Curier județean
Consiliul Județean Alba organizează cel mai im­por­tant eveniment al acestei primăveri
"Alba Golf Challenge" a intrat în linie dreaptă
     Organizarea de evenimente ample, care să confere importanță județului Alba, este una dintre componentele strategiei de promovare pe care Consiliul Județean Alba o aplică pentru dezvoltarea turis­mului județean. La sfârșitul lunii mai se va desfășura la Pianu de Jos competiția "Alba Golf Challenge" ce va reuni cei mai importanți jucători din țară. Proiectul este rodul unui parteneriat pe care Con­siliul Județean Alba l-a încheiat cu Primăria Pianu, Consiliul Local Pianu și Clubul de Golf "Paul Tomița", urmărind transformarea aces­tei competiții într-un eveniment anual care să fie reprezentativ pentru județul Alba. Ion Dumitrel, președintele CJ Alba, a fost ieri la Pianu unde s-a întâlnit cu primarul Marin Petruse pentru a vedea stadiul pregătirilor. Sunt avute în vedere toate aspectele, pentru ca între­cerea să se poată desfășura în cele mai bune condiții, iar până în momentul de față nu există probleme deosebite. "La Pianu de Jos există cel mai bun teren de golf din țară și era normal ca această resursă să fie exploatată în interesul județului Alba. Tocmai de a­ce­ea, organizarea unei competiții de asemenea amploare nu ar fi fost posibilă fără implicarea Consiliului Județean. Este binecunoscut faptul că jucătorii de golf provin din rândul marilor oameni de afaceri, iar prezența lor aici creează un cadru favorabil pentru a le face cunoscută zona și posibilitățile de afaceri", a spus Ion Dumitrel. Vineri, 13 mai, Ion Dumitrel însoțit de directorul Direcției Tehnice a CJ Alba, Dan Popescu, se va afla din nou la Pianu de Jos pentru a discuta cu întreaga echipă implicată în organizarea acestui eve­niment.
Florin ROMAN

La Spitalul Județean
Comisia "Medicamentul"
     Directorul Spitalului Județean de Urgență Alba, dr. Călin Potor, a declarat că intenționează să reînființeze comisia "Medicamentul", pen­tru a-i responzabiliza mai bine pe toți medicii cu privire la pro­dusele farma­ceutice administrate bolnavilor internați. Din comisie vor face parte, pe lângă conducerea spitalului, șefii de secții și far­ma­cistul-șef al unității. El a menționat că măsura este menită să ducă și la economisirea unor fonduri pentru achiziția de medicamente, având în vedere că până acum comenzile către furnizori erau făcute doar de șefii de secție. Dr. Potor a ținut să sublinieze că acest lucru nu va însemna că pacienții care au reacții adverse la medicamentele administrate în spital sau produsele respective nu-și dovedesc efi­ciența curativă nu vor beneficia de tratamentul corespunzător, mai ales că situațiile de acest gen sunt rare. Comisia "Medicamentul" se va întruni atunci când va fi necesară aprovizionarea spitalului cu produse farmaceutice, decizia membrilor acestui for urmând să stea la baza elaborării comenzilor către furnizori.(R.G.)
Până în 16 mai
Program prelungit pentru depunerea declarațiilor de venit
     Având în vedere că termenul de depunere a declarațiilor de venit global și a declarațiilor speciale pentru anul 2004 expiră într-o zi ne­lucrătoare, respectiv 15 mai 2005, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală completate cu cele ale Codului de procedură civilă, declarațiile se consideră depuse în termen, dacă au fost înaintate organului fiscal până la data de 16 mai 2005 inclusiv, care reprezintă fie data poștei, conform ștampilei aplicate de poștă pe plicul cu indicativul CR, fie data depunerii la unitatea fiscală de do­miciliu a declarațiilor, conform ștampilei unității fiscale, cu numărul și data înregistrării. Pentru desfășurarea în bune condiții a acțiunii de depunere a declarațiilor de venit de către persoanele fizice care au obținut venituri impozabile în anul fiscal 2004, programul de lucru cu publicul al unităților fiscale, în perioada 12 - 16 mai 2005, este între orele 8.00 - 19.00. (Compartiment de presă, Iulia MIREȘTEAN)
Astăzi, la Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia
Zoe Dumitrescu-Bușulenga - Doctor Honoris Causa
     Astăzi, la ora 11.00, în Aula Dumitru Stăniloae a Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia va avea loc decernarea titlului academic Doctor Honoris Cau­sa în Filologie doamnei academician Zoe Dumitrescu-Bușu­len­ga. Critic și istoric literar, eminescolog și comparatist de marcă, om de cultură rafinat, Zoe Dumitrescu-Bușu­lenga a avut preocupări con­stante pentru promovarea valorilor culturale și spirituale românești și universale. Membră a Academiei de Științe și Arte din Paris, a Aca­demiei Europaea din Londra, director al Aca­demia di Romania din Roma, domnia sa este deținătoarea a numeroase premii și distincții internaționale printre care premiul "HERDER" și premiul "ADELAIDE RISTORI". (L.I.)
Canibalul de la Rădești
     Constantin Vonica, în vârstă de 54 de ani, din Rădești, a ajuns marți după-amiază la Spitalul Județean de Urgență, având lipsă o parte din degetul arătător al mâinii drepte, în urma unei agresiuni. Bărbatul a povestit personalului de gardă de la "Urgențe" că a fost mușcat de deget de către agresorul său, fără să ofere detalii cu pri­vire la împrejurările în care a avut loc altercația. Surse medicale au declarat că pacientul a fost diagnosticat cu amputație traumatică fa­langă unghială police drept, cu interesarea falangei distale, prin muș­cătură de... om, urmând să beneficieze de îngrijirile necesare.(R.G.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.