Am rămas cu toţii consternaţi de cele petrecute la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din comuna vasluiană Tanacu. Sfârşitul măicuţei Irina Cornici nu pare a fi un caz singular. Cu siguranţă în pustietatea monahală s-au mai consumat ase­menea tragedii, însă fie că ele nu au fost aduse la cunoştinţa marelui public, fie că au fost muşamalizate. Toate acestea sunt rezultatul firesc al unei frenezii reli­gi­oase duse la cele mai înalte cote, avându-se în vedere faptul că în toate son­dajele cele mai credibile instituţii sunt Biserica şi Armata, considerate adevăraţi piloni ai societăţii româneşti postdecembriste. Mai degrabă autorităţile s-au te­mut să impună noi reguli, ori măcar să ceară respectarea vechilor orânduieli. Existând suficiente probleme interconfesionale, administraţiile centrale şi locale au adoptat strategia struţului, evitând să intervină în viaţa religioasă. Astfel s-a ajuns ca oamenii îmbrăcaţi în sutană să concureze cerşetorii în speranţa obţinerii unor fonduri, a căror destinaţie nu prea este cunoscută cu precizie. Au apărut fără noimă biserici ca ciupercile după ploaie, ocupând de-a valma spaţiile verzi, intersecţiile unor străzi sau chiar spaţiile de joacă pentru copii aflate între blocuri. Toate înfăptuite cu sfidarea legilor, a planurilor şi detaliilor de urbanism, chiar a pompierilor, unele dintre ele fiind edificate din lemn, fără vopsea de protecţie sau ignifigare. Şi activitatea monahală a fost scăpată de sub control. Au apărut mă­năs­tiri-refugiu, mănăstiri-spital, în care s-au aciuat fără să fie verificaţi, credincioşi adevăraţi, oameni nevoiaşi, alături de infractori de drept comun. Se pare că cea de la Tanacu întrece orice închipuire. În mod paradoxal aici exista un grup de măi­cuţe, dar care nu erau păstorite de o stareţă, aşa cum se obişnuieşte, ci de un bărbat cu un statut duhovnicesc dubios. Şi colac peste pupăză acolo se fă­cea şi exorcizare, deşi această practică nu este agreată de Biserica Ortodoxă. Imaginile transmise la televizor ne-au putut ridica vălul, realizând ce poate face un aşa-zis preot dintr-o masă pestriţă, fără cultură, cu un misticism exacerbat la maximum. Nişte fiare, gata să-i sfâşie pe cei care au îndrăznit să se atingă de cel care le-a sucit capetele. Despre exorcizări şi demoni nu prea se vorbeşte, dar, cu toate acestea, astfel de ritualuri nu sunt ceva ieşit din comun. Au loc cine ştie de când, în unele aşezăminte monahale din ţară. Biserica deocamdată tace. Şi o face culpabil, dar suntem siguri că a declanşat propria anchetă, pa­ralelă cu cea a organelor abilitate. Din păcate, presa, mult prea prinsă cu ani­versările din Piaţa Universităţii, mineriade şi Miron Cosma, nu s-a prea înghesuit să elucideze, prin metodele specifice, cele petrecute la Tanacu. Probabil o vor face colegii din Europa şi nu ne-ar mira să vedem pe cine ştie ce canal TV un amplu material, documentat şi la obiect. De fapt Necuratul nu era în trupul firav al măicuţei sacrificate. Sălăşluia în capul aşa-zisului preot şi în mintea celor care au aprobat apariţia acestui aşezământ. A trebuit să se petreacă încă o dramă pentru ca autorităţile laice şi cele bisericeşti să se trezească din reverie. S-a început asanarea în Armată, Poliţie şi viaţa politică, acum a sosit timpul să se umble cu mătura şi în curtea Bisericii. S-au adunat prea multe sub preşul tă­cerii...

---