Fără îndoială, judecătorul cel mai drept şi imparţial al omului este conştiinţa personală. În condiţii de libertate deplină, când nu este călăuzită sau constrânsă de viruşi influenţi, acest factor de echilibru menţine în stare de neatârnare întreg ansamblul psiho-fizic al omului. Când conştiinţa curată îşi pierde independenţa ma­jestoasă, devenind sluga intereselor murdare, meschine şi subiect de negu­storie, atunci cade din înalta demnitate de Miss Univers, de regină a frumuseţii, în grosierul desuet al normalităţii cotidiene de care ne este acru sufletul.
    Noutatea inconfundabilă a învăţăturii lui Hristos în lume este simplitatea şi naturaleţea cu care abordează lucrurile şi îşi angajează slujitorii. În vremea de început a misiunii publice, "umblând Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, şi le-a zis: "Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni, iar ei lăsând îndată mrejele, au mers după El" (Matei IV,18-20). La fel de natural s-au petrecut lucrurile şi cu ceilalţi doi fraţi, Iacob şi Ioan, care parcă abia aşteptau să-şi lepede luntrele şi pe bătrânul Zevedei, tatăl lor, şi fără nici un precontract să se angajeze la muncă neplătită pe viaţă. Apostolii lui Iisus n-au pus întrebări, n-au cerut leafă, n-au pus condiţii, şi nici Hristos nu le-a făgăduit nimic atrăgător, ba mai mult i-a prevenit: "Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii...şi veţi fi duşi în sinagogi şi vă vor bate cu biciul, şi veţi fi urâţi de toţi oamenii pentru numele meu; iar cel ce va răbda până la sfârşit, se va mântui" (Matei X,16,17,21).
    Există vreo asemănare între cei aleşi de Hristos şi cei aleşi de oameni? În mod natural nu ar trebui să fie, deoarece şi aleşii neamului sunt mandataţi de popor să le reprezinte interesele. Întrebaţi fiind cu ce gânduri pornesc la drum şi ce urmăresc în cei 4-5 ani de mandat, nici măcar unul nu se lasă pradă slă­bi­ciunii de a mărturisi că urmăreşte vreun scop personal sau meschin, ci toţi ca nişte îngeraşi răspund în cor că sunt animaţi de cele mai curate gânduri, şi hotărâţi să slujească numai şi numai interesul naţional. Deşi o parte a naţiunii se cam îndoieşte de sinceritatea lor, ei pot infirma neîncrederea urmând îndemnul Mântuitorului: "Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Matei V,16). Dacă totuşi prin grâul cel curat se va fi strecurat şi vreo neghină, sau dacă printre cei mulţi şi buni şi-a făcut loc şi vreun nechemat, al cărui ochi râvneşte la foloase necuvenite, să ia aminte la lovitura de bici al Cuvântului divin care îi stă deasupra capului: "Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în Gheenă" (Matei V,29). Aceeaşi ameninţare planează şi asupra mâinilor apucătoare, care s-ar lăsa ademenite de vreun câştig ruşinos: "Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, tai-o şi o aruncă de la tine, că mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să piară în Gheenă" (Matei V,30).
    Poporul român, robit, ostenit şi chiar istovit de povara anilor îndelungi de sărăcie, aşteaptă pe cineva să-i ridice jugul de pe umeri, dar aşteptarea este za­darnică întrucât chiar din aceste zile se vor înmulţi birurile. Să nu se glumească, disperarea bate la uşă. Şi Dumnezeu şi poporul român sunt îndelung răbdători, dar a întinde coarda peste măsură nu este o idee bună. Să încheiem totuşi op­timist sperând că cei ce trebuie să audă au auzit şi o veste bună ca roua gingaşă a unei dimineţi de vară ne va răcori viaţa.

---

     În luna iulie se împlineşte un an de la plecarea spre nemurire a celei care a fost Mărioara Puşcaş şi nu vreau să mă refer în cele ce urmează la calităţile de actor social pe care le-a avut ea. Nici la calităţile de lider al Clubului de ecologie şi turism montan "Albamont", nici la calităţile didactice pe care le-a dovedit de-a lungul timpului faţă de generaţii întregi de montaniarzi, ca şi faţă de numeroşi "oameni ai cetăţii", mari şi mici deopotrivă, cărora le-a insuflat spiritul ei iubitor de libertate şi întreprinzător. Vreau să mă refer aici la calitatea ei de OM, pe care numai cei foarte apropiaţi şi care au iubit-o cu adevărat o cunosc. Dacă ar fi să "fac istorie" aş spune că Mări, cum o alintau apropiaţii, a fost unul dintre puţinii luptători anticomunişti autentici pe care i-a avut judeţul Alba. A suferit ri­gorile regimului ceauşist cu stoicism, s-a prefăcut adesea naivă şi slabă în faţa tă­vălugului nimicitor de destine al dictaturii, dar a rămas mereu liberă acolo, la munte, unde toţi anticomuniştii se retrăgeau în anii aceia pentru a scăpa de "ure­chile" omniprezente ale securităţii. Şi, mai mult decât atât, ea a păstrat o per­manentă legătură cu cei ce aveau aceleaşi idealuri (dintre aceştia nu vreau să dau decât trei exemple, edificatoare: Ion Gavrilă Ogoranu, Ana Blandiana şi Doi­na Cornea). În momentul Revoluţiei şi mai ales după aceea, ea a fost printre pri­mii care au sesizat pericolul celui de-al doilea val comunist, cel al "comunismului cu faţă umană". A fost mereu de partea formaţiunilor politice reînviate din cenuşa partidelor istorice, de partea celor ce au constituit opoziţia democratică (dar a în­cercat să-i înţeleagă şi pe înşelaţii din tabăra cealaltă şi nu i-a condamnat nici­odată, decât atunci când s-au dedat la războaie frăţeşti de genul mineriadelor). Pentru ea, balconul Operei din Timişoara şi Piaţa Universităţii au rămas mereu nişte repere la care nu a renunţat niciodată... Dar câte nu s-ar putea spune des­pre tot ce a făcut Mări pentru democraţie, pentru deşteptarea spiritului comunitar, pentru relaţiile cu străinii (francezi, germani, englezi, americani, elveţieni etc.), de fapt pentru toate tipurile de relaţii care abia se înfiripau după 1989... ? Ce nu s-ar putea spune despre ceea ce a făcut ea pentru Alba Iulia şi pentru judeţul Alba?
    Dar, după cum spuneam, vreau să vorbesc despre Mări în calitate de OM. Un om care a ştiut să fie factor catalizator, unificator, pacificator şi ocrotitor al celor două mari familii pe care le-a avut în viaţă: familia Puşcaş şi familia "Albamont". Fără nici o diferenţă între ele. A fost mamă, soră mai mare şi călăuzitor al familiei ei biologice, aşa cum a fost, ani de-a rândul, mamă, soră mai mare şi călăuzitor al albamontiştilor. Şi nu pot uita niciodată nimic din ceea ce era ea atunci, la "Per Pedes" (ca şi de-a lungul anului, deşi mai puţin vizibil): un fel de Mare Pre­oteasă a Primăverii, sau a Toamnei, după caz... Iar plecarea Mamei Primăverii am simţit-o cu toţii. Am simţit-o în singurătatea munţilor şi a pădurilor, am simţit-o în izvoare, în ploile şi în ceţurile de pe creste, dar mai ales în focul rămas pustiu şi mut fără ea. Sau poate că tocmai acolo, noi cei ce am iubit-o, îi simţim pre­zenţa!

---

     Duminică, 3 iulie, la Cergău Mic, va avea loc o manifestare cultural-artistică dedicată fiilor satului, cândva o localitate de schei (bulgari luterani), contopiţi trep­tat cu fiinţa românilor, ne-a informat Silvia Pop, preşedintele Despărţământului Astra "Timotei Cipariu" din Blaj, principalul organizator. Acţiunea se va desfăşura cu sprijinul Primăriei Cergău Mare, Cercului Astra "Aron Cotruş", Parohia Orto­doxă, Şcoala generală şi Grădiniţa Cergău Mic. De fapt, a spus Silvia Pop, ini­ţiatorul manifestării este ing. Petru Sechel, fiu al satului care a rămas cu toată fiinţa alături de locurile natale şi cei dragi, deşi trăieşte de peste 40 de ani în Bu­zău. Încurajat de prietenul său, poetul Ion Brad, Petru Sechel se dedică elaborării unei monografii a satului. El evocă cu mândrie momente semnificative din exis­tenţa de secole a Cergăului Mic, bazându-se pe documente, mărturii şi amintiri proprii, înălţând un adevărat monument familiei şi satului natal. Pentru a scoate la lumină dragostea de neam şi glie, împreună cu soţia sa, Silvia, Petru Sechel a ridicat în mijlocul satului un monument dedicat memoriei celor 23 de fii ai satului Cergău Mic, căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, spre veşnica lor cinstire. În programul manifestărilor, reunite sub titlul "Cinstire eroilor satului", sunt in­cluse: * ora 10.00 - Sfânta Liturghie, urmată de slujba de pomenire a eroilor *12.00 - Dezvelirea şi sfinţirea Monumentului Eroilor şi ceremonialul depunerii de coroane şi jerbe de flori, urmate de alocuţiunile invitaţilor * 13.00 - Lansarea cărţii "Cergău Mic-studiu monografic", autor Petru Sechel şi un moment poetic susţinut de elevi. La manifestare sunt invitate să participe oficialităţi judeţene şi locale, par­lamentari, primari, preoţi, profesori, scriitori şi membri Astra din comuna Cer­gău Mare, dar şi din Blaj, Roşia de Secaş, Sâncel, Pănade şi Mihalţ.