Prima pagină Ediția din: 1.4.2005
Incredibil, dar adevărat!
Parlamentarii de Alba și-au dat demisia în bloc
     De astăzi, județul Alba a rămas fără cei șase deputați și doi se­natori care și-au înaintat demisia în bloc. Senatorii George Maior (PSD), Alexandru Pereș (PD) și deputații Nicolae Popa (PUR), Tiberiu Bărbulețiu (PNL), Ștefan Bardan (PD), Mugurel Sârbu (PSD), Emil Cuteanu (PSD), Cristian Buzea (PRM) și-au înaintat demisiile la secretariatele Senatului și al Camerei Deputaților. Parlamentarii de Alba protestează în acest fel pentru faptul că nu pot ajuta mai mult județul Alba prin atragerea de fonduri de la București în vederea dezvoltării economice a județului Alba. În plus, aleșii noștri sunt nemulțumiți de faptul că au indemnizații completate cu "sume for­fe­tare" prea mari în comparație cu românul de rând, care o duce tot mai rău de la o zi la alta și care, de astăzi, va plăti noi taxe și im­po­zite mărite. Senatorii sunt supărați că, de curând, Biroul Permanent al Senatului a decis achiziționarea unor noi autoturisme, ei preferând confortul actualelor Dacia Super Nova. În schimb, deputații de Alba spun că în loc să aloce banii pentru modernizarea drumurilor jude­țene pline de gropi, Camera Deputaților a preferat să continue lu­crările la piscina de la subsolul "Casei Poporului", în care s-au pom­pat numai în ultimii ani peste 13 miliarde de lei. Mai mult decât atât, deputații de Alba spun că o asemenea piscină nu are nici un rost, atât timp cât în teritoriu la cabinetele parlamentare, unde muncesc din greu, nu au în dotare o sală de forță performantă și cabină de saună, astfel încât să se poată recupera după numeroasele și is­tovitoarele vizite în județ, starea drumurilor fiind un adevărat calvar pentru parlamentarii noștri.
    Este pentru prima dată când aleșii județului fac front comun pen­tru binele cetățenilor și indiferent de culoare politică, senatorii și de­putații renunță la fotolile comode de parlamentari pentru a se pune în slujba poporului. În locul demisionarilor vor intra în parlament ur­mătorii pe listele PSD, PNL, PD și PRM. Vestea s-a răspândit ca un fulger în mediul politic din județ, prefectul Cosmin Covaciu, pre­ședintele CJ Alba, Ion Dumitrel și primarul Mircea Hava amenințând și ei cu demisia, în semn de solidaritate cu parlamentarii demisi­onari.
Florin ROMAN

Îndemn la rugăciune pentru jurnaliștii răpiți în Irak
     Aflându-ne pe calea Postului Sfintelor Paști, încercările și ispi­tele vrăjmașilor văzuți și nevăzuți ne pun la încercare credința și nă­dejdea în Dumnezeu, dragostea față de aproapele nostru. Drama ce­lor trei români jurnaliști răpiți de militanți ai unei grupări teroriste din Irak nu trebuie să ne lase indiferenți. Fiecare creștin, după puterea sa, urmând poruncii iubirii date de Mântuitorul Hristos, este chermat să își aducă prinosul de rugăciune pentru frații noștri români aflați la ceas de grea încercare.
    Înalt Prea Sfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei ne cheamă pe toți păstoriții de pe întreg cuprinsul Eparhiei de Alba Iulia să ne unim su­fle­tele întru rugăciune pentru salvarea vieții acestor oameni nevi­no­vați. Totodată, Înalt Prea Sfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei îndeam­nă pe toți preoții și credincioșii ca în 3 aprilie, duminica a treia din post, în care prăznuim Sfânta Cruce, în toate bisericile să se săvâr­șească slujbe pentru acești români aflați în suferință.
    Nădăjduim ca rugăciunile noastre să fie grabnic ascultate de Bu­nul Dumnezeu, iar cei trei jurnaliști români să se întoarcă cu bine la familiile lor. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia)
Încă 4 pârtii de schi
     Consilierii județeni au aprobat în ultima ședință proiectul de ho­tărâre referitor la avizul pentru documentația "Plan urbanistic zonal - domeniul schiabil Bubești - Poiana Vârtop" din comuna Arieșeni. Prin aprobarea acestui aviz se dă practic startul realizării unor pârtii pentru extinderea domeniului schiabil și construirea unor unități de cazare care vor fi grupate în principal la Arieșeni, Galbena, Bubești și Vârtop. Toate construcțiile vor avea prevăzute accese carosabile separate pentru utilizatori, personal și acces tehnic de întreținere.(F.R.)
Telefon "verde" și la Direcția Muncii Alba
     Moda telefonului "verde" se extinde treptat la majoritatea in­sti­tu­țiilor publice din județul nostru. Astfel, de câteva zile, o asemenea li­nie telefonică funcționează și la Direcția de Muncă, Solidaritate So­cială și Familie Alba. Toți cei care vor să obțină informații privind do­meniul specific de activitate pot apela 0800800186. Acesta poate fi folosit în zilele de luni, marți și joi între orele 8.30 - 19.00, miercuri și vineri între orele 8.30 - 17.00, iar sâmbăta între orele 9.00 - 14.00.(R.J.)
Ca să fie peste Prefectură
CJ Alba trece la "Coada Calului"
     Consilierii județeni au aprobat ieri proiectul de hotărâre necesar pentru încuviințarea cererii ce va fi adresată Guvernului României în vederea trecerii unui imobil din strada Mihai Viteazul nr.10, din do­meniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Na­ționale în administrarea Consiliului Județean. În clădirea solicitată de CJ Alba funcționa până nu demult unitatea militară de pontonieri. În prezent, CJ Alba nu dispune de un spațiu propriu de funcționare, iar mai multe din instituțiile aflate în subordine își desfășoară ac­ti­vitatea în spații închiriate. Trecerea în domeniul public al județului a acestui spațiu ar permite amenajarea unui sediu propriu de func­țio­nare pentru Consiliul Județean, existând și posibilitatea concentrării activității instituțiilor de sub autoritatea sa.(F.R.)
La Câmpeni
"Tulnicul" PSD răsună pentru Gheorghe Drăgoi
     Astăzi în incinta restaurantului "Tulnicul" din Câmpeni se va des­fășura conferința de alegeri a organizației PSD din capitala Țării Mo­ților. Potrivit unor informații de ultimă oră din interiorul partidului, se pare că dl. Gheorghe Drăgoi, actualul președinte al PSD Câmpeni va obține fără probleme un nou mandat, posibilul său contra­can­di­dat, ex - deputatul Constantin Selagea, fiind mai mult interesat de ob­ținerea funcției de vicepreședinte la nivel județean.(R.J.)
Bani pentru podul rutier Valea Trâmpoiele
     Prefectura județului Alba a inițiat un proiect de hotărâre de guvern prin care să se aloce suma de 3,124 miliarde de lei din fondul de intervenție la dispoziția Guvernului. Această sumă ar urma să intre în bugetul Consiliului Local Zlatna pentru refacerea podului rutier Valea Trâmpoiele. "Comunitatea din satul Valea Trâmpoiele este separată de apele Ampoiului și pentru evitarea izolării unei părți a localnicilor se impune refacerea de urgență a podului", a precizat subprefectul Clement Negruț. (I.P.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.