Nehotărâre, ezitare urmată apoi de precipitare şi de dorinţa de a da aparenţa siguranţei unor acţiuni altfel destul de nebuloase; acestea sunt caracteristicile ac­ţiunii guvernamentale a ultimelor două săptămâni. Decizia primului ministru Călin Popescu Tăriceanu de a nu-şi mai depune demisia, aşa cum ne-a tot dat asigurări că o va face, este calificată de unii drept curajoasă şi izvorând din înţe­legerea responsabilităţilor sale, iar de alţii (printre care chiar membri ai Partidului Naţional Liberal, vezi cazul Valeriu Stoica) drept o indecentă agăţare de scaunul de la Palatul Victoria, folosind pentru aceasta pretextul inundaţiilor. Spun aceştia din urmă că premierul trebuie să demisioneze pentru că imaginea sa politică a fost compromisă. Şi vorbind despre responsabilitatea la care fac referire susţi­nă­torii premierului nu putem să nu remarcăm că responsabilitatea faţă de întreg poporul exista şi în urmă cu două săptămâni când o ţinea gaia-maţu cu demisia. Uite că atât de deranjantele, pentru el, legi ale Justiţiei au fost promulgate de preşedintele Traian Băsescu (culmea ironiei chiar în ziua în care Tăriceanu re­nun­ţa la demisie) aşa cum le-a votat Parlamentul cu respectarea observaţiilor făcute de Curtea Constituţională. Şi nu s-a făcut gaură în cer şi nici responsabilii Uniunii Europene nu ne-au criticat pentru asta. Ne-au criticat însă pentru că, pierduţi în jocuri politicianiste de doi lei, nu punem în aplicare prevederile legilor deja puse în acord cu legislaţia europeană.
    Degeaba tot afirmă că inundaţiile l-au întors pe premier din drum. L-au întors comisarul european pentru extindere Olli Rehn şi colegii săi. Dar cum ar putea să recunoască asta nişte politicieni care au deschis criza tocmai sub pretextul integrării rapide în Uniunea Europeană? Clauza de salvgardare atârnă greu dea­supra capului guvernului. Declanşarea ei poate fi încă evitată, fără alegerile anti­cipate. Renunţarea la demisie nu înseamnă şi închiderea automată a acestui subiect. Aşa cum a declanşat criza asumându-şi răspunderea asupra pachetului de legi privind Justiţia şi Proprietatea, Călin Popescu Tăriceanu poate relansa dezbaterea (şi mai ales zbaterea) printr-o nouă asumare a răspunderii pe care a prezentat-o ieri în plenul reunit al celor două Camere. Depinde cum vor aprecia textul propus parlamentarii, dar depinde şi de interesele electorale pe care a­ceştia le au. Este evident că Traian Băsescu ar dori alegeri anticipate, aşa cum este clar că Partidul Social Democrat nu le doreşte. Doreşte în schimb un guvern mai bun. Şi de aceea ar putea "trânti" guvernul Tăriceanu în speranţa că pentru o nouă investitură va veni un guvern mai capabil. Partidele alianţelor de conjunctură - UDMR şi PC - sigur că nu vor anticipate, dar Partidul România Mare le vrea şi a şi anunţat că indiferent ce text propune premierul pentru asumarea răspunderii, ei nu vor mai da gir acestui guvern. Aşa că avem trei zile să vedem dacă apare de undeva o nouă moţiune de cenzură. Tocmai pentru a reduce din timpul alocat jo­cu­rilor politicianiste, Birourile Permanente ale Parlamentului l-au obligat pe pre­mier să-şi asume răspunderea ieri şi nu aşa cum vehiculau surse liberale, la în­ceputul săptămânii viitoare.

---