Românii doresc cu ardoare să intre în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Toată lumea, începând de la guvernanţi şi până la cel mai sărman po­poran, vede în UE un fel de paradis, un colac de salvare a poporului de la să­răcie şi subdezvoltare. Dacă intrăm în UE, am scăpat de toate problemele şi necazurile şi peste tot în ţară va curge lapte şi miere. Iar dacă nu vom intra va fi vai şi amar de capul nostru. Chiar aşa să fie oare în realitate situaţia? Şi mai a­les, în care UE vom intra?
    În primul rând, la 1 ianuarie 2007, România va intra în UE. Că vrem sau nu vrem noi, aproape nu mai contează. Aşa cum ne-au admis în NATO, tot ame­ricanii ne vor băga în Uniunea Europeană. Şi aceasta pentru că UE a fost creată şi se află încă sub tutela SUA şi a NATO şi se extinde tot sub flamura atlan­tismului. Cine a intrat în NATO a intrat şi în UE, americanii dorind să-şi în­tărească dominaţia în Europa şi pe calea admiterii a noi ţări, mai ales a celor care au fost, de voie de nevoie, vasale URSS-ului şi care acum doresc să-şi consolideze democraţiile şi economia de piaţă aruncându-se în braţele ame­ricanilor. De aceste lucruri se vor îngriji, în continuare, SUA, NATO şi mai nou, Marea Britanie, aliat fidel, pe care americanii vor să-l transforme într-un fel de portdrapel şi jupân al Europei. Euroatlantismul ar putea deveni, în acest fel, şi mai puternic, aşa încât Uniunea Europeană să joace după cum cântă Wa­shingtonul, via Londra.
    Cu o astfel de Uniune Europeană însă, nu mai este de acord Franţa, care doreşte o nouă UE, în care rolul principal să-l joace ţările de pe continent, şi mai ales Franţa şi Germania. Noua tendinţă, cunoscută sub numele de euro­con­tinentalism a ieşit pregnant în evidenţă odată cu referendumul privind Constituţia Europeană, când francezii au spus un categoric NON. A început de fapt atunci o nouă revoluţie franceză, care, asemenea celei de la 1789, ar putea duce nu la căderea Bastiliei, ci a euro­atlantismului. Franţa îşi asumă din nou un rol istoric în Europa şi de aceea promovează eurocontinentalismul, doctrină opusă euro­atlantismului ce are acum în prim plan Anglia, ţara care îşi propune să conducă nu numai de la 1 iulie, prin preluarea preşedinţiei Comisiei Europene, ci pentru toţi anii care vin, noua Uniune Europeană. Şi dacă ne gândim că Anglia în­seamnă de fapt tot America, este clar că SUA nu doreşte să scape de sub control Uniunea Europeană, modelată şi mai mult după chipul şi asemănarea unchiului Sam. Rămâne de văzut dacă Franţa va reuşi sau nu să-şi impună din nou ideologia şi lumina ce au adus atâta progres civilizaţiei europene sau va triumfa liberalismul american.
    Din această pespectivă România se pare că va ieşi câştigătoare, pentru că preşedintele Băsescu a avut inspiraţia să considere că viitorul nostru este pe axa Londra - Washington. Ceea ce se pare că se şi confirmă, pentru că de criza Uniunii Europene se va ocupa tot stăpânul lumii, adică SUA, ce va avea grijă şi de extinderea ei (cu Turcia mai ales) cât şi de stoparea recesiunii eco­nomiei europene, aflată la cheremul cursului euro - dolar a cărui evoluţie a per­turbat serios piaţa statelor din UE. S-a ajuns până acolo încât unele ţări să-şi dorească să revină la vechea monedă naţională, pentru că euro a adus numai valuri de scumpiri şi a afectat buzunarele tuturor cetăţenilor europeni. Va fi oare noua monedă europeană... dolarul ori lira sterlină?

---