", comandată de ge­neralul de brigadă Corrado Dalzini. Din 9 septembrie însă, comanda acțiunilor militare executate de "șoimi" a revenit Brigăzii Aeromobile "Friuli", comandată de generalul de brigadă Enzo Stefanini. Pe lân­gă italieni, în tabără mai erau cantonați militari portughezi, cu toții aflându-se în subordinea americanilor. "Îmi amintesc că am plecat din Alba Iulia de la o temperatură de 30-35 de grade ziua, valoare care acolo se înregistra noaptea, în timp ce în cursul zilei mercurul se ridica în termometre până la 55-60 de grade Celsius. Aveam sucuri și apă minerală la discreție, iar toate corturile erau dotate cu instalații de aer condiționat, dar la asemenea căldură nu prea făceau față, deși funcționau non-stop. Mi-a trebuit cam o săptămână să mă acomodez cu clima", a declarat cpt. Ovidiu Alexoaie. De asemenea, mâncarea era asigurată tot de italieni. "Pot să spun că m-am săturat de paste făinoase, dar am consumat multă carne de vită, de iepure și de oaie. Acestea erau de bază. Am mâncat însă pentru prima dată și fructe de mare și trebuie să recunosc că le-am prins gustul. Uneori, însă, efectiv nu mai știam ce carne mâncam, dar totuși alimentația a fost bună, cu specific italienesc. Oricum, mai aveam în camp un magazin alimentar, o pizerrie și chiar un res­taurant, dar tot italienești. Țigările mi le cumpăram însă de la localnici, deși în rest nu aveam tangență cu ei, pentru că la italieni erau prea scumpe", a spus transmisionistul. El și-a amintit însă cu plăcere de faptul că a avut parte de o masă tradițională românească de Crăciun, dar și de concerte de muzică populară românească și colinde susținute de o formație bistrițeană, când batalionul a fost vizitat de o delegație a MApN, condusă de ministrul Ioan Mircea Pașcu. Cpt. Alexoaie a enumerat câteva dintre mi­ssiunile în care mi­litarii Batalionului 812 Infanterie au fost implicați, fie singuri, fie alături de celelalte forțe multinaționale: escortări de convoaie militare, protecție oficiali, paza taberei, patrulări, scotocire pentru depistarea depozitelor de armament etc. "Trupele noastre au fost atacate de câteva ori cu tiruri de puști automate și aruncătoare de grenade, dar nu s-au înregistrat victime în rândurile noastre, pentru că militarii români au fost foarte bine pregătiți", a spus ofițerul. După 3 luni, mai precis în luna noiembrie, batalionul său a fost mutat în campul Mittica. "Vorbeam de două-trei ori pe săptămână cu soția mea și băiețelul de 12 ani, mai corespondam pe Internet, dar dorul de casă tot rămânea, chiar dacă la White Horse mă întâlneam frecvent cu părintele Cărpinișan, iar la Mittica l-am revăzut pe Hațegan și ne sprijineam reciproc din acest punct de vedere", a spus vânătorul de munte. Cea mai grea perioadă petrecută în Irak, a spus el, a fost intervalul cuprins între 28 ianuarie și 1 februarie a.c., când au avut loc alegeri. "Toată lumea se aștepta să se întâmple ce-i mai rău. Era o stare foarte tensionată. Patrulam zi și noapte pentru a asigura desfășurarea alegerilor și pentru asigurarea libertății de mișcare pe principalele căi de comunicații. În final, n-a fost nimic și totul s-a încheiat cu bine", și-a amintit cpt. Ovidiu Alexoaie. El a declarat că banii câștigați prin participarea la această misiune îi va folosi pentru a-și cumpăra o locuință mai spațioasă, pentru că cele două camere ale apartamentului pe care-l deține au devenit in­suficiente, având în vedere că are un băiat. "Sunt mândru că am participat la această misiune, pentru că am învățat multe lucruri noi pe care le voi aplica în cariera mea militară. Deși poate soția se va supăra, trebuie să recunosc că aș mai pleca într-o nouă misiune în teatrul de operații, dacă s-ar ivi o nouă ocazie", a subliniat în încheiere cpt. Ovidiu Alexoaie din cadrul Brigăzii 5 V.M.
Robert GHERGU

"Reformarea PSD nu înseamnă transformarea partidului în F.S.N., iar lideri ca Ioan Rus aparțin trecutului"
•Interviu cu deputatul Mugurel Liviu SÂRBU, pre­ședintele PSD Alba, care și-a anunțat oficial can­didatura la șefia organizației județene
     - D-le președinte, trecerea de la putere în opoziție aduce în viața oricărui partid politic, inevitabil, o serie de transformări atât din punct de vedere ideologic, cât și în ceea ce privește "orientarea" unor membri către alte zări mai călduțe care, cel puțin teoretic, le-ar pu­tea menține pe mai departe privilegiile și scaunele în diverse funcții publice. Prin prisma celor enunțate mai sus, care ar fi starea or­ganizației județene a PSD Alba, acum la aproximativ 3 luni de zile de la pierderea alegerilor?
    - Încă din primele zile ale lui 2005, am încercat împreună cu colegii din cadrul Delegației Permanente, să stabilim un program de acțiuni care avea drept scop, pe de-o parte, o analiză pertinentă în ceea ce privește PSD Alba din punct de vedere numeric, și pe de altă parte, am dorit să facem ca toate organismele partidului să funcționeze normal, chiar dacă suntem acum în opoziție. De fapt la nivelul partidului ne-am confruntat cu două lucruri majore. Primul este intrarea în opoziție, cu tot ceea ce decurge de aici, inclusiv modificarea strategiei și a tacticii de luptă politică, iar cel de-al doilea se referă la situația oamenilor care ocupau anumite funcții de conducere în instituții publice și erau puși în situația de a renunța la ele de către noua putere constituită.
    Analiza și evaluarea numărului de membri ai organizației s-au finalizat de cca 2-3 săptămâni, rezultatul fiind scăderea numărului de membri de la 14000 la aproximativ 9600. Aparent, dacă ne comparăm cu 1996, situația este relativ bună, la momentul respectiv plecările fiind mult mai numeroase. Dacă însă comparăm cele două cifre, situația este de natură să ne îngrijoreze pentru că plecarea a 4.400 de membri nu e ușor de acceptat. În realitate însă cred că putem să apreciem fără teama de a greși că niciodată PSD Alba nu a avut 14.000 de membri, acest număr fiind obținut de fapt printr-o campanie de creștere excesivă din punct de vedere cantitativ a organizației demarată la începutul lui 2001, cum de asemenea, nici actualul număr de 9600 de membri nu cred că este real. Probabil că o cifră exactă o vom putea obține după ce lucrurile în organizație vor fi așezate în făgașul lor, firesc după conferințele de alegeri locale și cea județeană din luna aprilie, când viitoarele structuri de conducere vor genera o astfel de analiză. Cred că perspectiva PSD din acest punct de vedere, fără să se ignore importanța unui număr mare de membri, trebuie să aibă în vedere în primul rând criteriul calității și bineînțeles că atunci putem vorbi de organizații puternice. Nu spun întâmplător asta, având în vedere faptul că în momentele cruciale ale partidului, vezi anul 2000, am forțat venirea în PSD a unor oameni aflați în alte partide politice, oameni care ne-au devenit "prieteni", interesați fiind să-și mențină anumite funcții, dar care nu au avut nimic în comun cu doctrina social - democrată și cu partidul nostru și care, cu aceeași ușurință ne-au părăsit acum și s-au înscris în PNL, PD, PUR și UDMR.
    Dacă mă refer la starea organizației în ceea ce privește con­frun­tările de idei și alte stări de tensiune între membri, trebuie să ex­plicăm cauzele care le-au generat și obiectivele care se urmăresc prin aceste conflicte. Intrarea în opoziție a PSD a creat o stare de disconfort multor oameni care au avut anumite poziții în administrație și care într-un fel sau altul și le văd acum amenințate. În același timp, intrarea în opoziție a venit după un an 2004 foarte dificil în care au avut loc alegeri locale și generale și unde o parte dintre membri nu s-au regăsit pe liste. Această situație a generat o stare de tensiune care, pe măsura trecerii timpului, s-a accentuat, iar acești oameni, în momentul de față au considerat normal să dea frâu liber acestor porniri și să încerce să găsească țapi ispășitori pentru nereușitele lor. Așa se explică faptul că, începând chiar cu ultimele zile ale lui 2004 și culminând cu lunile ianuarie și februarie ale anului în curs, asistăm la o sumedenie de dispute publice între membrii PSD mai mult sau mai puțin marcanți, atât la nivel central, cât și la nivel județean și local. Prin aceste certuri se urmărește câștigarea, cu ocazia alegerilor care vor avea loc în curând în organizațiile partidului, a unor poziții importante care să le permită ca, în even­stualitatea unor alegeri anticipate, să poată să acceadă la anumite funcții atât în administrația locală, cât și în guvern. Cred că în aceste lupte se ignoră o chestiune foarte importantă și anume auto­eva­lu­area fiecăruia și calitățile necesare pe care aceste funcții le impun. Nu în cele din urmă aș mai adăuga că revenirea în partid a lui Ion Iliescu a creat fie cu voia, fie fără voia lui, un pol de putere în partid în care își pun speranțele foarte mulți nemulțumiți. Aceștia speră că posibila prezență la șefia partidului a lui Ion Iliescu ar putea să-i propulseze pe poziția dorită. De fapt, dacă facem abstracție de aceste dispute, problema noastră politică cea mai importantă ar trebui să fie revenirea PSD la guvernare.
    - În ce condiții credeți că s-ar putea realiza acest lucru?
    - Concret, este nevoie de promovarea unor lideri buni profesioniști atât în plan politic, cât și în plan administrativ și cu o imagine foarte bună în rândul opiniei publice. Apoi, rezolvarea problemei corupției din partid prin eliminarea totală a tuturor acelora care de-a lungul timpului au pătat imaginea PSD prin scandaluri legate de corupție și altele. Mai departe, este obligatorie consolidarea PSD ca singurul partid social - democrat din țară și evitarea alunecării sale către stânga poltică. Aceste probleme ar fi trebuit să reprezinte subiecte de dezbatere în partid și ele ar fi generat cu adevărat o transformare a PSD din partidul corupților, cum am fost catalogați, într-un partid conform așteptărilor populației și care bineînțeles să ne poată propulsa la putere. De fapt va trebui ca în perspectivă să rezolvăm o mare dilemă. Și anume: vrem să transformăm PSD -ul în FSN -ul anilor '90, sau dorim să continuăm procesul de reformă început încă de anul trecut? Personal optez pentru cea de-a doua variantă și cred că, dacă membrii PSD țin cu adevărat la acest partid, atunci trebuie să realizeze că evoluțiile economice, sociale, culturale, etc, trebuie să fie proiectate și în planul evoluțiilor politice.
    - Prin aceste ultime fraze ați anticipat într-un fel următoarea noastră întrebare legată de procesul de reformă a PSD. Practic, semnalul reformării partidului a fost dat la Cluj-Napoca, unde 14 organizații din Ardeal au semnat un document care conține mai multe principii ce se vor a sta la baza transformării și modernizării PSD. Ca semnatar al acestui document, care a născut opinii pro și contra, explicați pe scurt membrilor PSD, și nu numai, conținutul său.
    - În acest context de căutări și de transformări ale partidului, într-un fel sau altul, fiecare membru, fie el președinte, vicepreșendinte sau cu alte funcții a căutat să-și exprime părerile care apoi să fie discutate la nivelul conducerii centrale și ulterior înmănuncheate pentru a se transforma în documente care să stea la baza reformei în partid. În acest sens, la începutul lunii ianuarie, 14 organizații PSD din Ardeal reprezentate de președinți și vicepreședinți s-au întrunit la Cluj unde am încercat să creionăm un prim document care să reprezinte fundamentul reformei. Așa s-a născut docu­mentul de la Cluj care a avut mai multe reacții negative din partea unor membri, dar care în final a reprezentat scheletul pe care s-au construit toate celelalte idei privind strategia PSD, dezbătute la nivelul organelor de conducere centrale ale partidului. Care sunt aceste principii generale? În primul rând, continuarea reformelor în partid. Cred că opinia publică din România ar aprecia o reformă reală și nu una doar de formă, care să fie pusă în practică în perioada imediat următoare. Mai departe, principiul competiției tre­buie să stea la loc de cinste, pentru a se putea selecta cu adevărat cadrele de conducere cele mai potrivite și care să întrunească accepțiunea majorității membrilor. Din păcate există, inclusiv în Alba, membri care nici măcar nu concep noțiunea de competiție. Exemplu - Romi Dragosin - președintele PSD Sebeș, care a devenit foarte agasat în 2002, când la alegerile din organizația locală a avut un contracandidat. Mai sunt și alte exemple. Acest principiu al competiției a fost însă greșit interpretat de către unii, în sensul că au transformat lupta politică deschisă, cinstită, trans­parentă, în jocuri de culise. Mai concret, de cca. 2 luni de zile, PSD Alba are două sedii diferite situate în Piața Iuliu Maniu din Alba Iulia. Unul este cu adevărat sediul organizației județene, unde se reunesc organele de conducere și alți membri, iar celălalt este... Biroul de avocatură al lui Ioan Rus, care este foarte solicitat de către unii oameni ce și-au pierdut pozițiile politice și reprezintă locul unde se pun la cale strategii de debarcare a actualei conduceri. Aceasta este maniera de competiție pe care unii membri o înțeleg și cred că ea arată mentalitățile învechite de care nu reușesc să se debaraseze. Cred că românii au demonstrat foarte clar în ultimii 15 ani de zile că doresc să rupă orice legătură cu trecutul și e strigător la cer faptul că la nivelul unui partid mai există și oameni care ignoră acest lucru. Cred că asemenea persoane se vor autoelimina de pe scena politică și sper că acest proces de alegeri pe care PSD îl va avea să marcheze definitiv ruptura cu trecutul. Un alt principiu enunțat la Cluj a fost democrația în partid, democrație care la nivelul organizației județene Alba s-a instaurat începând cu 2004. Din păcate, unii colegi confundă ideea de democrație cu cea de anarhie, manifestând "îngrijorare" vizavi de "haosul" instaurat la nivelul par­tidului. Este tot o problemă de mentalitate și vreau să-i asigur că, dacă sunt nostalgici, dictatura în România a murit definitiv și o pot căuta eventual în Cuba.
    - Până una alta, av. Ioan Rus, foarte mulți ani liderul de ne­con­testat al organizației județene a partidului, și-a anunțat oficial candidatura la președinția PSD Alba. În baza principiului competiției de care ați pomenit des, cum comentați acest lucru?
    - Am aflat din presă că d-l av. Ioan Rus, fostul lider al PSD Alba până în 2003, s-a hotărât să candideze din nou. Este un lucru lăudabil pentru că se înscrie în principiul pe care cu toții l-am acceptat și anume competiția. Ioan Rus este unul dintre membrii fondatori ai partidului, a cărui activitate a fost utilă PSD, însă în foarte multe situații prezența un timp prea îndelungat a unui om la conducere nu este benefică. Prezența îndelungată a lui Ioan Rus în fruntea PSD Alba a avut consecințe negative având în vedere pe de-o parte maniera de conducere pe care a aplicat-o și anume de la o democrație specifică anilor '90, la o dictatură de tip PCR în care doar el gândea, iar ceilalți au fost transformați in simpli "yesmeni" care eventual aveau curajul să-l laude pe șeful lor și să-l facă să creadă cu adevărat că este cel mai bun, cel mai frumos și că fără el nimic nu se poate. Acest piedestal pe care a fost pus i-a creat posibilitatea ca uneori să uite de interesele partidului și să le confunde cu cele personale. Cred că în momentul în care ne gândim la Rus, nu putem să nu ne aducem aminte de scandalurile care au ținut prima pagină a ziarelor de-a lungul timpului, la problemele cu alcoolul, pe care nu ne permitem să le judecăm, dar care în mod cert au impietat asupra imaginii PSD Alba, imagine care la un moment dat s-a identificat cu Ioan Rus. Această imagine negativă în mod sigur s-ar perpetua dacă Ioan Rus ar reveni la conducerea PSD Alba. Și atunci ne punem firesc întrebarea: ce câștigăm din punct de vedere al PSD? Răspunsul este o cădere semnificativă în sondaje și îndepărtarea tot mai mult de obiectivul nostru - revenirea la putere. S-ar putea întelege că această reacție a mea la adresa lui Ioan Rus reprezintă o încălcare a principiului competiției pe care l-am enunțat anterior. Nu este nici pe departe așa. Consider însă că pentru a putea răzbi cu adevărat e nevoie să ne facem mai întâi curățenie în curtea noastră.
    - Dumneavoastră vă veți înscrie în lupta pentru șefia PSD Alba?
    - Da, voi candida și eu la președinția Organizației Județene a PSD Alba. Sunt foarte hotărât să lupt pentru principiile de care am tot pomenit anterior și am convingerea că în final toți membrii PSD le vor îmbrățișa și le vor respecta. Cu certitudine, drumul PSD va fi orientat fără echivoc către reformă și modernizare chiar dacă mai sunt și unii membri reticenți la ideile de înnoire.
    - Ce ne puteți spune despre disputele pe care le aveți cu de­putatul Emilian Cutean, colegul dvs. de partid și de parlament, dispute care nu sunt în măsură să ridice cota PSD Alba?
    - Să fie foarte clar, nu am absolut nimic cu d-l Cutean, care fără să cunoască organizația PSD Alba a intrat în mai multe jocuri care au generat anumite dispute. Nu e grav că sunt aceste confruntări, dar cred că oamenii care ne-au votat și pe care îi reprezentăm acum nu au nevoie de așa ceva. Sper că timpul va rezolva toate aceste neînțelegeri normale într-un fel și bineînțeles că la un moment dat lucrurile vor intra pe făgașul lor firesc.
    - În final, dacă ați dori să transmiteți un mesaj membrilor și simpatizanților PSD, dar și reprezentanților actualei puteri, care ar fi acela?
    - Pentru primii, trebuie să părăsim ideea găștilor din partid în sensul că suntem catalogați ca fiind oamenii lui Rus, Filipescu sau Sârbu. Vrem comunism sau vrem social - democrație? Aceasta este dilema noastră, cred că ea există și în alte partide, și trebuie să o eliminăm. În ceea ce privește actuala putere, lucrurile se defășoară exact după cum le prezentam eu cu mult patos în campania electorală. Adică nu sunt interesați absolut deloc de actul de gu­vernare, ci de cum să-și satisfacă clientela politică. Vor să schimbe tot, de la directorii de grădinițe la secretarii de stat din ministere, nimic să nu reziste acestui tăvălug, chiar dacă vorbim de oameni foarte competenți care își vor pierde posturile. Această mentalitate este foarte păguboasă pentru cetățean dar și pentru procesul de reformă în care România a făcut pași semnificativi în ultimii 4 ani. Nu vreau să mai pomenesc despre această cotă unică care a creat un gol în buget de cca. 30.000 miliarde lei precum și de renunțarea la medicamentele compensate. Populația va resimți în curând din plin aceste măsuri. În final i-aș transmite ceva și onorabilului primar al municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, care ne-a acuzat fără nici o noimă că am transformat sediile instituțiilor publice în sedii de partid. Nu știm exact la ce instituții se referă și la ce partide. La o mică analiză însă credem că are dreptate și îi sugerăm să caute în curtea proprie pentru că o instituție publică cu adevărat politizată la nivelul județului este Primăria Alba Iulia, transformată în al doilea sediu al PD - ului, unde salariații respiră pur și simplu aer pedist. Dacă dânsul mai are și alte exemple, le așteptăm cu mult interes!
Răzvan JURCĂ

Comercianți ilegali amendați
     Serviciul de Ordine Publică a organizat, pe raza județului Alba, o acțiune al cărei scop a fost depistarea persoanelor care practică ilegal comerțul stradal și cerșetoria. Au fost depistați 55 de cerșetori și 17 comercianți stradali. Polițiștii au aplicat 252 de sancțiuni con­travenționale, în valoare totală de aproximativ 181 de milioane de lei. De asemenea, au fost confiscate produse în valoare de 1,8 milioane de lei. (L.I.)
Manevră periculoasă
     Constantin Martin, din localitatea Aninoasa, județul Gorj, con­ducător auto la o societate de transporturi, a fost implicat, în 4 martie, într-un accident rutier. În timp ce conducea autoutilitara marca Roman, pe direcția Teiuș-Sebeș, el a efectuat o manevră de depășire a unui microbus staționat și a intrat în coliziune cu auto­tractorul Volvo, condus regulamentar din sens opus de Marian Mir­cea Marti. În urma impactului Constantin Martin a suferit o fractură de piramidă nazală, iar Ion Dumitrescu, pasager în autoutilitară, s-a ales cu fractura femurului drept, fiind internat la Spitalul județean Alba, secția Ortopedie. În cauză, poliția continuă cercetările. (L.I.)
Ulciorul nu merge de prea multe ori la apă!
     Robert Kaloși, în vârstă de 21 de ani, fără ocupație, ce locuiește fără forme legale în Alba Iulia, a fost identificat, în 5 mar­tie, în jurul orei 8.00, de cei din cadrul Biroului Investigații Criminale, ca fiind autorul a trei furturi comise în lunile februarie și martie 2005. Tânărul a sustras diferite bunuri a căror valoare se ridică la suma de 63 de milioane de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit păgubiților. Robert Kaloși este cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. (L.I.)
Unificare RCA - Carte Verde
     Cu toate că era prevăzută să se întâmple în 2005, unirea RCA cu Cartea Verde se va produce în 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. (M.F.)
Arhiva ziarului Unirea se poate descărca
     Așa cum v-am obișnuit, spre deosebire de oamenii politici, noi nu promitem c-o să facem ci vă punem în fața faptului împlinit. Ultima ghidușie născocită de mintea-mi diabolică este posibilitatea de-a descărca arhiva ziarului Unirea, perioada 2001 - 2004. Din câte știu eu, o putem trece la categoria premieră mondială fiindcă nu cunosc alt ziar care să aibă această facilitate. În plus este și gratis, chiar dacă facilitatea este neprețuită. În fapt este vorba de 4 e-books (cărți electronice), câte una pentru fiecare an, în format exe, așa că o să le lansați în execuție ca pe orice program de Windows, fie cu două clicuri rapide pe fișier, fie cu run. Aceste e-books pot fi descărcate din oricare dintre cele 3 siteuri Unirea. Deși înainte de plasarea în server au fost scanate ca să nu conțină viruși, nu uitați să le verificați cu cel puțin un antivirus înainte de a le folosi. Lectură plăcută!
    Cu această ocazie cei care se întrebau de ce nu sunt siteurile Unirea în format PHP, cum e moda acum, au primit și răspunsul: transformarea în e-book a arhivei nu se putea face decât folosind "bătrânul" HTML. Vorba românului, cine n-are bătrâni să-și cumpere!
Florin SILEA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.