Curier județean
Subprefectul - sensibil la problemele pensionarilor
     Ieri, la sediul Prefecturii Alba, a avut loc prima ședință a Co­mitetului Consultativ de Dialog Civic al Persoanelor Vârstnice din Alba. Alături de președintele Comisiei - subprefectul Clement Ne­gruț, au mai participat Nicolae Rusu, președintele Consiliului Jude­țean pentru Persoanele Vârstnice, Dionisie Hăljoni, președintele Fo­rumului Județean al Pensionarilor și Ion Radu, reprezentantul A­so­ciației Veteranilor de Război. De asemenea, din această comisie mai fac parte și directori ai instituțiilor deconcentrate din județ care au legătură directă cu această categorie socială: Casa Județeană de Pensii, Direcția Muncii, Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate, Direcția de Să­nătate Publică. Potrivit lui Clement Negruț, cel mai important subiect abordat a fost cel al recorelării pensiilor, în legătură cu care mulți pensionari au întrebări și nelămuriri. "Sunt mulți pensionari care se tem ca nu cumva în urma acestui proces să le fie reduse pensiiile", a precizat subprefectul. De asemenea, el și-a exprimat disponibilitatea ca, atunci când situația o cere, îm­preună cu cei responsabili, să se deplaseze personal în cadrul co­munităților organizate ale pensionarilor din județ. (I.P.)
Mulțumiri
     Parohia Ortodoxă Română "Sf. Apostol Andrei", Ocna Mureș I, mulțumește d-lui Ion Dumitrel, președintele CJ Alba și d-lor vice­președinți Dan Coriolan Simedru, Florin Mărginean și membrilor Consiliului Județean Alba (inimoasei doamne Dana Șerb) pentru spri­jinul financiar acordat parohiei noastre la ridicarea noii biserici parohiale. Numele domniilor voastre s-au înscris printre cei care au înțeles necesitatea construirii sfintei noastre biserici.
    Fie ca Lumina Învierii să vă călăuzească mereu viața!
    Cu alese mulțumiri, în numele celor peste 2.000 de credincioși ai parohiei noastre
pr. paroh Cornel MARCU

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.