Liniştiţi acum că nu mai putem rata semnarea la 25 aprilie a Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană (decât eventual prin demisia în bloc a guvernului, sau prin cine ştie ce altă întâmplare extraordinară) şi că jurnaliştii răpiţi în Irak sunt bine sănătoşi, chiar dacă nu sunt liberi (ne-a aspus-o chiar preşedintele Traian Bă­sescu) să ne întoarcem la ce ne doare cel mai mult: BANII. Ai noştri cei de buzunar, ai noştri cei din bugetul statului. De la in­troducerea cotei unice de impozitare la 1 ianuarie nici presa, nici analiştii economici nu mai contenesc a explica efectele acestui gest. Nici guvernul nu mai pridideşte să ia măsuri de contracarare a unora dintre aceste efecte, ne referim la cele care au dus la apariţia unor goluri bugetare. Chiar dacă am fost adeseori admonestaţi să nu le spunem aşa, totuşi sintagma aceasta este cea potrivită pen­tru cele ce se întâmplă.
    Acum două luni Fondul Monetar Internaţional a fost suficient de în­grijorat de efectele negative ale cotei unice asupra veniturilor bugetare încât să amâne luarea unei decizii privind încheierea unui nou acord. Argumentul guvernului român care a acceptat amânarea a fost că este nevoie de mai mult timp pentru a se putea face o evaluare corectă a acestor efecte. Amânarea se pare că a expirat, iar ministrul Finanţelor, Ionuţ Popescu, a plecat la Washington pen­tru sesiunea de primăvară a FMI. De aici el speră să se întoarcă cu acceptarea de către FMI a unui deficit bugetar mai mare decât 0,7 la sută şi desigur cu un OK în privinţa cheltuielilor bugetare. Abia apoi va urma rectificarea. O rectificare de buget în general negativă, chiar dacă s-au declarat trei sectoare care vor primi totuşi ceva în plus: agricultura, infrastructura şi administraţia publică. Deja sindi­catele din învăţământ au început să se agite, chiar dacă, aşa cum declara unul dintre liderii la nivel naţional, ar fi trebuit să se obiş­nuiască deja cu promisiunile neonorate ale guvernelor.
    Vorbind acum despre banii noştri cei de buzunar să spunem că nu prea stăm pe roze şi nici perspectivele nu sunt trandafirii. Deşi programul de aliniere a preţurilor cu cele din Uniunea Europeană prevedea mărirea accizelor abia de la 1 iunie, guvernul în goană după bani a aplicat măsura mai repede, de la 1 aprilie. Efectele a­bia acum încep să se vadă, când din rafturi au dispărut produsele accizate la vechile niveluri şi comercianţii s-au aprovizionat cu cele accizate după sistemul nou. Pentru că românul oricât de sărac este, face eforturi mari pentru a avea o masă de Paşte îmbelşugată care să respecte tradiţia şi deci febra cumpărăturilor va fi mare, bugetul are foarte mult de câştigat. Dar devansarea măririi accizelor nu este singurul semn al foamei bugetare. Ea este perfect ilustrată de modificarea, modificarea modificării, revenirea la modificare, răs­modificarea şi remodificarea Codului Fiscal. De cinci ori a fost mo­dificat noul Cod Fiscal de la începutul anului. Nu cred că mai ştie cineva exact care sunt ultimele prevederi. Cât despre venituri... Ehei, aici e altă poveste! Una tristă pentru că dacă aderarea la UE impune alinierea preţurilor pentru a nu avea un şoc la 1 ianuarie 2007, alinierea veniturilor (cele salariale) este lăsată la mila... pieţei şi a angajatorilor.