Ministrul Informaţiilor din vremea guvernării pesediste, Vasile Dâncu, le-a pre­zentat luni colegilor săi din Biroul Permanent al PSD rezultatele unui sondaj fă­cut de Metro Media Transilvania, în scopul redefinirii strategiei partidului. "Cel mai bun lucru e tăcerea! În politică, cel mai important este să ştii când să taci, pentru că tăcerea este la fel de expresivă precum comunicarea", a spus Dâncu în context. Ciocu' mic, cu alte cuvinte, cel puţin pentru o bucată de vreme, până mai uită lumea de Hayssam şi de alţi ţepari de zeci şi sute de milioane de dolari din sânul şi de sub pulpana PSD-ului.
    Spre deosebire de PSD, PNL nu are sau nu pare să aibă strategi preocupaţi să tempereze vacarmul din interiorul acestui partid care, de câteva săptămâni încoace, pare decis să-şi facă harakiri. Căci nu ştiu cum altfel s-ar putea explica agitaţia internă, culminând cu ieşirea la rampă a fostului lider Theodor Stolojan, care din poziţia presupus neutră de consilier prezidenţial, şi-a oferit serviciile PNL-ului, pretinzând că nu are nimic de revendicat decât, eventual, departajarea funcţiei de prim-ministru de cea de lider de partid, cu aviz direct la Tăriceanu. Pe parcursul zilei de marţi, care pentru PNL a avut mai mult de trei ceasuri rele, liderii liberalilor au oferit spectacolul jalnic al unor lupte intestine duse, evident, în numele democraţiei, al transparenţei, al căutării de soluţii pentru salvarea imaginii partidului, bla, bla, bla, bla, bla, bla. Carismatica Mona Muscă şi-a scos mănu­şile de catifea şi i-a aplicat premierului Călin Popescu Tăriceanu tratamentul pe care de obicei îl rezervă adversarilor săi, trecând cu arme şi bagaje în "tabăra Stolojan". După ce a votat împotriva lui Tăriceanu în Delegaţia Permanentă, d-na Muscă a continuat atacul la "Zece fix", emisiunea lui Stelian Tănase de pe Rea­litatea TV. Ea a făcut elogiul lui Theodor Stolojan prezentat drept salvatorul PNL-ului, şi un mare caracter, opunându-l lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de ru­inarea imaginii partidului său prin "joaca" de-a demisia. Nimeni nu neagă rolul lui Theodor Stolojan în creşterea procentelor PNL-ului, dar în materie de bâlbe şi şo­văieli, consilierul şi prietenul lui Traian Băsescu îl depăşeşte, cred, pe Călin Po­pescu Tăriceanu. Să ne amintim că în 2004, cu numai două luni înaintea ale­gerilor generale, Stolo şi-a anunţat ieşirea din cursa prezidenţială şi din politică invocând motive de sănătate care au emoţionat o naţie întreagă şi au stors la­cri­mile ultramediatizate ale lui Traian Băsescu. Deşi, încă de a doua zi, Băsescu a declarat că adevăratul motiv al retragerii lui Stolojan nu a fost precaritatea să­nătăţii sale ci şantajul PSD-ului, punându-l pe acesta într-o situaţie jenantă, nici până astăzi dl. Stolojan nu a clarificat situaţia. Iar dacă tot vorbim de sănătate, de ce nu am admite că răzgândirile lui Tăriceanu pe tema demisiei s-au produs tot pe un fond de stres, cauzat de inundaţii, de problemele integrării în UE şi de tensiunile dintr-o coaliţie cu cel puţin doi actori imprevizibili şi şantajişti: PC (fostul PUR) şi UDMR. Iar dacă la acestea adăugăm şi "stimulii" de la Cotroceni, nevroza-i gata. Chiar şi pentru un gentleman ca Tăriceanu în care toată lumea aruncă acum cu vorbe grele ca nişte pietre, din care cititorii şi electoratul ar tre­bui să înţeleagă că premierul e slab, ezitant, înamorat de putere, lipsit de cre­dibilitate, un adevărat "cadavru politic", ce mai. Câtă vreme aceste etichetări vin din partea presei isterizate de propria-i libertate atât de drămuită pe vremea PSD-ului, nu-i chiar o tragedie, dar când ele nu-şi dau rând la gura prietenilor politici se poate vorbi, într-adevăr despre o criză în PNL. Iar la originea ei nu se află, vezi Doamne, interesul naţional, ci groaza unor liberali mai mari sau mai mici în grad că PNL-ul ar putea avea soarta PNŢCD-ului.

---