Jocul de-a alegerile anticipate nu este o noutate. În ultimii ani, tema a fost mai des dezbătută de forţele politice însă de fiecare dată cărţile au fost făcute la Cotroceni. Adrian Năstase a fost primul care a lansat ideea, însă a fost nevoit să bată în retragere, fiind temperat de Ion Iliescu. Acum rolurile s-au inversat, cel care a decis întoarcerea la urne a fost preşedintele Băsescu, care i-a forţat mâna premierului Călin Popescu Tăriceanu. Nici nu cunoştea foarte bine toate încă­perile palatului unde urma să-şi exercite autoritatea de şef al statului, că pe 6 ia­nuarie 2005, Traian Băsescu a anunţat într-un interviu incendiar: "Sunt adeptul u­nor anticipate imediate pentru a scăpa de o soluţie imorală care se numeşte PUR". Iar peste exact două luni, pe 7 martie 2005, el oferea şi o soluţie pentru re­aşezarea lucrurilor pe un făgaş ce şi-l dorea mult: "Când vorbesc de anticipate am în vedere faptul că Stolojan poate fi un portdrapel al Alianţei D.A.". Probabil aceste două obiective l-au animat pe ocupantul fotoliului prezidenţial, eliminarea partidului condus de Dan Voiculescu şi readucerea lui Theodor Stolojan în prim-planul vieţii politice.
    Timp de şase luni, între preşedinte şi primul ministru au existat în permanenţă frecuşuri pe această temă. Primul nu a ratat nici o ocazie pentru a face referire la oportunitatea anticipatelor, în timp ce al doilea a contrat mereu, încercând să explice opiniei publice că respectarea calendarului de integrare în UE nu permite o criză politică majoră. Semnalele venite dinspre Strasbourg, potrivit cărora ac­ceptarea României în Uniune pe 1 ianuarie 2007, nu este chiar aşa de sigură, l-a determinat pe Traian Băsescu să forţeze mâna premierului. Momentul a fost bine ales, invocându-se refuzul Curţii Constituţionale de a returna la Parlament pache­tul de legi ale Justiţiei. O decizie care s-a potrivit ca o mănuşă cu intenţiile pre­şedintelui. "Acum ori niciodată, Căline", ar fi fost deviza preşedintelui. Dar, unele surse din interiorul PNL susţin că ameninţarea a fost şi mai drastică, cei din A­leea Modrogan fiind decişi să-şi retragă miniştrii din guvern, în cazul unui refuz categoric al lui Tăriceanu. Iar de aici şi până la anunţarea demisiei întregului Exe­cutiv n-a fost decât un pas.
    Trecând peste toate tertipurile care au condus la luarea unei asemenea deci­zii, să analizăm procedurile pe care trebuie să le urmeze Preşedintele pentru a dizolva Parlamentul şi declanşarea anticipatelor. Demisia Guvernului şi apoi in­validarea succesivă a două cabinete pare a fi soluţia aleasă. Ultimele sondaje date publicităţii indică faptul că Alianţa PNL-PD ar fi în avantaj faţă de anul e­lectoral precedent, iar PSD trage din greu să iasă din marasmul pierderii ale­gerilor anterioare, pe deasupra mai are legate de picioare afacerile "mafiei ara­be". Interesat de organizarea alegerilor anticipate pare a fi şi noul partid al lui Cor­neliu Vadim Tudor, care prin trecerea acestui purgatoriu ar scăpa de "gru­parea Ciontu", ce-i stă ca un ghimpe în gât. Foarte posibil, Traian Băsescu ar scă­pa şi de obsesia PUR, devenit mai nou Conservator, formaţiunea lui Dan Voi­culescu nefiind capabilă să treacă pragul Parlamentului.
    Acum totul este clar, în toamnă vom merge din nou la urne. Întrebarea ce se pune este dacă anticipatele vor rezolva toate problemele cu care se confruntă societatea românească postrevoluţionară: eficientizarea echipei guvernamentale, depolitizarea Justiţiei, eradicarea corupţiei şi mai ales pregătirea României pentru aderarea la UE la data stabilită anterior.

---