Editorial
Evaziunea fiscală e crimă
     Guvernul condus de liberalul Călin Popescu Tăriceanu a mai pregătit o grea lovitură pentru cei care fentează legea, în dorința de a obține venituri ilicite și de a se îmbogăți peste noapte. Unul dintre cele mai importante puncte din programul de guvernare, care ține de lupta împotriva corupției, s-a realizat prin adoptarea proiectului legii privind combaterea evaziunii fiscale. Infracțiunile fiscale vor fi pe­dep­site exclusiv penal și vor fi asimilate cu crima. Premierul Tăriceanu a declarat că această măsură este conformă cu angajamentele europene din Planul de acțiune al Strategiei Anticorupție, care a fost înaintat Comisiei Europene de la Bruxelles. „Prin această nouă lege se asimilează faptele de infracțiune fiscală cu crima în sensul că pedepsele cu închisoarea aplicate evazioniștilor sunt la fel de mari ca și în cazul infracțiunilor asupra vieții și integrității persoanei", a declarat premierul Tăriceanu. Noua lege este mult mai clară și prevede în mod expres că numai faptele savârșite cu intenție sunt incriminate. În acest fel se elimină posibilitatea sancționării penale a celor care, de exemplu, completează greșit o declarație de im­punere. Vinovăția o stabilesc organele de urmărire penală, iar in­stan­ța este cea care în final decide aplicarea sancțiunii. Pentru rambursările ilegale de taxe și impozite, pedeapsa este de până la 15 ani de închisoare, iar asocierea în vederea săvârșirii unei astfel de fapte se pedepsește cu până la 18 ani închisoare. Alte infracțiuni pedepsite de noua lege sunt, de exemplu, nerefacerea arhivelor distruse în termenul dispus de organele competente, refuzul ne­justificat al unei persoane, după ce a fost somată, în scris, de trei ori, de a prezenta, conform legii, organelor competente, docu­men­tele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării ve­rificărilor financiare, fiscale sau vamale, împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente, de a intra în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în condițiile legii, reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, punerea în circulație sau deți­nerea, fără drept, a formularelor tipizate cu regim special, stabilirea cu rea credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, în scopul obținerii, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări cu sume datorate bugetului general consolidat, iar asocierea în vederea savârșirii acestei fapte se pedepsește cu închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi. Pentru "tunuri" mai mari de 10.000 euro, în echivalentul monedei naționale, pedeapsa cu închisoarea va fi de la 3 la 10 ani, peste 100 000 euro prejudiciu, de la 4 la 12 ani, iar în cazul unui prejudiciu de peste 500.000 euro pedeapsa va fi de la 5 la 16 ani. Pentru un prejudiciu mai mare de 1 milion de euro, pedeapsa cu închisoarea va fi între 12 și 20 de ani. Important este și faptul că "țeparii" vor fi înregistrați în bazele de date ale Fiscului și nu vor mai putea fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți ai unor firme. După adop­tarea în Parlament, noua lege va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Dacă până acum legea era destul de ambiguă și interpretările permiteau operațiuni la limita legii, de acum înainte, evazioniștii care calcă pe bec vor fi asimilați cu criminalii. Aviz amatorilor!
Florin ROMAN