Ca un trăsnet a căzut sâmbătă vestea renunţării lui Cornelui Vadim Tudor la preşedinţia partidului România Mare, un partid pe care l-a creat şi cu care s-a identificat în ultimii 14 ani. Tocmai de aceea mulţi se întreabă acum ce se va întâmpla cu acest partid? Îi vor mai rămâne votanţii săi de până acum alături? Ce vrea de fapt Corneliu Vadim Tudor? Cât de reale sunt justificările oferite pentru gestul său? Va fi Corneliu Ciontu un preşedinte de partid pe măsura predecesorului său? Cu lumini şi umbre Corneliu Vadim Tudor este una dintre cele mai marcante figuri ale politicii româneşti şi tocmai de aceea primele reacţii la auzul veştii retragerii sale s-au axat asupra personalităţii sale, a planurilor sale de viitor. Prea puţini au fost cei care s-au gândit ce înseamnă gestul său pentru partid, cu atât mai mult cu cât tot de sâmbătă Partidul România Mare şi-a schimbat denumirea în Partidul Popular România Mare. În intervalul unei săptămâni este al doilea partid care încearcă să se apropie de segmentul popular al scenei politice. Ne referim desigur la scena politică europeană unde "popularii" sunt foarte puternici, Partidul Po­pular European dominând Parlamentul European. Până acum câ­teva zile "popularii" nu erau reprezentaţi în România. Acum avem nu un partid, ci două care se vor lupta pentru a intra în graţiile PPE: Partidul Popular Creştin Democrat (născut din fuziunea PNŢCD cu Uniunea pentru Reconstrucţia României) şi Partidul Popular Româ­nia Mare.
    Că lupta dintre PPCD şi PPRM va fi dură a spus-o chiar Corneliu Vadim Tudor şi a accentuat-o Gheorghe Ciuhandu, ceea ce arată că lupii şi-au schimbat părul dar năravul ba, iar vechile ranchiune ţărănisto-vadimiste nu au fost şi nici nu vor fi date vreodată uitării. Privit de politicienii români şi străini ca o oaie neagră (ba chiar bănuit de o anumită nebunie) Corneliu Vadim Tudor a dat însă a­cum un exemplu clar de luciditate. A înţeles că pentru a da o şansă partidului său în noua postură populară este nevoie să se retragă din linia întâi astfel încât ranchiunele şi umbrele pe care le adună ca persoană să nu se răsfrângă şi asupra partidului. Dar a creat şi o­cu­pat funcţia de preşedinte de onoare în ideea ca simpatizanţii talibani ai Par­tidului România Mare să rămână simpatizanţi ai Par­tidului Popular România Mare şi desigur pentru a avea în continuare un cuvânt greu de spus.
    Dacă va şti să-şi joace bine atu-urile, Partidul Popular România Mare are şanse frumoase de a seduce popularii europeni (care au impus de fapt schimbarea lui Vadim, a numelui partidului şi a unor prevederi statutare), care oricât de legaţi sufleteşte ar fi de foştii ţărănişti, nu pot ignora realitatea dură că ţărăniştii populari sunt în afara Parlamentului României (şi au şanse destul de mici de a-şi reface capitalul de popularitate pentru viitoarele alegeri) în timp ce popularii României Mari sunt un partid parlamentar puternic (acelaşi număr de parlamentari ca Partidul Democrat). Iar politica, nu este locul sentimentalismelor. Fără Corneliu Vadim Tudor în funcţia de preşedinte, Partidul Popular România Mare devine atractiv pentru noi alianţe în sânul actualului Parlament, unde, mai ales la Senat, co­aliţia de guvernământ dispune de o majoritate atât de fragilă încât preşedintele Traian Băsescu s-a gândit la alegeri anticipate. Blo­ca­jul în care s-a aflat Partidul România Mare s-a spart, dar cât de înţe­leaptă va fi evoluţia sa viitoare este încă prematur să apreciem.