După ce toată lumea prezentă la Strasburg şi-a prelungit în climatul cordial, atât de convenabil nouă şi bulgarilor, schimbul de opinii, la sugestia de după festivitate a creştin-democraţilor germani au apărut temerile şi reţinerile. Unele vehement exprimate, fără e­chivoc, altele cu subînţelesuri subtile ca să pricepem că totuşi ar putea exista un "dacă" cu sensuri care ne întorc în timpuri vechi, spartane. Ambiguităţile în care ne scăldăm, deopotrivă la propriu şi la figurat, au îndemnat elitele politice autohtone să-şi iasă din sta­rea latentă de după alegeri şi Tratat, să străbată viguros mai în faţă spre o nouă geometrie conceptuală şi de formulă politică, mai a­greabilă viitorilor confraţi europeni. Şi cum fiecare are în sine por­nirea să vadă şi să înveţe, partidele noastre au şi iuţit, după chipul şi interesele proprii, să studieze mai cu seamă mijloacele rapide, moderne de schimbare a look-ului, de cele mai multe ori prin titlu, nu prin doctrină. Un sondaj de opinie realizat de Data Media spre a evidenţia redirecţionarea simpatiei conaţionalilor este menit să slu­jească şi unor viitoare cosmetizări de natură politică. Cu cifrele sta­tistice solidificate procentual au reînceput manevrele de curtoazie dintre PNL şi PD în intenţia fuzionării. Alunecările democraţilor spre mişcarea creştin-democrată şi populară care tutelează Europa, su­ge­rate de Consiliul Naţional de Coordonare de la sfârşitul săptă­mânii trecute, nu i-au lăsat indiferenţi pe colegii lor liberali de ali­anţă. Apropiata Convenţie Naţională a pediştilor şi metamorfozarea doctrinară a acestora în creştin-democraţi cu "popularitate" i-ar izola pe liberali tocmai de cei cu care alcătuiesc necesarul tandem. O fuziune între două partide de structuri şi viziuni atât de diferite nu este uşor de realizat îndeobşte când se rearanjează şi poziţiile în fotoliile de conducere. Cu conceptele, ideile, programele şi ce mai există e simplu, dar avantajele personale nu pot fi ignorate. De aici şi diversitatea de poziţii în opoziţii ale politicienilor cu nume sonore în formaţiuni. Preşedintele liberalilor, Călin Popescu Tăriceanu aş­teaptă să se limpezească apele la convenţia PD şi apoi demarează negocierile cu cei care vor rămâne în structurile renovatului partid democrat. Partidul Umanist Român a mirosit şi el că schimbarea poa­te face bine şi dintr-o dată, mai alaltăieri, umaniştii au devenit conservatori. Şi-au creat astfel condiţiile ca la un "adică", să schim­be cârma, aşa cum ne-au obişnuit, în partea care le convine mai mult, poate să ajungă chiar într-un loc de unde au mai plecat când­va.
    Nu întotdeauna magia manevrelor a reuşit însă să-i păcălească pe observatori. Exemplul cel mai potrivit este PPRM-ul lui Vadim Tudor, care şi-a schimbat look-ul dar năravul ba, de unde şi căderea din graţiile electoratului la o cotă procentuală alarmantă pentru for­maţiunea vadimistă. PSD-ul, ca un lup singuratic rămâne singur şi confortabil în fotoliile Internaţionalei Socialiste privind cu ochi uimiţi, încă buimaci, la peregrinările de forţe, care încearcă din răsputeri să ajungă în graţiile europenilor cu statut imbatabil. Câtă cheltuială de energie, de idei, câtă concentrare! Pe ce, în fond şi la urma urmei? ar părea să spună impasibili cei trei (uneori patru) corifei pesedişti care însă nu-şi găsesc locul şi rosturile după căderea liberă a uri­aşului lor partid şi se complac într-o contemplaţie confuză a noilor di­namici din partid(e).
    Pierderea rădăcinilor a născut o replică la înţelesurile generale pe care le exprimă vânzoleala toată de statute, doctrine şi haine ale partidelor noastre cărora le place să creadă că a schimba face mu­sai pe plac electorilor şi altora din lumea mare.