.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Prima pagină .:: Ediția din: 15.7.2005 ::. 
Când a auzit că Aiudul e inundat
Pe primarul Josan l-au trecut toate apele
     În ultimele zile subiectul care a stat pe buzele tuturor dar și pe primele pagini ale ziarelor locale a fost, așa cum era firesc, cel al inundațiilor care au lovit grav mai multe zone ale județului nostru. Una dintre localitățile cele mai afectate a fost municipiul Aiud unde, vă reamintim că 110 oameni au fost evacuați, 228 de case au fost inundate, o conductă de gaz a fost ruptă, lăsând nealimentate 179 de imobile, 4 kilometri de străzi au fost inundate și afectate etc. Situația dramatică cu care s-au confruntat aiudenii a mobilizat deopotrivă autorități județene, militari, jandarmi, voluntari. Mai puțin pe primar, Mihai Horațiu Josan, care era plecat în Portugalia într-un scop nobil - pentru a face reclamă orașului său, și nu în con­cediu așa cum speculau unii rău-voitori. Absența primarului (chiar dacă motivată) de pe străzile Aiudului, în momente în care cei care l-au ales au avut poate cel mai mult nevoie să vadă că le este alături, a fost sever sancționată atât de presă dar mai ales de aiudeni. Dar nu atât că primarul lipsea din mijlocul lor i-a deran­jat, ci faptul că în scrisoarea deschisă pe care acesta le-a adresat-o din Portu­galia le spunea, pe un ton de un patetism greu de înghițit, că "eu sunt alături de voi și mă rog lui Dumnezeu să ne apere de urgii", creând astfel impresia că dl. Josan chiar a simțit în propriii pantofi apa care năpădea casele năpăstuiților. De altfel, toată scrisoarea pare scrisă de cineva care a fost martor al dezastrului dar la fața locului și nu prin telefon: "am coordonat direct Comitetul de Urgență, care a acționat conform ordinelor mele și planului de apărare. Luptăm cu dezastrul a­lături de pompieri, poliție, militari". Nici un cuvânt însă despre faptul că primarul se află pe meleaguri străine și se informează despre ceea ce se întâmplă în ora­șul său doar prin telefon, ținând legătura cu viceprimarul Krisztian Kovacs, care a fost de fapt cel ce a coordonat situația de la fața locului, fiind alături trup și suflet de concetățenii săi, într-un mod exemplar, primind laude și aprecieri de la auto­ritățile județene pentru modul cum a înțeles să gestioneze criza. În lipsa prima­rului, care era încă pe drum urmând să sosească de-abia ieri după-masă, vice­primarul Kovacs a încercat el să-l scuze pe dl. Josan și să-i ia apărarea: "A vrut să se întoarcă în țară însă nu a găsit bilet de avion". Au sărit și alții în apărarea lui, vicepreședintele CJ Alba, Dan Simedru, punând problema într-un mod cel pu­țin straniu: "Și dacă ar fi fost bolnav". Însă nu era bolnav ci era plecat în Por­tu­galia, neputând fi făcută practic nici o comparație între cele două situații. Și la ur­ma urmei pierderea este mai puțin a cetățenilor, care poate nu au simțit chiar așa tare lipsa primarului (acesta fiind înlocuit cu brio, cum vă spuneam, de viceprimar) ci chiar a d-lui Josan însuși, acesta pierzând dacă nu ocazia de a fi alături de oamenii lui, măcar pe aceea de a fi de față la cele mai mari inundații care au lovit Aiudul în ultimii zeci de ani.
Ioana PITICARIU

Cu aproape 400 milioane de metri cubi de apă acumulate în prezent
Barajele de pe Valea Sebeșului sunt în siguranță
     Lacurile de acumulare de pe Valea Sebeșului (Oașa - 454 hectare, Tău - 81 ha, Obrejii de Căpâlna - 70 ha și Petrești 37 ha) au la ora actuală un grad de umplere de circa 80 la sută, ceea ce înseamnă aproape 400 milioane mc de apă (luând în calcul și lacul de acumulare de la barajul Cugir). Barajele ca și lacurile de acumulare sunt bine gestionate, astfel că la ora actuală ele sunt în deplină siguranță. Nu au existat nici un fel de probleme, nici nu s-a înregistrat deversarea apelor prin gurile de prea plin ori vanele de golire. "Faptul că totul funcționează normal, se datorează pregătirii sistemului încă din primăvară, când apa a fost tur­binată astfel că lacurile au fost golite, permițându-ne acum să acumulăm viiturile, și să ferim comunitățile de pe Valea Sebeșului de pericolele inundaților. Toate ba­rajele au fost verificare iar anul trecut am obținut licența de funcționare în sigu­ranță!", ne-a declarat domnul ing. Petre Niculici, directorul Sucursalei Hidro­cen­trale Sebeș.
    Pe Valea Sebeșului a fost pus în funcțiune și un sistem de avertizare alarmare performant (de producție germană), a populației, în cazul excepțional al producerii unor calamități naturale, care oferă o garanție în plus privind siguranța locuitorilor în aval de cele 4 baraje. Sistemul acoperă sonor, cu un mesaj vocal, întreaga zo­nă protejată (Șugag, Mărtinie, Laz, Săsciori, Sebeșel, Petrești, Sebeș).
    Deci, pe Valea Sebeșului și a Cugirului, barajele și lacurile de acumulare nu pre­zintă nici un pericol, fiind unele dintre cele mai sigure construcții de acest gen, bine gestionate și exploatate.
Gheorghe CIUL

Trofeul hidroenergeticianului
     La Alba Iulia se desfășoară pentru prima dată faza națională a concursului do­tat cu "Trofeul hidroenergeticianului". Astăzi, începând cu ora 10.00, la Casa de cultură a sindicatelor din Cetate are loc concursul final cu public la cele cinci meserii mai importante din cadrul Hidroelectrica SA. Participă cei mai buni hi­dro­energeticieni de la cele 12 sucursale din țară. (A.C.)
Chinezii au invadat Alba Iulia
     Nu există arteră comercială în municipiul Alba Iulia unde să nu se fi deschis în ultimile luni magazine cu produse chinezești care practică prețuri de dumping, venind în concurență chiar și cu magazinele de second - hand. De aici, oricine își poate procura o pereche de pantofi sau adidași bărbătești sau femeiești la prețul de numai 100.000/10 lei, un tricou sau o bluză cuprinse între 50.000 și 100.000 (5-10 lei) blugi în diverse culori și modele la numai 200.000- 300.000 (20-30 lei), pijamale la 60.000-80.000 lei (6-7 lei) etc. Oferta este foarte variată și bogată: de la bețișoarele și uleiuri aromate până la prosoape, lenjerie de pat și diverse obi­ecte de uz casnic. Toate la prețuri care exclud orice concurență. (R.J.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.