.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Prima pagină .:: Ediția din: 9.6.2005 ::. 
Județul Alba - locul întâi pe țară în topul tentativelor de sinucidere!
•Principalele cauze: nivelul scăzut de trai și necuprinderea în programe speciale a persoanelor defavorizate
     Aproape zilnic în mass - media locală și nu numai sunt prezentate cazuri de sinucidere, acte dramatice la care recurg persoanele disperate. În ceea ce pri­vește județul nostru, conform spuselor dr. Liviu Stoica - șeful Laboratorului de Sănătate Mintală Alba, aceste gesturi de neînchipuit pentru lumea normală, s-au înmulțit alarmant în ultimii 3 ani, ajungându-se ca în anul de grație 2005 să ocupăm primul loc în România, într-un zguduitor top al tentativelor de suicid reușite sau nu. Și mai grav este însă că aceste tendințe spre gesturi extreme au ajuns să se manifeste mai ales în rândul tinerilor și cu precădere al femeilor. "Pe lângă nivelul scăzut de trai, efectiv oamenii nu mai au ce să mănânce, o altă cauză o reprezintă și refuzul fără nici un temei legal al dosarelor acestor persoane de către Comisia județeană de Expertiză a Persoanelor cu Handicap. Fără nici o sursă de venit, fără a beneficia de un tratament antidepresiv și implicit fără nici un chef de viață, semenii noștri o iau pe calea pierzaniei și încearcă să scape definitiv de poveri prin sinucidere", ne-a declarat psihiatrul albaiulian. Domnia - sa ne-a mai spus că întâlnește zilnic numeroase cazuri în care, din lipsa oricărui venit, oamenii au ajus să fie scoși din locuințe și lăsați pe drumuri, fără ca nimeni să se mai intereseze de soarta lor.
Răzvan JURCĂ

Spânzurat în șură
     În noaptea de 7/8 iunie, în jurul orei 0.30, polițiștii din comuna Valea Lungă au fost sesizați de către Ioan Velicea (56 de ani) că fiul său și-a pus capăt zilelor. Dan Velicea, în vârstă de 21 de ani, a ieșit din casa în care locuia împreună cu părinții în jurul orei 23.50. Niciunul dintre membrii familiei nu a bănuit ceea ce avea să se întâmple. Din motive cunoscute doar de el, tânărul s-a sinucis, fiind găsit la puțin timp după comiterea faptei de către mama sa. Dan Velicea s-a spânzurat de una dintre grinzile aflate la intrarea în șură. Disperați, părinții au tăiat sfoara, l-au coborât pe băiat și au încercat să îi acorde primul ajutor, însă efortul lor de a-și salva fiul a fost zadarnic. Medicii legiști urmează să efectueze necropsia pentru stabilirea exactă a cauzei morții, care cel mai probabil este asfixie mecanică prin strangulare. (L.I.)
Și amendat și cu lemnul confiscat
     Lucrătorii Postului de Poliție Sohodol împreună cu organele silvice au efectuat un control pe linie de exploatare, transportare și prelucrare a ma­te­rialului lemnos. Astfel, la o societate comercială de profil din Câmpeni, cu punc­tul de lucru în Sohodol, au fost găsiți 6,6 metri cubi bușteni fag fără acte de proveniență. Lemnul fusese primit pentru prelucrare de către administratorul unității, Nicolae Florea. Pentru că nu au putut fi prezentate acte care să arate proveniența buștenilor, Florea a fost amendat, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării. (L.I.)
La Alba Iulia
Trei dame și... un domnișor pe șoseaua de centură
     Un număr de 24 de polițiști, dintre care 18 de la Biroul de Siguranță Publică și 6 de la Biroul Investigații Criminale, au efectuat pe raza municipiului Alba Iulia în cursul zilei de 7 iunie o acțiune al cărei scop a fost depistarea infractorilor și nu numai. Au fost legitimate 32 de persoane și aplicate 12 sancțiuni con­tra­ven­ționale, în valoare de aproximativ 26 de milioane de lei. Cu această ocazie polițiștii au dat o tură și pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, unde au fost depistate 3 dame și... un domnișor. Gyongyi Toth (39 de ani), din Arad, Maria Rita Săbăduș (33 de ani), din comuna Galda, Nicoleta Mara (32 de ani), din Alba Iulia și cunoscutul travestit Tiberius Moldovan (20 de ani), din comuna Oarda, erau la "vânătoare de clienți". Respectivele racolau persoane de sex mas­culin în vederea întreținerii de relații sexuale contra unei sume de bani. Cele patru "fetițe" au fost sancționate contravențional. (L.I.)
Fără contracandidat,
Vasile Bereș - șef la DSVSA Alba
     În baza Ordinului nr. 25.174 emis de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Vasile Bereș a fost confirmat în funcția de director executiv al DSVSA Alba, începând din data de 1 iunie. Purtătorul de cu­vânt al DSVSA Alba, dr. Ioan Tătucu, a declarat că postul a fost ocupat în urma concursului organizat în zilele de 19 și 20 mai de către Agenția Națională a Func­ționarilor Publici, dr. Vasile Bereș neavând nici măcar un contracandidat.(R.G.)
Credit ipotecar pe 30 de ani
     Finans Credit Ipotecar a lansat un program de creditare a persoanelor fizice pentru construcții și renovări de locuințe pe timp de 30 de ani, respectiv 15 ani, cu rate lunare egale. Se acceptă și codebitori, dacă sunt rude de gradul I și locuiesc la aceeași adresă cu solicitantul.
    Dobânda este revizuibilă în datele de 30 iunie și 31 decembrie, avansul trebuie să fie de 25 % din valoarea creditului, iar garanția este ipotecă de gradul I asupra imobilului pentru care se ia creditul. În cazul creditului pentru construcții se acordă o perioadă de grație de 12 luni. (S.F.D.)
Opțiune pentru Nicolae Manolescu
     Scriitorii Aurel Pantea, Eugen Curta, Gheorghe Jurcă, Mircea Stâncel, Cornel Nistea, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, susțin candidatura d-lui Nicolae Manolescu la președinția Uniunii Scriitorilor. Alegerea președintelui acestei remarcabile organizații profesionale va avea loc în data de 17 iunie a.c. la București. Scriitorii respectivi își reafirmă convingerea că, prin alegerea d-lui Nicolae Manolescu în fruntea breslei scriitoricești, Uniunea Scriitorilor nu va avea decât de câștigat. (M.L.M.)
Simplificarea operațiunilor RAR
     Registrul Auto Român trece printr-o fază de descentralizare, unul dintre cele mai importante câștiguri fiind simplificarea procedurii de identificare a auto­ve­hiculelor. Dacă până acum erau necesare o mulțime de acte pentru a ajunge pe rampa RAR, în prezent este nevoie doar de actele mașinii și de actul de i­den­titate al celui care prezintă autovehicolul.(R.J.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.