Prima pagină Ediția din: 14.3.2005
Cadrele Alianței - mai presus decât legea funcționarilor publici?
•Mugurel Sârbu și George Maior vor iniția demer­suri parlamentare pentru protejarea funcționarilor publici "vânați" de "aliați"
     Președintele PSD Alba, deputatul Mugurel Liviu Sârbu și sena­torul George Cristian Maior au declarat la unison că nu mai ajung doar simple reacții verbale la adresa actualei puteri în ceea ce pri­vește "prigoana" care s-a instituit asupra funcționarilor publici pese­diști. "Colegii din Alianță nu se potolesc cu această adevărată vână­toare de membri PSD și atunci va trebui să acționăm în consecință. Vom iniția o serie de demersuri la nivel de Parlament și o să abor­dăm și comisiile europene abilitate pentru că împreună am conceput și realizat legea care reglementează statutul funcționarului public. Noi am încercat să profesionalizăm această funcție publică, am dorit ca ea să fie ferită de acest tăvălug al schimbărilor, dar cei care com­pun actuala putere nu vor sau nu pot să înțeleagă acest aspect. Nu este posibil ca mulți membri de-ai noștri, funcționari publici, să nu mai calce de frică sediul partidului, să nu mai participe la ședințe", a spus președintele PSD Alba.
    Mugurel Sârbu a mai declarat, în altă ordine de idei, că nu s-a au­todelegat la ședințele de alegeri ale organizațiilor locale ale PSD Al­ba, așa cum a fost acuzat de către unii colegi de partid. "În calitatea de președinte al organizației PSD Alba ar trebui să particip teoretic la toate aceste conferințe. Cum este imposibil acest lucru, mă voi duce la conferințele municipale și orășenești și la câteva comunale. Le transmit celor care m-au contestat că este liber să participe ori­cine dorește, nu am impus prezența unuia sau altuia în funcție de sim­patii".
Răzvan JURCĂ

Iarnă grea în Munții Apuseni
     Deși suntem la mijlocul lunii martie, iarna nu se lasă învinsă. În Munții Apuseni ninsoarea care de sâmbătă seara a "curs" neîn­tre­rupt a dus la apariția "celei mai grave situații de acest gen din ultimii ani", după cum a declarat prefectul județului Alba, Cosmin Covaciu. Concret este vorba despre "căderea" liniei de înaltă tensiune care alimentează Munții Apuseni, a 6 linii de medie tensiune și a 196 de posturi de transformare. Avaria a apărut ca urmare a greutății zăpezii care a rupt firele. Au rămas fără curent electric 18 localități dintre care orașele Abrud și Zlatna parțial. De asemenea, este blocat dru­mul județean care leagă comunele Râmeț și Ponor (stratul de ză­padă este de 0,50 m, dar viscolul a făcut nămeți de peste 1,5 m) iar satul Luminești (Sălciua) este izolat. Echipele SC Electrica Alba și SC Drumuri și Poduri Locale Alba sunt în zonă, dar viscolul îngreu­nează încercările de remediere a avariilor. La Râmeț de exemplu Wo­la trimisă pentru deblocarea drumului a rămas și ea blocată astfel încât Cosmin Covaciu a declarat că a avut deja discuții cu re­prezentanții Armatei pentru a interveni și ei dacă vremea nu se va îmbunătăți permițând munca echipelor de intervenție.
Anca DINICĂ

Cristi Borcea investește în județul Alba
     Cunoscutul om de afaceri Cristi Borcea, directorul executiv al FC Dinamo, împreună cu asociatul său Vasile Dincă, va deschide o fabrică de butelii pentru aragaz la Zlatna, care va fi amplasată în zo­na fostei fabrici Ampelum. Intr-o primă fază, investiția se cifrează la 1,5 milioane dolari, creându-se totodată 100 de noi locuri de muncă. Oficialul "câinilor roșii", Cristi Borcea, mai are în derulare afaceri în localitatea de pe Ampoi, carmangeria "Gelico", precum și un punct de lucru al firmei "Crimbo Gaz", al cărui principal obiect de activitate este distribuirea de butelii. (F.R.)
Bărbat găsit mort
     Lucrătorii Postului de Poliție Mogoș au fost sesizați, în 10 mar­tie, la ora 18.00, de către Liviu Bogdan, că Aurel Buta (69 de ani), din Mogoș, a fost găsit decedat în locul numit Coasta lui Bancel, în apropierea grajdurilor de animale aparținând Elenei Bogdan. În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul a fost văzut ultima dată în jurul orei 14.00, în timp ce se deplasa din satul Butești spre satul To­mești. La fața locului a sosit și medicul de familie, care a constatat decesul. Cadavrul nu prezenta urme de violență. Nu există suspi­ciuni în privința morții, cauza decesului fiind insuficiență cardio-res­piratorie și infarct miocardic. (L.I.)
Sindicatele și patronatele chemate la dialog
     Subprefectul județului Alba, Clement Negruț, care este și preșe­dintele Comisiei județene de Dialog Social a declarat că de săptă­mâna viitoare va chema la discuții pe tema Codului Muncii sindi­catele și patronatul din județul Alba. O asemenea tentativă a mai e­xis­tat dar din partea patronatului a venit un singur reprezentant. "A­vem nevoie și de un patronat puternic, nu numai de sindicate pu­ternice", a declarat Negruț din această perspectivă, dar și din cea a recentelor acțiuni sindicale care s-au desfășurat în ultimele zile în fața Prefecturii județului Alba. El a arătat că dorește o discuție serioasă între reprezentanții sindicatelor și patronatului, o discuție în care prefectura va fi doar un mediator, care va transmite însă la Mi­nisterul Muncii și Protecției Sociale propunerile care vor rezulta în urma acestor discuții. (A.D.)
Pentru ce plătim informațiile meteo?
     Am sunat duminică la Informații Meteo - 834427 și am întrebat dacă ninge sau nu în zona Munților Apuseni. Doamna care ne-a răs­puns "ne-a informat" că nu știe dacă ninge sau nu pentru că nu au nici o informație din zonă, ci doar din... "Cetate". Am întrebat inițial ca persoană particulară, iar când am precizat că suntem de la ziarul "Unirea" ni s-a răspuns că trebuie să plătim informațiile! Desigur că noi le plătim, că doar și din taxele și impozitele noastre se asigură bugetul din care se plătesc salariile celor de la Meteo! De ce oi fi plătind însă, din moment ce la 834427 se doarme în schemă?
Hoț prins în flagrant
     Vineri, 11 martie, în jurul orei 13.00, Tiberiu Navrati în vârstă de 29 de ani, din Cugir, a fost prins în flagrant de către Gheorghe Bog­dan, administrator la o asociație familială din Cugir. Navrati, profitând de neatenția administratorului a sustras, dintr-un sertar, aproximativ 1 milion de lei, după care a părăsit magazinul. Ghinionul lui a fost a­gi­li­tatea lui Gheorghe Bogdan care l-a prins imediat după ce a ieșit din unitate și l-a reținut până la sosirea polițiștilor. Prejudiciul a fost re­cuperat și restituit. Făptașul este cercetat pentru comiterea in­fra­cți­unii de furt calificat. (L.I.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.