.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Prima pagină .:: Ediția din: 25.6.2005 ::. 
La Ocna Mureș
300 de familii au rămas în beznă din cauza vijeliei
     La Ocna Mureș, vijelia care s-a iscat joi după-amiază a produs pagube destul de însemnate pe strada Nicolae Iorga din centrul orașului. Din cauza vântului foarte puternic, un brad a căzut peste firele electrice, lăsând în beznă 300 de familii pentru aproximativ 2 ore, între 18.00-20.00. De asemenea, a fost distrus parțial acoperișul unui bloc de pe aceeași stradă. Din fericire nu au fost victime, iar S.C. Electrica a intervenit imediat pentru remedierea defecțiunii. (I.P.)
Cugireni prădați în timp ce dormeau buștean
     În cursul nopții de joi, 23 iunie a.c., la Cugir s-au produs două furturi din locuință prin același mod de operare. Rodica R. a sesizat polițiștii că în cursul nopții de joi persoane necunoscute au pătruns în apartament prin forțarea și escaladarea geamului de la balconul apartamentului, aflat la parterul blocului. Au sustras din interior suma de 2 milioane de lei și un aspirator. La fel s-a procedat și într-un al doilea caz, când din locuința lui Nicolae N., situată tot la parterul unui alt bloc, se pare că aceiași hoți, care au pătruns pe geamul de la bucătărie lăsat deschis, au furat o casetă de lemn în care se găseau 1,2 milioane de lei și o carte de identitate. S-a constatat că în ambele cazuri ușa balconului, respectiv geamul nu erau asigurate, astfel că hoților nu le-a fost greu să pătrundă în casă în timp ce proprietarii dormeau. Polițiștii fac cercetări pentru prinderea făptașilor și atrag atenția, în special celor care locuiesc în apartamente situate la parterul blocurilor și la casă, să nu lase în timpul nopții geamurile sau ușile deschise pentru a nu-i încuraja pe răufăcători să recurgă la astfel de fapte. (I.P.)
S-a spânzurat de clanța ușii
     Joi, 23 iunie a.c., în jurul orei 20.40, Ana Grancea din Jidvei (58 de ani) a sesizat Postul de Poliție din localitate despre faptul că și-a găsit soțul spânzurat în casă. O echipă formată din polițiști și medicul de familie a constatat că Ioan Grancea (66 de ani) se spânzurase cu o curea de clanța ușii în interiorul lo­cuinței. Se bănuiește că acest gest a fost comis pe fondul unei afecțiuni psihice mai vechi și al unei boli incurabile cu care se lupta de mai mult timp. Nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului. (I.P.)
De luni
Primăria Alba Iulia în casă nouă
Primăria Alba Iulia    În ultimele zile activitatea Primăriei mu­nicipiului Alba Iulia a fost oarecum bul­ver­sată, deși cetățenii nu au avut de suferit. Doar funcționarii administrației au avut ceva mai multă treabă pentru că, pe lângă sarcinile de serviciu, au trebuit să se mute în noul sediu, de lângă Bancpost. Primarul municipiului, Mircea Hava, ne-a informat că, de luni, cetățenii care au de rezolvat pro­bleme cu administrația sunt așteptați la noul sediu, pentru că până atunci se speră ca mutarea să fie finalizată. (A.D.)
Tabără în limba franceză
     Un număr de 15 elevi din cadrul colegiilor naționale "Horea, Cloșca și Crișan" Alba Iulia și "Lucian Blaga" Sebeș vor participa în perioada 19-29 iulie, la Sibiu, la o tabără de vară în limba franceză. Rodica Andronescu, profesor de franceză la liceul albaiulian, a declarat că cea de-a III-a ediție a taberei este organizată de inspectoratele școlare ale celor două județe, în colaborare cu Asociația "Maison Ille et Vilaine" din Rennes. Costul taberei este suportat parțial de organizatori, elevii români fiind nevoiți să achite suma de 200.000 de lei pe zi.(R.G.)
Călin Popescu-Tăriceanu la Conferința județeană a PNL Alba
     Duminică, începând cu ora 10.00, va avea loc Conferința județeană a PNL Alba, ocazie cu care va fi ales și președintele partidului la nivel de județ. Până ieri după-masă, singurul înscris pentru această funcție era Teodor Atanasiu, actualul lider al PNL Alba, însă candidaturile se pot depune până azi, ora 10.00. Din alte surse am aflat că și-ar fi exprimat dorința de a concura ală­turi de Ata­nasiu și Silviu Ponoran, primarul Zlatnei și Ionel Danciu. La Conferința județeană a PNL va participa premierul României, Călin Popescu-Tăriceanu, în calitatea sa de președinte al partidului. El va susține, începând cu ora 12.30 și o conferință de presă. (I.P.)
Se fură pădurea ca-n codru
     În perioada 21-22 iunie a.c., un efectiv de 74 de polițiști și lucrători ai ocoalelor silvice din județ a acționat pentru depistarea infracțiunilor silvice. Ei au efectuat 63 de controale, au fost verificate 96 de mijloace de transport și 62 de instalații de debitat lemn. În cadrul acțiunii s-au aplicat 8 amenzi în valoare totală de 160 de milioane de lei și a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 46,7 mc masă lemnoasă. De exemplu, la Avram Iancu, în locul numit "Țoha", a fost prins un bărbat de 32 de ani care a tăiat fără aprobare 29 de arbori de esență rășinoasă, în valoare de 32 de milioane de lei. Este cercetat în stare de libertate pentru comiterea de infracțiuni silvice. (I.P.)
Prea tânăr pentru a fi motociclist
     Poliția Rutieră din Ocna Mureș, aflată în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, l-a depistat, în jurul orei 20.00, pe raza localității Uioara de Jos, pe tânărul Dumitru Adrian P. (16 ani), elev la Liceul Teoretic din Ocna Mu­reș, în timp ce conducea o motocicletă marca Ij fără a poseda însă carnet de conducere. S-a stabilit că tânărul își achiziționase motocicleta în data de 22 iu­nie a.c. El este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de con­ducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere. (I.P.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.